Capitolul 24 - Este în regulă

3.6K 397 187
                                    

„Durerea sufletească e o boală mai grea decât cea trupească."
– Publilius Syrus

          Eliberez săgeată după săgeată spre țintele care se mișcă cu rapiditate prin față mea, reușind să le nimeresc pe majoritatea. Însă ratez și de multe ori. Cert e că oricum nu mă pot opri până nu le țintesc pe toate. A fost singura cerere a lui David, care acum îmi urmărește cu atenție fiecare mișcare. Nu intervine să-mi corecteze tehnica, ceea ce e o adevărată ușurare. Detașamentul lui nu mă surprinde totuși. De câteva zile, e prezent doar pentru a-mi da sarcini. Nu intervine cu prea multe sugestii. 

        După câteva minute, las arcul jos și mă întorc spre el.

        — Am terminat.

        — Am sesizat.

        Se ridică de pe băncuță și începe să adune săgețile înfipte în ținte.

       — Julienne, nu cred că tehnica ta mai e o problemă, însă aș vrea să lucrezi mai mult la agilitate. În special acum, când antrenamentele ajung spre final.

        — Lucrez la asta, dar nu--

        Sunt întreruptă când ușa ce duce în casă se deschide, lăsându-l la iveală pe Warren. Are părul ciufulit și mâinile în buzunarele hanoracului, părând că abia s-a trezit din somn. Totuși, când tatăl lui își ridică sprâncenele spre el, Warren își îndreaptă spatele și adoptă o poziție mai fermă, cu mâinile pe lângă corp.

        Mă chinui să nu afișez nicio reacție care i-ar putea ridica suspiciuni lui David, însă simpla prezență a lui Warren îmi împrăștie gândurile în așa fel, încât uit până și ce voiam să zic înainte de a-l vedea. Probabil ar fi trebuit să mă obișnuiesc până acum cu efectul pe care-l are asupra mea, dar mă ia prin surprindere de fiecare dată.

        — Daniel Blackburn e în living, tată, vrea să vorbească cu tine, îl informează, pe o tonalitate indiferentă.

        David încuviințează și se întoarce spre mine.

        — Știi ce ai de făcut.

        Spunându-mi asta, trece pe lângă Warren și intră în casă, închizând ușa în urma lui. Expir, de parcă în tot acest timp am încercat să-mi țin respirația.

        Expresia serioasă de pe chipul lui Warren dispare în momentul în care rămânem singuri. Este înlocuită de un rânjet ce-i face următoarea mișcare previzibilă. Se apropie de mine și îmi ridică bărbia cu vârful degetelor, presându-și ușor buzele peste ale mele. Îmi las arcul să-mi alunece din mână și-mi duc brațele în jurul mijlocului său, deschizându-mi ușor buzele pentru a-i simți aroma amețitoare.

        — Hei, îi șoptesc peste buze.

        Se trage ușor în spate pentru a mă vedea mai bine, coborându-și palmele pe șoldurile mele.

        — La cât termini antrenamentele?

        — Nu sunt sigură. Tatălui tău îi place să-mi lungească programul în ultima vreme.

        Surâde.

        — Ți-am spus că vei regreta că nu m-ai lăsat pe mine să te antrenez. Îți dai seama cum ar fi fost să ai un antrenor atât de perfect precum mine?

        Nu știu dacă fizic mi se zbate ochiul, dar în mintea mea, cu siguranță o face.

        — Perfect, hm? Te-ai uitat recent în oglindă?

Umbrele NopțiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum