Capitolul 1-Partea a III-a

2.4K 103 13
                                    


" A ta pentru totdeauna, Kimberley Torres"

Arunc scrisoarea pe torpedoul mașinii și lovesc cu pumnul în volan. Ce e greșit cu mine de când nu mai e ea?

Nu pot spune că în tot timpul acesta m-am gândit doar la femeia care mi-a marcat viața, dar nu pot spune nici că nu am făcut-o. O am întipărită în minte exact așa cum am cunoscut-o. Oare s-a schimbat în acești doi ani? Oare și-a amintit cumva, din greșeală, de mine, dar totuși nu m-a căutat?

Mii de întrebări. Mii de sentimente la fel de puternice, dar zero răspunsuri.

Azi nu. Azi nu m-aș fi gândit la ea, pentru că nu aveam cum să o fac, deoarece eram beat. Sunt beat. Și cu toate femeile acelea în jurul meu, eu tot o căutăm pe ea înmulțime, dar refuzam sa cred ca eu chiar faceam acest lucru cu adevarat.

Arunc o privire pe scaunul de lângă mine și văd din nou cartea pe care deja am citit-o de două ori: "Încercând să îmi amintesc de mine" de Kimberley Torres.

Nu am știut niciodată că ea voia să scrie o carte. Și ceea ce mă doare cel mai tare, în afară de titlu, este faptul că nu îmi este dedicată mie, ci lui.

"Scriu,pentru că nu vreau ca amintirile mele să fie acoperite de praful timpului și să dispară ușor, pentru că nu vreau să uit oamenii pe care i-am întâlnit pe parcurusul vieții, speriată că mă voi trezi într-o dimineață uitând cine am fost și cum am ajuns aici..."

Cartea a fost publicată într-o librărie din Los Angeles,dar eu am cumpărat-o dintr-un magazin simplu de peste stradă, din New York, orașul în care locuiesc acum.

21 decembrie.21 de apeluri de la fratele meu.

Telefonul meu sună din nou, iar eu încep să rad. Nu râdeam eu, ci vodka din mine, ceea ce mă amuza și mai tare.

-Da, iubire? Răspund cât de serios pot.

-Aiden! Ce mama dracu' faci de nu îmi răspunzi la telefon? Vocea răstită a lui Matt mă face să izbucnesc într-un râs isteric.

-"Buna frățioare, ce mai faci? Ești bine?", încerc eu să imit vocea acestuia, dar îl aud cum înghite în sec de nervi.

-Aiden! Mama te-a sunat săpătămână trecută pentru a te invita de Crăciun acasă în Seattle, dar nu i-ai răspuns așa că am decis să te sun eu. Te rog din tot sufletul să îți revi măcar pentru o secundă cu picioarele pe pământ si sa îmi spui dacă ai de gând sau nu să vii acasă de sărbători.

Acasa? În ultimii ani nu m-am mai simțit acasă, pentru că "acasă" a început să nu mai însemne uriașa casă albă pe care toată lumea și-o dorea. "Acasă" a devenit brațele ei, oriunde în jurul ei, oriunde cu ea. Și nu știu de ce, dar simt durere când îmi dau seama că niciodată nu o să mai fiu în acest "acasă" de care am nevoie cel mai mult. Era un dor atât de mare și nebun încât simțeam cum mă sufocă, cum îmi retează fără milă orice urmă a răsuflării, că îmi zdrobește necrutator inima și parcă voia să mă nimiceasca.

-O să încerc! Dacă vii aici la mine și mă mai rogi o dată, poate o să mă și străduiesc să ajung!

-Singurul motiv pentru care aș veni acolo ar fi să îți trag una, pentru că ai devenit un dobitoc! Spune Matt și îmi închide telefonul.

Peste cateva clipe telefonul sună iar și deja încep să îmi înjur fratele bătut in cap, deoarece tot el îmi închide și tot el mă stresează la loc.

Ochii mi se fac mari când pe ecran nu văd niciun "Matt", ci un număr care cred că m-a mai sunat de câteva ori la un moment dat.

-Da? Cine este la telefon? În cazul în care este vorba despre afaceri sau orice altceva ce presupune gândire, v-aș ruga să îmi închideți telefonul imediat, deoarece nu sunt deloc acum în stare să vorbesc, spun la telefon și rad de unul singur, deoarece la telefon nu se auzea nimic decât o respirație.

ONE BOY-Thousand feelingsWhere stories live. Discover now