ONE BOY-Thousand feelings

Capitolul 10-Partea a II-a

"Imi este dor de tine si abia astept sa te intorci acasa! Abia acum realizez cat de greu este sa stai departe de iubirea vietii tale, care nu-ti vine sa crezi ca este fix la capatul celalalt al lumii, undeva departe de tine. Dar se va intoarce, corect? Tu, te vei intoarce? E prima zi departe de tine si nu stiu cat o sa mai rezist gandindu-ma ca tu esti acolo luptandu-te cu boala, iar eu sunt aici asteptand ca totul sa fie bine. Este prima scrisoare, scrisoarea in care iti pot vorbi, iti pot comunica, scrisoarea in care imi pot prezenta cele o mie de sentimente pe care le pot avea pentru tine. De ce o mie? Sunt cam putine, nu? Pentru ca, in lipsa ta, am ajuns cu numaratoarea doar pana la o mie. Te iubesc! Abia astept sa fim din nou impreuna si nimeni si nimic sa nu ne desparta!" 

Citeam cu lacrimi in ochi scrisoarea lui Aiden de pe vremea in care eu eram la spital. Nu o mai citisem inainte. Parintii mei nu mi le-au dat niciodata. Abia acum vad cate scrisori mi-a putut trimite. Era vremea in care el era indragostit de mine. Se pare ca, pana una alta, tot a avut loc o moarte. Nu am murit eu, dar a murit iubirea dintre noi. Cel putin eu am avut o scuza pentru disparitia sentimentelor, dar el? 

-Sentimentele nu dispar. Sunt mereu acolo chiar si atunci cand inima ta tinde sa-si aminteasca asta! 

Acest lucru imi spunea mereu Matt.

Trecuse mult timp de cand nu il mai vazusem pe Aiden. Pe Jesy am vazut-o de cateva ori intamplator, dar niciodata nu era cu el. Nu se despartisera, stiam asta. Uneori, chiar voiam sa vad ce face, cum se simte, voiam sa stie ca eu sunt aici pentru el, dar apoi imi aminteam ca el stie acest lucru, dar nu ii pasa. 

Se pare ca destinul tine cu mine, pentru ca, intr-o zi pe cand stateam la coada pentru a-mi cumpara un covrig cu ciocolata, preferatul meu, m-am ciocnit cu el. Cu Aiden. M-a privit pentru cateva secunde, apoi, am stiut ca vrea sa plece. Fara sa-mi spuna nimic, fara sa faca nimic. E ciudat cum de la dragostea vietii cuiva ajungi la o straina careia nu mai ai ce sa ii povesteti, care ajunge ea insasi o poveste.

-Cum ramane cu cele o mie de sentimente? intreb cand acesta se intorsase si voia sa plece

Se opreste brusc, se intoarce spre mine si ma priveste in ochi. Oare inainte ma pierdeam in ochii lui cum o fac acum?

-Kim..

-Acum imi stii numele, e ceva. Ajunsasem sa cred ca si tu ti-ai pierdut memoria. 

Se aseaza pe scaun la o masa, iar eu fac acelasi lucru. Imi pun mainile pe masa si sper ca el sa continue conversatia, dar vazand ca nu o face imi continui eu proprile idei. 

-Ai ajuns cu numaratoarea mai departe? Sau ne-am oprit aici?

-Stii cat de greu mi-a fost! Stii cat de greu imi este..

-Iti este greu? Cum adica iti este greu? Te-ai casatorit, ai trecut peste si ghici ce? Eu sunt tot aici. Prinsa intre tine si prezent. Am venit in orasul asta blestemat pentru tine, pentru amintirile noastre, pentru tot ce a fost, iar tu nici macar nu vrei sa dai ochii cu mine...

-Te-am invitat la nunta, spune el si isi da ochii peste cap.

-M-ai invitat la nunta? Oare de ce nu am venit? Iarta-ma ca nu am vrut sa te vad fericit langa alta fata. Ma gandeam sa stau acasa si poate-poate imi venea memoria la loc si stiam si eu cum e sa fii fericit. Este tot ce vreau! E decizia ta daca vrei dupa sa ramai cu mine sau nu. 

-Ce vrei sa spui?

-Vreau doar sa ma ajuti sa imi aduc aminte de noi.