Capitolul 27 - Dezvăluirea secretului

3.4K 327 78
                                    

Ca să evoluezi, trebuie să fii dispus să-ți faci prezentul și viitorul diferit de trecut. Istoria ta nu este destinul tău."
– Alan Cohen 

        E deja înserat când parchez mașina în fața casei. Puteam să ajung mai devreme, dar vorbele lui Florian m-au bântuit întreaga dimineață, împingându-mă să ajung la o concluzie pe care o disprețuiesc din toată inima: are dreptate. Am jucat la două capete prea mult timp. Nu vreau ca oamenii din oraș să aibă impresia că voi ieși vreodată în patrulă. E ultimul lucru pe care aș vrea să-l fac.

        Tocmai de aceea, astăzi am încălcat una dintre regulile de aur ale domnului Clarke. Nu am fost la antrenamente. Mi-am petrecut întreaga după amiază în biblioteca orașului, căutând informații despre tunelul de sub casa lui Nathan. Dar nu am avut noroc. Nu există nicio hartă a drumului subteran, ceea ce înseamnă că nu a fost făcut pentru publicul larg.

        Dezamăgită și convinsă că mă așteptă o ceartă pe cinste, traversez aleea spre casă. David sigur l-a informat pe tata legat de lipsa mea, așa că pot doar să-mi închipui ce urmează. În cel mai rău caz, va trebui să-mi găsesc o nouă casă. Oare Nathan mă va primi la el?

       Adunându-mi forțele necesare pentru a-l confrunta, deschid ușa și pășesc înăuntru.

        — Bună, Julie. 

        Warren își ridică privirea din tacâmurile pe care tocmai le-a așezat pe masă. Probabil nu reușesc să-mi ascund surprinderea, căci se încruntă când îmi întâlnește privirea. N-am idee care dintre noi e mai confuz.

        — Ce... ce faci aici? rostesc întrebarea pe o tonalitate tremurândă, sperând totuși să nu observe.

        — Ți-am spus azi dimineață că vom lua cina la voi, ai uitat?

        Închid ușa în urma mea, dar nu apuc să-i răspund.

        — Warren, Warren!

        Kyle ne atrage atenția amândurora. Începe să coboare scările cu o katană în mână, mai să nu sară peste trepte pentru a ajunge cât mai repede. Nu apuc nici să-i spun s-o ia mai ușor, căci ajunge deja lângă Warren.

        — Sunt gata, hai să-ți arăt noua mișcare pe care am învățat-o la antrenamente!

        Warren își strânge buzele.

        — Putem amâna câteva minute, puștiule? Vreau să vorbesc puțin cu sora ta.

        Kyle se uită în jurul lui până îmi sesizează prezența. Pare dezamăgit să mă vadă, ceea ce doare puțin, dar înțeleg motivul. Îl vede pe Warren ca pe un model, deci ține la timpul cu el. Iar eu tocmai i-am răpit asta. Aprobă din cap, în ciuda faptului că pare să-și dorească să mă alerge cu katana.

        — Mă voi duce să văd ce fac mama, tata și domnul David în bucătărie. Dar pentru asta, trebuie să mă înveți o altă mișcare nouă! îl avertizează pe Warren, făcându-i cu degetele că e cu ochii pe el înainte de a pleca spre bucătărie.

        Îi fac semn lui Warren să mă urmeze și urcăm spre camera mea.  Încerc să mă gândesc la ce aș putea să-i spun pentru a-mi justifica lipsa de azi, însă nimic nu pare că m-ar pune într-o lumină bună. Am fost în biblioteca orașului, cred că ar înțelege asta. Singura problemă e că mă va întreba ce am citit... iar la asta, n-am idee ce să-i răspund.

        Imediat ce închide ușa în urma noastră, își încrucișează brațele la piept. Orice scuză patetică mi-a trecut prin minte pe măsură ce urcam la etaj, acum a dispărut. Nu pot decât să-mi cobor privirea în pământ și să mă aștept la ce e mai rău.

Umbrele NopțiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum