Indecent

Capitolul 28

             Nathan Atwell.

                    - Mă sufoci, Nathan, îmi atrage blondina din braţele mele atenţia, încercând mai apoi să evadeze.

              Zâmbesc oarecum pierdut şi slăbesc strânsoarea, dar nu o las să se îndepărteze. Îmi doresc să o simt atât de aproape în fiecare clipă, cred că aş înnebuni dacă aş mai trece încă o dată printr-o despărţire. Nu ştiu ce mi-a făcut, nu ştiu ce îmi face încă, dar ajung să fiu dependent de prezenţa ei. Nu mă deranjează, cred că a ajuns să fie activitatea mea preferată.

              Nici mie nu îmi vine să cred că am spus cele două cuvinte magice. De când mă ştiu sunt aceeaşi persoană indiferentă, deloc interesată faţă de viitorul pe care îl va avea, atâta timp cât vor exista bani. Când m-am decis să mă întorc în Sydney, aveam un singur plan în minte: să îi iau locul tatălui meu. Dragostea nu intra în niciun plan de al meu, deşi au fost momente în care, probabil, aş fi vrut şi altceva înafară de bani şi aventuri trecătoare.

              Iar acum am tot ce mi-am putut dori vreodată. Poate încă sunt puţin speriat de sentimentele pe care le am faţă de Reyna, dar încep să iubesc într-adevăr modul în care mă face să mă simt. Viaţa mea a ajuns în pragul perfecţiunii, lucru care mă sperie, de asemenea. Nici nu am visat la aşa ceva, nu am căutat dragostea, am căutat doar plăcerea. Şi le-am obţinut pe ambele.

          - Oh, haide, Nathan! E doar un costum de baie! spune ea, mai tare de data aceasta, dar astfel încât să o aud doar eu.

             După inspirata idee de a ieşi undeva în noaptea asta, a urmat cheful de înot al fetelor. Cum încă e frig afară, a trebuit să alegem o piscină interioară şi unde ar fi mai accesibil dacă nu în unul dintre renumitele hotele care îmi aparţin? Desigur, asta nu implicase şi prezenţa a încă zece persoane chemate de Dylan pe care, spre fericirea mea, le cunosc cât de cât. Cu toate astea, costumul iubitei mele mi se părea puţin cam prea indecent ca să o las să plece din braţele mele.

            - Unul mai mic nu ai găsit? mârâi în urechea ei şi o trag din nou mai aproape, probabil sufocând-o.

            - E un costum normal, Nathan!

              O privesc sfidător şi îmi cobor palmele spre fundul bombat, descoperit aproape în totalitate. Desigur, nu avea de unde să ştie că vor mai fi încă şapte bărbaţi necunoscuţi aici, dar la sănătatea mea mintală nu se gândise? Mi se accelerau bătăile inimii doar cât o priveam îmbrăcată în acel costum negru.

             - Nu, nu e, spun hotărât.

             - Atunci uită-te la Sam. Sau la tipa aia care se dă la Dylan.

             - Nu trebuie să mă uit la niciuna. Îmi ajunge să ştiu că eşti aproape dezbrăcată şi că nu suntem singuri.

               Îşi dă ochii peste cap, enervată de comportamentul meu. Abia acum realizez că sunt gelos într-o mică măsură şi că nu suport să se holbeze alţii la ea, mai ales când e atât de dezbrăcată.

              - Şi o să stăm aşa toată seara?

               - Dacă e nevoie...

              Oftează adânc, înţelegând că nu are cum să mă convingă să o las să plece. Până la urmă, pe mine nu mă deranja să stau în poziţia asta până când nu se elibera zona.