Capitolul 1 - Ultima ei respirație

1.3K 161 63
                                    

I'll give you space to the moon if it's what you need. Just say you one day will bring back yourself to me" – Some Say, Nea

NATHAN


          Briza începutului de toamnă îmi mângâie brațele dezgolite, în timp ce lumina palidă a lunii conturează poteca mărginită de molizi și brazi. Nu am nevoie de lumină pentru a vedea în jur, însă e plăcută. Imită razele soarelui, sub care nu pot umbla dacă-mi doresc să rămân în viață. Întrebarea e, îmi mai doresc asta?

Am crezut că da, însă de fiecare dată când îmi închid ochii, asfaltul acoperit de sângele ei îmi reapare în minte, făcându-mă să-mi doresc moartea doar pentru a înceta durerea. Mă face să mă simt neputincios, slăbit de orice putere și golit de energie, de parcă viața mi s-a scurs odată cu sângele ei.

— Jules, rămâi cu mine, te rog!

Îmi amintesc groaza pe care am simțit-o prin fiecare por, cu fiecare secundă care trecea. Nu știam cum s-o ajut sau cum să-i diminuez durerea. Căutăm doar s-o mențin conștientă, în timp ce îi ceream cu disperare ceva mai presus de puterile ei: să rămână în viață.

— Waldgreave, nu o mai mișca!

Vocea lui Warren se pierdea printre țipetele persistente și bâzâitul din urechile mele. Îmi doream atât de mult să rămână conștientă, încât nu îmi dădeam seama că, atingând-o, îi făceam mai mult rău. Când mișcările ușoare ale degetelor i-au încetat, am simțit cum întunericul mi-a răpit și mie viața.

— Trebuie să o duc la spital! am exclamat, deși nici nu apucasem să procesez cu adevărat dacă era sau nu o idee bună.

— Pe naiba o duci!

Warren o privea ca pe un porțelan spart, incapabil să-i proceseze starea.

Katana lui era încă înfiptă în stomacul lui Julie, iar cu fiecare clipă pierdută, sângele care îi părăsea corpul o storcea mai mult de viață. Nu aveam să-i acord ascultare lui Warren, asta până când țipătul mamei lui Julie m-a făcut să-mi dau seama că nu m-am dezamăgit doar pe mine, ci și pe ea: nu am putut să-i duc fiica departe de lupta dintre oameni și vampiri la timp.

— Julienne!

Adeline s-a aruncat în genunchi lângă trupul ei, chiar în momentul în care Lena a parcat mașina lângă noi. Mi-am trecut privirea asupra celor din jur, însă parcă întreaga bătălie era o joacă de copii pe lângă lupta pe care eu o duceam cu propriile instincte.

Voiam liniște, indiferent pe cine trebuia să rănesc pentru a o obține. Voiam doar să-mi dau seama cum o pot ajuta pe Julie fără toate acele urlete și zgomote care îmi tulburau mintea. Dar încercam din răsputeri să-mi reprim gândurile întunecate. Atunci, mai mult ca niciodată, trebuia să rămân prezent.

— Nu va supraviețui până la spitalul din Gainesville, iar aici, cine naiba crezi că o va ajuta? mi-a argumentat Warren.

Pe cât de mult voiam să-l contrazic, pe atât de mult știam că are dreptate. Julie nu avea cum să supraviețuiască până-n Gainesville, chiar și dacă mă foloseam de viteza mea. Iar Warrenton-ul abia aștepta oportunitatea de a scăpa de ea.

— Nu o las să moară așa! i-am răspuns, pregătit să încerc orice pentru a o menține în viață.

Era pentru prima dată când eu și Warren Clarke aveam un scop comun: Julie. Probabil de aceea nu se grăbea să mă atace. Totuși, dacă ar fi încercat, probabil l-aș fi omorât fără a-mi balansa alegerile. Eram pe punctul de a-mi pierde cumpătul, ultimul lucru de care aveam nevoie era ca el să mă provoace. Știam doar că trebuie s-o ajut pe Julie, însă mama ei mi-a luat-o înainte:

Umbrele NopțiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum