Umbrele Nopții

Capitolul 25 - Pentru a doua oară

„There was more than one heart that stopped that night." – I Still Know You, Jacob Lee

          Stau rezemată de tocul ușii camerei lui Warren, așteptând impacientată să-mi aducă rucsacul de oriunde l-a aruncat în urmă cu două zile. Dacă vreau să ies din situația asta, trebuie să fiu cât se poate de strategică. Știu deja că are de gând să mă ducă acasă, iar odată ajunsă acolo, cu el departe de mine, îmi va fi mult mai ușor să mă fac nevăzută decât acum. La cât de pornit e să nu mă piardă din vizor, nu m-ar surprinde dacă aș afla că și-a pus prietenii să-i păzească casa în eventualitatea că reușesc să ies de aici.

Singura problemă e că trebuie să-l pun pe Nathan la curent cu toate cele întâmplate. Iar asta nu poate aștepta. Nu știu dacă a apucat să iasă din tunel, tocmai de aceea trebuie să-l anunț că tatăl meu are de gând să organizeze o patrulă acolo. Dar ca să fac asta, trebuie să scap de Warren.

— Aici, îmi spune, întinzându-mi rucsacul când se aproprie de mine.

Îl apuc în mână și mă întorc să plec, dar nu-mi permite să mă depărtez.

— Și unde crezi că te duci?

Mă întorc spre el.

— La baie, mă justific. Vreau să mă schimb, dacă îmi permiteți, majestatea voastră.

— Nu am de gând să te las singură. Mi-ai demonstrat data trecută câtă încredere pot avea în tine.

— Fii serios, Warren. Suntem la etaj, ce crezi că pot face? Să sar pe geam?! îmi ridic o sprânceană, dar din lipsă de răspuns, continui rapid: Mă întorc în cinci minute.

Mă îndrept spre baie, asigurându-mă că încui ușa în urma mea. Mă rezem cu spatele de ea, inspirând adânc. Îl urăsc atât de tare în secunda asta! Schimbarea atitudinii sale era singurul lucru care-mi mai lipsea.

Cum e posibil ca în urmă cu doar câteva zile să-mi spună că îi e dor de mine, iar acum să se comporte de parcă aș fi un pericol public? Înțeleg că e rănit, dar asta nu-i justifică comportamentul. Eu nu am încercat să mă răzbun pe el când mi-a trădat încrederea, ceea ce a fost mult mai grav decât faptul că i-am ascuns adevărul despre Nathan. Decizia mea a fost justificată, a lui a fost bazată pe... ei bine, nici nu știu. Dacă m-ar întreba pe mine, pe pură idioțenie.

Îmi duc mâna în buzunar, expirând ușurată când realizez că telefonul este încă la mine. Mai am doar paisprezece la sută din baterie, dar cel puțin nu e descărcat complet. Nu-mi dau seama dacă Warren a uitat să mi-l ia sau pur și simplu nu a considerat că mă va ajuta la ceva. Oricare ar fi motivul, slavă cerului că încă îl am!

Sar în picioare și mă depărtez pe cât posibil de ușă, apelând numărul lui Nathan.

— Te rog, răspunde... șoptesc, mutându-mi privirea pe geam.

În ciuda faptului că ieri a fost o zi însorită, astăzi cerul este acoperit de nori negricioși. Urmează să plouă, fără îndoială. Sper doar să nu se întâmple în următoarele ore. Trebuie să ajung la casa de pe strada Argyll, iar vremea ploioasă nu-mi e pe plac când nu am niciun mijloc de transport.

Teoretic, sângele pe care Nathan i l-a oferit Mirabelei ar trebui să-i fie îndeajuns încă două zile, dar nu-mi place să o știu nesupravegheată atât de mult timp.