ONE BOY-Thousand feelings

Capitolul 12

  -Vezi că nu ai murit? Spune mama şi zâmbeşte când mă vede ieşind din spital. Da,până una altă mi-am făcut toate analizele care îmi erau impuse.

-A spus să revii peste câteva zile ca să iei fişele cu rezultatele..  

Trec nepăsătoare pe lângă ea şi întru în maşină. Aceasta se uită în urmă mea,dar intră şi ea imediat punându-şi ambele mâini pe volanul maşinii la care doar visam s-o privesc din interior.  

-Victoria.. 

-Nu-mi spună aşa,adaug repede.  

-Dar scumpo nu ştiu ce crezi tu,dar asta e numele tău adevărat.  

-SCUMPO,accentuez cuvântul,nu ştiu ce crezi tu,dar nu mai sunt fata ta. Cel puţin nu sufleteşte. Dacă ţi-am cerut ajutorul pentru câteva zile asta nu însemna că putem fio familie fericită. Am fost nefericită prea mult timp. Toate clipele pe care trebuia să mi le amintesc la vârstă asta sunt pline de umbră şi durere. Acestea vrei să fie amintirile mele? Aşa vrei să trăiesc cu idea? 

-Ţi-am spus că dacă ştiam.. 

-Dacă ştiai nu ţi-ar fi păsat.Nu ar fi schimbat nimic dacă ştiai. Poate că aveai o piatră pe inima care îţi spunea de fiecare dată "Hei femeie,fata ta trăieşte!",dar nimic mai mult. Trebuie să recunoşti MAMA,sunt doar o durere în fund pentru tine. Un ghimpe. Un nimic. Doar o problemă.
Ies din maşină trântind uşa în urma mea. De astăzi ea nu mai e mama şi nici tata nu e tata. Doar Amanda Torres alături de soţul ei, Jeremy. 

În viată asta pe care am avut-o eu,o viaţă groaznică, am învăţat multe lucruri. Şi mi-aş alege o simplă fată de pe stradă, i-aş poveşti ce greşeli să nu facă,cât trebuiesă îndure în viaţă ,apoi m-aş omorâ,dar aş trăi cu idea că e fericită şi ştie să se descurce.
Ce face un om când nu are pe nimeni? Ce face un om când e singur şi distrus?
RENUNŢă.

Când eram mică tot ce voiam era o felie de pâine pe care să nu o împart cu nimeni. După am vrut o maşină cu preţul vieţii,dar neavând una doar am citit şi am învăţatdespre ele. Apoi l-am întâlnit pe el. Şi el mi-a dat întreg universul peste cap. Şi când credeam că nu o să-l pot suferi niciodată aflu că mă înşel şi că îl vreau atâtde tare. Tot el îmi arată că familia mea există şi că niciodată nu i-a păsat de mine. Tot el îmi spune că mă iubeşte şi că nu vrea o aventură. Eu renunţ şi plec şiaştept că lucrurile să se rezolve singure?

-Ce dracu faci aici?  

Eram aşezată pe o banca în parc,dar nu auzeam nimic,nu vedeam nimic. Purtăm o conversaţie cu proprile mele gânduri până să aud vocea Emmei care m-a făcut să tresar.  

-Tu ce cauţi aici?  

O privesc atentă şi văd disperarea din ochii ei. Avea o valiza în mâna şi două genţi.  

-Ai plecat de la familia King?  

-Da,plec într-o vacanţă,iar Aiden nu a vrut să vină cu mine.  

Nu ştiu de ce,dar cred că minte.   

-Şi atunci de ce nu te-a dus el cu maşina? 

-Nu mai pune atâtea întrebări dacă nu cum avrei să o sun acum pe disperată de Nelly şi să-i spun că pierzi timpul în parc. 

Am tăcut şi am lăsat-o să-şi continuie mersul.   

Telefonul mi-a vibrat în buzunar. "Hotel Transilvania,apartament 896. Ora 20:00"-Aiden King
Şi poate că nu trebuia să o fac. Poate că nu trebuia să mai am niciun fel de legătură cu familia King,dar poate fi o excepţie faptul că sunt indragosita de fiul lor? Şitocmai de aceea mă aflu în faţă uşii cu numărul 896. Mă gândeam doar la reacţia pe care o s-o am când o să-l revăd din nou pe el. Pe cel de care m-am indragostit.
Am bătut la uşa o singură dată,pentru că imediat această s-a deschis şi ochii mei căprui au făcut contact cu cei verzi,ai lui. Mă holbam ca o nebună când la ochii lui profunzi când la cămaşă neagră,transparentă abţinându-mă să nu-i număr pătrăţele de pe abdomen. Eu eram îmbrăcată exact că şi atunci când am plecat de acolo,fiindcă nu am avut timp să mă schimb sau să mă ocup în vreun fel de mine.  

-Bună,spun într-un final.  

-Ce ai avut în cap? Spune nervos şi mă trage în interiorul camerei.  

-Cum ai putut să pleci aşa fără să spui nimic şi să laşi blestematu ăsta de lănţişor care m-a făcut să mă gândesc ca un tâmpit la tine? Asta făcând-o şi pe Emma săplece.

Acum totul se leagă. Ştiam că Emma mă minţea. Ştiam că se întâmplase ceva între ei doi. Dar eu i-am lăsat lănţişorul lui Nelly. Am vrut să-l întreb despre asta,darimediat mi-a venit în cap faptul că el se trezeşte odată cu găinile şi că,camera lui este în faţă camerei mamei sale.

-Asta a fost decizia mea,spun privind în jos.   

-Asta a fost decizia ta,huh? Şi eu am avut la rândul meu o groază de decizii din momentul în care ai intrat pe uşa casei mele şi prima a fost aceea cum dracu să te dauafară. Dar ghici care e decizia mea acum? Din momentul în care te-am întâlnit nu doar că m-ai înnebunit,mi-ai schimbat toate stările şi toate gândurile,pentru că eştimereu tu acolo,prezentă în ele şi plecarea ta BRUSCĂ m-a făcut să mă dau cu capu de toţi pereţii.   

Privirea mi s-a ridicat şi nu puteam să cred ce tocmai auzisem. Inima voia să iasă din piept mai rău că niciodată când el s-a apropiat atât de tare încât îi puteam simţirespiraţia pe faţa mea. Mâna lui a început să se joace în părul meu şi.. 

-Kimberley Torres! 

-Aiden,îmi pare rău pentru .. 

-Pentru că m-ai făcut să mă îndrăgostesc de tine? Nu ai de ce să-ţi pară rău pentru asta,iubito. Eşti cel mai bun lucru rău care mi s-a întâmplat vreodată. TE VREAU