Capitolul 33 - Sfidarea răbdării

3K 297 78
                                    

"Cel mai dureros lucru în dragoste este că sufletul ți-l fură de obicei cel ce are mai puțină nevoie de el."
– Ion Luca Caragiale

          Nu știu dacă e noapte, dimineață sau după-amiază când în sfârșit mă trezesc. Mă ridic în șezut, realizând că sunt încă în camera Lissei. Amintirile serii trecute îmi revin imediat în minte – nici nu încerc să mă conving că a fost un simplu coșmar. Știu că s-a întâmplat. Dar nu am mai apucat să-l văd aseară pe Nathan, căci Lissa s-a asigurat că nu părăsesc camera ei până nu mă odihnesc puțin. Oare cât a însemnat „puțin”?

Deschizând ușa camerei sale, îmi opresc privirea asupra patului, unde Nathan zace inconștient. Are o seringă în venă ce îi introduce sânge din punguța agățată pe un suport. Este mai palid decât de obicei, ceea ce îmi vine greu de crezut, deoarece întotdeauna mi s-a părut că are un aspect fantomatic. Când mă apropii mai mult, reușesc să văd și pansamentul ce îi acoperă cele două urme de colți de pe gât. Reținându-mi lacrimile, mă aplec pe vârfuri și îi cuprind mâna într-a mea.

— Înțeleg acum, șoptesc, lipindu-mi fruntea de mâna lui.

Timp ce câteva minute, nu fac decât să stau lângă el, privindu-l cum doarme. Simțind însă nevoia să aflu care este starea lui, mă ridic în picioare și mă îndrept spre parter.

— Julienne!

Florian, care se pregătea să urce la etaj, mă oprește de cum ajung la baza scărilor, făcându-mi semn cu mâna să-l urmez. Sunt sigură că nu are să-mi adreseze vorbe de bine, dar nu pot pur și simplu să-l ignor, așa că îl urmez până în dreptul ușii ce duce afară.

— Cum se simte Nathan? întreb, înainte ca el să apuce să zică orice.

— Deocamdată e stabil. Mama i-a curățat rănile, dar e infestat, ceea ce înseamnă că atunci când moare, se va transforma în vampir. Ești conștientă de gravitatea situației?

— Nu am intenționat niciodată să se întâmple asta!

— Nici nu am insinuat așa ceva, dar problemele te urmează, Julienne, așa că asta va fi ultima dată când îl mai vezi pe fratele meu. Dacă îți pasă cu adevărat de el, vei rupe orice legătură și vei sta la distanță de familia mea, m-ai înțeles?

— Nu plec nicăieri până nu-l văd treaz! îmi încrucișez brațele la piept. Nu mi se pare drept să-mi ceară așa ceva în condițiile în care sunt la fel de îngrijorată pentru Nathan.

— Tu nu înțelegi că Nathan e infestat din vina ta, Julienne? Ce mai vrei? Să-l omori ca să înțelegi că nu-i faci bine? Fratele meu e naiv, poate că tu nu îți dai seama, dar e dispus să facă orice idioțenie pentru ca tu să fii fericită, iar asta îi va aduce sfârșitul într-o bună zi!

— Nu e așa, Nathan--

— Vrei să-mi spui că nu e dispus să facă orice? Julienne, m-a mințit pe mine, i-a mințit pe părinții noștri și s-a dus în patrulă pentru tine, încălcându-și astfel orice principiu, așa că nu îmi spune mie că nu am dreptate!

— Nu pot să nu mai vorbesc pur și simplu cu el, Florian!

— Dacă îți pasă cu adevărat, vei putea.

Îmi trec mâinile peste față, întorcându-mi privirea spre living, de unde vocile părinților lui Nathan se aud destul de clar. Vorbesc despre starea lui Nathan și despre faptul că nu va mai putea ieși din casă decât cu gâtul acoperit pentru a nu i se vedea urmele de colți. Simt cum inima mi se oprește de durere. E vina mea, chiar dacă nu am intenționat vreodată să-l rănesc, eu l-am invitat la ziua lui Warren. Florian are dreptate. Lui Nathan îi e mai bine fără mine.

Umbrele NopțiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum