Indecent

Capitolul 10.

   Încă din momentul în care am făcut primul pas în sala imensă, puternic luminată, mi-am dorit să fug. Oriunde şi cu oricine, chiar şi cu bărbatul care îmi ţinea braţul în momentul de faţă. Dean îmi zâmbea prieteneşte şi în acelaşi timp încurajator. Era un lucru ciudat. Nu ne mai comportasem aşa încă din momentul în care am început să ieşim împreună. Desigur, acum suntem aici în calitate de prieteni şi nimic mai mult. E ceva surprinzător chiar şi pentru mine, dar discuţia de acum o oră mi-a alungat toate gândurile negre în legătură cu el.  

            Cobor scările şi observ cu stupoare că sunt singură. Cu adevărat singură în toată casa pentru că aceasta e scăldată într-o linişte mortuară ce mă înfioară. Mă îndrept spre bucătărie, în timp ce pantofii mei înalţi făceau un zgomot sec la contactul cu podeaua. Închid rapid lumina, apoi mă îndrept spre ieşire. Fac brusc un pas în spate când în faţă îmi apare Dean, îmbrăcat într-un costum negru elegant.

            - M-ai speriat, murmur încet, apoi ies şi eu din casă. Ce cauţi aici?

           - Voiam să vorbesc cu tine. De fapt, să-ţi spun ceva.

      Ridic confuză o sprânceană şi îi fac semn să continue, în timp ce amândoi coboram treptele.

          - Ştiu că pare ciudat şi nepotrivit, dar vreau să îmi cer scuze pentru tot ce s-a întâmplat în trecut. Am venit aici doar pentru postul acela, nu vreau o altă relaţie cu tine, dacă asta credeai. Presupun că amândoi am trecut peste perioada aia.

          - Eu una am trecut de ceva timp peste asta.

          - Vreau să rămânem măcar prieteni, dacă doreşti. Ştiu că totul a fost din vina mea, dar...

         - E ok, Dean, spun zâmbind, încă puţin uimită de cuvintele sale.

          - Deci putem fi prieteni? întreabă zâmbitor, etalându-şi dantura perfectă.

         - Sigur.

             Nu am habar dacă am făcut alegerea bună. Au fost momente frumoase pe care le-am petrecut împreună şi cred că mai bine am fi fost doar prieteni încă de la început. Dean poate fi genul de persoane de care ai nevoie atunci când totul se prăbuşeşte pentru tine, lucru care cred că m-a atras încă de la început la el. În trecut cu siguranţă ne-am grăbit amândoi, dar acum că e aici putem fi ceva ce nu am fost. Cu toate că Blair nu ar fi de acord niciodată cu asta, acum nu se mai pune în discuţie iubirea. Poate doar sentimentul de ataşament.

            Îi întâlnesc privirea curioasă a prietenei mele şi îi zâmbesc. O întoarce imediat spre tipul de lângă mine, apoi întoarce brusc spatele. Oftez dezamăgită de comportamentul ei copilăresc şi îmi ridic privirea spre Dean.

           - Nu mă prea suportă, nu? întreabă încet, trecându-şi o mână prin părul şaten.