ONE BOY-Thousand feelings

Capitolul 2-Partea III-a

Privesc cu ochii mari la barbatul care mi-a aratat ce inseamna sa iubesti cu adevarat, la barbatul care m-a pus pe primul loc in tot si in toate si mi-a aratat ce inseamna sa te simti importanta in viata cuiva. Acesta scrie un discurs pentru premierea mea de carte din Seattle de peste cateva zile. Ar fi trebuit sa tin eu acest discurs, dar el a insistat si am acceptat avand in vedere ca tot ce am scris ii este dedicat lui in mare parte. Toata iubirea si toate sentimentele din carte sunt datorita lui si dragostei pe care ne-o purtam reciproc.

-Ai de gand sa imi spui si mie cateva cuvinte din tot ce scrii acolo de cateva ore? Spun razand si ma apropi incet de el.

Jason rade si isi trage discursul cat mai departe de ochii mei, apoi ma saruta incet.

-Dar stii deja ce simt pentru tine, spune el si zambeste.

-Dar nu stiu cum te-au facut toate notitele mele sa te simti.

Zambetul ii dispare pentru o clipa si nu pot sa imi dau seama de ce. Am spus ceva gresit? El stie deja ca tot ce am scris este datorita lui. Fiecare cuvant ii este dedicat lui.

Telefonul lui suna si eu ma trantesc pe canapea langa el, vazand ca acesta inchide caietul in care notase totul.

-Alo! Da? Aa, da, da, imi aduc aminte de voi! Familia King, parca, nu? Da, sotia mea v-a trimis exemplarul cartii. Da, chiar astazi este la ora 18, spune si isi verifica ceasul. Ne vedem acolo atunci! Cine mai vine?

Dupa intrebarea asta il vad pe Jason putin incordat si simt cum raspunsul nu prea i-a convenit. Ii fac un semn, dar acesta imi spune sa astept.

-S-a intors? Continua acesta conversatia telefonica. Nu este nicio problema, abia asteptam sa il revedem pe...Aiden! O zi frumoasa!

Aiden?

-Cine este Aiden? Intreb deoarece numele imi suna foarte cunoscut.

-Un...prieten.

-De al meu sau de al tau? Mai multe detalii nu ai? Spun si il inconjor cu bratele, iar el ma saruta pe frunte.

-Poate iti vei da seama singura de ele intr-un final, face o mica ezitare, sau nu.

Locul unde avea sa fie premiera nu era intocmai cel mai elegant sau scump local. Aveam de gand sa fac cunostinta cu oameni care voiau sa afle lucruri despre mine, cu care sa impartasesc sentimentele pe care vreau sa le transmit. Cu oameni care imi apreciaza munca.

Scena unde urma ca Jason sa tina discursul avea in centru plasat un microfon, fiind inconjurata de vreo zece mese pe care se aflau cate cinci carti si o vaza cu trandafiri albi, preferatii mei.

Parintii mei nu pot sa fie prezenti si la aceasta lansare din cauza faptului ca sunt ocupati in New York cu munca, dar zilele urmatoare am de gand sa ma intorc acolo pentru a sarbatori cu ei Anul Nou. Lansarea din Seattle m-a tinut departe de ei si nu am putut sarbatori Craciunul asa cum ne-am fi dorit. Jason voia sa mergem in Paris, la mama sa, singura familie pe care o mai are in afara de mine. Tatal sau a decedat intr-o lupta crancena cu cancerul.

Oamenii incep sa se adune si fiecare dintre ei ma intampina cu un zambet cald in semn de apreciere pentru tot efortul depus. Cand eram mai mica imi aduc aminte faptul ca, intr-o seara, mama unui prieten mi-a citit si mie o poveste cu printese si am fost extreme de fascinata de modul in care viata ei fusese descrisa si m-am gandit si eu sa scriu o carte. Ma gandeam ca atunci cand voi fi mare voi fi si eu o printesa, o sa am propriul meu print si propria mea poveste de vis pe care o sa o scriu si o sa devin faimoasa.

Jason se urca pe scena si deja pot citi pe fata lui emotia.

-Buna seara toturor! Ma bucur foarte mult ca ati putut ajunge intr-un numar destul de mare! Inainte ca draga mea sotie sa va semneze cartile si sa faceti mult asteptatele fotografii, am pregatit ceva...un discurs, daca il pot numi asa in care as vrea sa ii multumesc femeii minunate care a intrat in viata mea si a adus cu ea fericirea pentru mine. Aplauze, va rog, pentru Kimeberley Torres!