ONE BOY-Thousand feelings

Capitolul 11

  Priveam stelele. Doar ele mai erau cu mine având în vedere că este miezul nopţii. Nici nu vreau să mă gândesc la reacţia familiei King când o să vadă că lipsesc. Celpuţin nu toţi vor fi trişti,făcând referire la Emma.
Căram geantă care era tot ce mai aveam. Eram doar eu. Mă aşez pe banca rece din parc şi simt ceva în buzunarul de la spate. Bag mâna să văd ce este şi scot o foaiemicuţă.
"0356215500"
Numărul de telefon al părinţilor mei.
Nu. Nici vorba să apelez la vreunul dintre ei. Dacă le pasă cu adevărat de mine trebuiau să insiste în fiecare zi. Din moment ce îţi găseşti copilul după douăzeci de ani,îl vrei înapoi,nu? Ah,da. Ei nu vor asta şi trebuie să mă obişnuiesc cu idea.
Mi s-au întâmplat prea multe lucruri. Mult prea multe lucruri rele. Universul crede că sunt atât de puternică încât să trec peste toate?
Un bătrânel al străzii venit de nicăieri se aşeza lângă mine,facandu-ma sa ma trezesc din proprile ganduri. Avea după el un căruţ şi era îmbrăcat foarte gros. Avea un miros ciudat,dar nu vreau să descriu asta,pentru că sunt în aceeaşi situaţie cu el. Am vrut să mă ridic,dar el m-a apucat de mâna înapoi.

-Stai!  

-Mă scuzaţi,o să mă duc pe altă banca,este în regulă,spun şi zâmbesc uşor.  

-Am iubit-o timp de cincizeci de ani... 

Îl priveam ciudat,pentru că habar nu aveam despre ce vorbeşte. Ochii lui albaştri mi-au sărit în evidenţă atunci când a ridicat privirea spre mine,iar lacrimă care i s-a scurs mai apoi mi-a pus capac. 

-Ce s-a întâmplat? 

-Am iubit-o o groază de timp.Mi-aş fi dorit ca ea să ştie asta..   

-Îmi pare rău... 

-Să nu-ţi pară. Nu am profitat de viaţă la momentul potrivit şi acum am ajuns să mă plâng. Viaţă mi-a oferit exact ce merităm. Acum adolescenţii îşi ascund sentimentele,devin persoane slabe,le e teamă,îşi pierd încrederea până renunţă. Ce rost are să fii îndrăgostit o vreme bună de timp degeaba? Sentimentele există că săfie împărţite,să fie spuse. 

Avea dreptate. Bătrânelul ciudat cu un cărucior după el avea completă dreptate.

-Tu? Care e povestea ta? De ce fugi?   

-Nu fug intoc- 

-De iubire,corect? Ţi-e frică să nu te îndrăgosteşti mai mult de cât ai făcut-o deja? 

Era că şi cum purtăm o conversaţie normală cu inima mea. Aveam nevoie de asta. Aveam nevoie de o morală de genul acesta şi voiam să ajut. Voiam să-l ajut,în acel moment,pe el mai mult decât orice pe lumea asta.Dar ce puteam face? Nimic. Un nimeni nu poate face nimic. 

-Nu te subestima,fetiţo! Ai o viaţă înainte! Multă bafta! 

-Pentru ce?   

-Pentru războaiele viitoare la care vei participa. Şi felicitări! 

-Pentru ce?   

-Şi pentru reuşitele pe care le vei câştigă!
Asta a fost ultima lui vorba până să se ridice şi să plece. Am rămas pe banca şi am recapitulat tot ce mi-a spus. Să-mi trăiesc viaţă şi să nu fug de iubire. Exact ce fac,dar nu vreau să recunosc.
Iau telefonul din buzunar şi formez numărul de pe hârtiuţă. După două încercări o femeie cu voce calmă îmi răspunde. Îmi iau inima în piept până să-mi fac curajul de a vorbi.

-Sunt Kim. Am nevoie de tine...mama!
...
-Arăţi groaznic! Ce s-a întâmplat? Mă întreabă cu o faţă îngrijorată încercat să mă şteargă cu un prosop din cauza loviturii pe care am făcut-o înainte că ea să ajungă.

-Sunt BINE,mama!   

Îngrijorarea de pe faţă dispăru imediat şi în schimb schiţa un zâmbet.   

-Mulţumesc că îmi spui aşa.. 

-Da,îţi spun,dar nu te consider. Nu încă.   

-Şi încrederea în mine?   

-"Încrederea" e un cuvânt mare..   

Nu am putut să nu sesizez palatul în care mă aflăm. Nici nu cred că am cuvinte pentru a descrie aşa ceva. Stăteam pe o banca pustie în parc şi eu de fapt deţin o avere. Dar nu am nevoie de ea. Prefer băncile reci. 

-Drace.. 

Bărbatul care mi-a făt viaţă apare şi el,l-am salutat şi înainte că doar el a venit după mine,doar că acum pare foarte nervos şi sunt sigură că nu e vină mea.   

-Ce s-a întâmplat? Îmi fac curaj să întreb.   

-Motorul maşinii..s-a răcit.

-Odată ce motorul maşinii tale s-a răcit iar bateria a fost deconectată, înlocuirea vechiului furtun cu unul nou pare floare la ureche. Desfaci clemele, scoţi furtunul cel vechi, transferi clemele către cel nou, iar mai apoi îl montezi la loc. O operaţiune destul de simplă, care va face însă o diferenţa majoră.

Mă priveau ciudat amândoi. Asta îmi aminteşte de prima mea conversaţie serioasă cu Aiden. Când l-am lăsat cu gură căscată.   

-Cred că ai dreptate,nu m-am gândit la asta. Te pricepi la maşini? 

-E ceva care îmi place pur şi simplu.. 

Trebuia să mă simt bine. Trebuia să mă simt perfect în prezenţa familiei mele adevărate pe care o plâng de când m-am născut. Trebuia să fiu..Victoria..nu Kim. Trebuia săfiu eu cea adevărată. Dar de fapt ..eu nici nu exist.  

Telefonul mi-a vibrat în buzunar şi am mărit ochii când am citit mesajul:   

"Unde naiba eşti?" –Aiden.
Voiam să răspund,dar mama mi-a luat imediat telefonul din mâna.
-Treci la somn mâine avem treaba! 

-Sper că îţi dai seama că nu o să fie nimic diferit.Aveam nevoie doar de un loc în care să dorm în seară asta. De mâine nu o să mai stau aici.   

-Mai vedem noi. Dar mâine mergem la doctor. Avem de făcut nişte analize.   

-Nu o să merg nicăieri. Sunt sănătoasă!

-Nu după ce ai stat ore întregi pe o banca într-un parc la o temperatura de -3 grade. Nu mai spun nimic,dar telefonul vibreaza din nou.  

"Răspunde la mesaj dacă nu chem poliţia să te caute" -Aiden