ONE BOY-Thousand feelings

Capitolul 16-Partea a II-a

  -Sunt cu ea şi m-am căsătorit cu ea, pentru că, dacă nu făceam asta putrezeam într-o închisoare gândindu-mă la tine care, pentru mine, erai moartă! 

Îmi vine să rad. Asta ar trebui să fac, nu? Doar nu vorbeşte serios? 

-Ce tot spui acolo, Aiden?! 

Se încruntă la mine şi dă ochii peste cap. Probabil şi-a dat seama că nu îl cred.

-Exact ce ai auzit! 

-Începe cu începutul, te rog. 

Spun cât de calm pot. 

-Cu începutul? Păi, să vedem..să încep cu faptul că după ce părinţii tăi idioţi mi-au declarat în scris cum că VICTORIA FLORENCE TORRES este decedată din cauza unei boli devastatoare, eu, ca un cretin am început să mă duc în nişte locuri dubioase, cu nişte oameni mult mai cretini decât mine care se întrec în jocul "care e cel mai maredrogat". Am început să fac acelaşi lucru.

Nu ştiam cu ce să încep. E ciudat să aud iar numele "Victoria". Toată lumea îmi spune Kim, dar uit mereu că nu acesta este numele meu adevărat. Parcă ieri Aiden mărăpise şi îmi trântise tot trecutul în faţă, la fel şi pe părinţii mei. Vreau vremurile acelea înapoi. 

-Te droghezi? 

-Mă drogăm. Mă corectează el. –Şi nu doar mă drogăm, făceam anumite schimburi de marfă cu alţi oameni ciudaţi din alte oraşe. 

Nu îmi vine să cred că aceste cuvinte ilegale ies din gura singurului bărbat pe care îl voi iubi vreodată. 

-Cum ai întâlnit-o pe ea? 

-Jesy este cea care a "creat" într-un fel acest schimb. Îi cunoaşte pe acei oameni şi ea mi-a înmânat mie această sarcina "ilegală". Tot ea a venit imediat şi m-a scos de la închisoare. 

-De aceea te-ai îndrăgostit de ea? Pentru că te-a ajutat? Uitasei că tot ea, practic, te băgase acolo? Era vina ei pentru tot! 

Vine aproape de mine. Mult prea aprope. Nu ştiu pe ce să mă concentrez: el sau problema?

Problema. 

-Nu m-am îndrăgostit de ea. Am fost obligat să o fac! Era mereu unde eram şi eu. M-a ajutat să trec peste această dependenţă de droguri, de toate prostiile care măînconjurau..de tot anturajul ăsta idiot în care am intrat din cauza ta! 

-Din cauza mea? 

-Da, pentru că, atunci când nu eram dependent de tine, eram de droguri! M-a ajutat să trec peste tot şi toţi cei care îmi făceau rău. 

-Inclusiv eu? 

-Da, adevărul este că.. 

L-a făcut să treacă peste mine? Mie, sincer, nu mi se pare că l-a ajutat într-adevăr. Adică, să mă pun în locul lui. Dacă aş fi în ipostază în care, Nelly şi Will mi-ar spune că el a murit, eu aşteptând cu sufletul la gură ca el să fie bine, şi brusc aud că moare şi că practic nu o să îl mai văd niciodată..fără să îmi iau adio. Toate cele o mie de sentimente rupte în o mie de bucăţi. Dar nu. În momentul în care aş auzi că el este bine şi că totul a fost înscenat, aş lasă la o parte totul. Aş dadracului totul pentru el. Viaţa ne-a oferit încă o şansă nouă, pentru a fi împreună, nu vreau să o pierd. 

-Te-a făcut să uiţi de mine. Ai uitat de mine, ai uitat de noi, dar de tine cel adevărat ai uitat? În toate aceste clipe am încercat să îmi amintesc totul. Toţi îmispuneau că te-am iubit. Crezi că era uşor pentru mine să cred acest lucru? Dar uite! Chiar şi aşa, cu sau fără amintiri, eu eram tot legată de tine. Ceva mă aducea mereula tine. Eu mă gândeam mereu la tine cu toate că nu te cunoşteam. Care este scuza ta? 

Plânge. Plâng şi eu.

Se apropie de mine şi mă strânge puternic în braţe. Nu ştiam de ce plângem, dar la un moment dat am realizat. Plângeam pentru că amândoi ne vrem unul pe celălalt atât detare, dar ceva ne desparte. 

-Nu. Kim, nu e adevărat! Mi-e frică de ea! Te-am crezut atunci când mi-ai spus că ea se săruta cu un alt bărbat. Probabil face asta zilnic, pentru că nu este ceea cepare, dar nu am ce să fac. Mi-e frică că, dacă o să mă despart de ea, o să îmi facă viaţa un calvar. Are dovezi cu mine, înţelegi? Nu este atât de uşor. 

-Trebuie să fie. Nu putem sta despărţiţi doar pentru că ei nu îi convine aceste lucru. Părinţii tăi sunt importanţi în acest oraş, nu pot face nimic? 

-La naiba! Părinţii mei nu ştiu despre asta şi nu vreau să îi implic. Cum le-aş putea spune că am făcut toate aceste lucruri? Îmi e ruşine chiar şi de tine. 

Cred că mai este ceva care îmi scapă. Ceva ce nu îmi spune. 

-Eu cred că nu încerci, asta cred eu. Tu mă mai vrei în viaţă ta măcar?
Se uită la mine şi nu zice nimic.
De ce nu zice nimic? Încep să înnebunesc în interior, dar exteriorul meu pare relaxat.

De ce nu răspunde?

-În regulă, trebuie să plec. 

Mai bine plec decât să las această atmosfera stresantă care îmi dovedeşte nepăsarea şi indiferenţă lui pentru mine. 

Nu ştiu ce e de făcut. Acum că am înţeles toate aceste lucruri, totul e diferit în mintea mea. Lucrurile stau altfel. Dar el e la fel. E cu ea în continuare şi va fi cuea în continuare chiar dacă eu stau aici şi încerc să repar lucrurile.
Gândul de a renunţă îmi vine în minte.

Nu mă mai gândesc la asta şi îl privesc pentru ultima dată în ochi. El nu se uită la mine.

-Uită-te în ochii mei şi spune-mi că nu mai simţi nimic pentru mine şi că totul s-a terminat când ai crezut că s-a terminat. 

De dată această ridică privirea spre mine. Se uită în ochii mei, dar nu zice nimic. E imposibil.

-Chiar trebuie să plec acum! E tot ce pot spune. 

Ies pe uşa familiei King şi ploaia se năpusteşte asupra mea. Trebuie să iau un taxi. În câteva secunde îmi este deja frig şi fără să realizez încep să plâng. Plângpentru că s-a terminat. Asta simt eu, ca s-a terminat. Trebuie să trec peste. O sa incep de la capat cu altcineva, dar cu gandul tot la el.
Gândul acesta îmi dispare în momentul în care cineva mă apucă de braţ şi mă întoarce spre el. Buzele lui Aiden se năpustesc ascupra mea. Acesta il simt a fi raspunsul la intrebarea mea. El e tot ce am nevoie acum, si pentru totdeauna.

Plouă în continuare. El e aici. El mă iubeşte. Stiu asta.