ONE BOY-Thousand feelings

Capitolul 7- Partea a II-a

Si ce faci cand tu nu stii nimic despre iubirea pe care ai avut-o pentru el, iar el stie dar ii este frica sa simta din nou? Nimic, acesta este raspunsul.

-Kim?

Vocea mamei mele mi-a lipstit. Mi-a lipsit chiar foarte mult. Poate ca nu trebuia sa vin aici. Poate ca nu trebuia sa ma leg din nou de vechea mea viata. Poate ca tot ce aveam nevoie, aveam deja, acasa in New York.

I-am povestit mamei mele tot. Unde sunt si de ce am venit aici. Nu a fost surpriza, probabil stia ca intr-o zi o sa ma duc sa-mi vanez amintirile.

-Mama, cat de mult l-am iubit pe Aiden?

-Atat de mult incat m-ai pus pe locul doi pentru el. Acum lasa-l pe el, spune-mi cand te intorci aici. Este un avion ca-

-Mama, nu vin inca acasa. Mai am ceva de facut aici.

-Cum ar fi?

-Sa-mi iau ramas bun.

Mi-am petrecut restul zilei la o cofetarie din centrul orasului. Am pierdut timpul si am realizat din nou ca nu am niciun rost aici. Sau poate ca nu am niciun rost oriunde as fi.

Telefonul imi vibreaza in buzunar si cand vad mesajul primit raman putin masca.

"Te invitam la cina- Cu drag, Nelly King"

Nelly King? Cine este femeia asta? Nici macar nu stiu unde locuiesc ei. 

In urmatoarele minute primesc si o adresa.

De ce m-as duce in casa barbatului care m-a respins si de care nu imi amintesc nimic? De ce m-as duce la o familie de straini? Dar inainte de a pune si o alta intrebare, realizez ca singurul motiv pentru care am venit aici a fost el. Barbatul pe care presupune ca l-am iubit.

Taxiul opreste in fata casei uriase extrem de frumoasa. Din instinct merg spre intrarea la care era destul de greu sa ajungi. Cu siguranta am mai fost aici. Emotiile imi dispar brusc cand in fata usii apare o femeie foarte frumoasa.

-Tu trebuie sa fii.., incep eu sa vorbesc.

Ma strange in brate si eu ii raspund indata la imbratisare. Ea probabil era Nelly, mama lui Aiden. Imediat ce intru incapere simt o liniste si o caldura interioara. Un sentiment pe care nu l-am mai simtit din ceea ce eu imi amtintesc.

Nelly incepe sa-mi povesteasca despre sotul ei care nu a putut sa ajunga acasa,dar care era foarte nerabdator sa ma vada. Imi mai spune si despre faptul ca in momentul in care a auzit ca am murit a fost foarte suparata si depresiva. Nu stiam ca aveam aici oameni carora le pasa de viata mea. Si datorita acestui subiect, mi-am amintit de faptul ca trebuie sa vorbesc cu parintii mei despre moartea pe care ei mi-au inscenat-o in acest oras pentru toti prietenii mei.

-Si despre Aiden? Vreau sa stiu despre el. Cum l-am intalnit?

-Draga mea, as vrea sa-ti spun asta, dar nu cred ca bucataria este un loc prea bun.

M-a luat de mana si ne-am indreptat spre usa din spate care ducea in ...gradina. Vrea sa vorbim intr-o gradina?

-Nu stiu daca iti aduci aminte, incepe ea conversatia admirandu-si florile si atingandu-le cu gingasie, dar aici am avut prima noastra discutie importanta. Aici mi-am dat seama ca tu esti o femeie minunata, o alta floare in gradina mea.

-Si despre ce am vorbit? Intreb eu curioasa

-Despre viata. Despre cum viata unei femei poate fi stans legata de cea a unei flori. Tu ai fost floarea care a inflorit in gradina lui Aiden goala. Ai fost lumina din viata lui. Stii tu, acea lumina din intuneric care straluceste doar o singura data, dar suficient cat sa atraga barbatul spre ea. Aici, ai inceput tu sa lucrezi la noi si ti-am dat cea mai importanta sarcina. Niciodata nu m-ai dezamagit. Cand te-am vazut pe tine stiam ca ori o sa fii tot ceea ce Aiden si-ar dori ori ceea ce Aiden ar putea ura cu toata viata.

Lacrimi incep sa-mi curga din ochi, dar ea mi le sterge imediat.

-Si vrei sa stii si ce a facut cand tu nu mai erai? A fost distrus. A stat in camera lui murind la propriu. Lumina a disparut, iar intunericul i-a devenit din nou prieten.

-Atunci de ce s-a comportat cu mine ca si cum nu m-ar fi iubit niciodata?

-Pentru ca, draga mea, a avut curajul de a trece peste. A avut curajul de a fi fericit. Dar, sunt sigura ca el te iubeste. Acum, am o intrebare. Dupa toate astea, tu nu iti aduci aminte de nimic?

O privesc in ochi si as vrea sa-i spun ca "Da",dar as minti. Nu stiu nimic. E ca si cum viata mea este o poveste pe care eu nu am auzit-o niciodata. E ca si cum oamenii imi povestesc din cartea pe care chiar eu am scris-o, dar de care habar nu am.