Capitolul 28 - Cafeaua neagră

3.5K 322 63
                                    

„Prieteniile marchează o viață mai mult decât o iubire; iubirea riscă a degenera în obsesie, prietenia nu e niciodată altceva mai mult decât a împarți." – Elie Wiesel

          Atmosfera din barul local este chiar plăcută. O premieră. Probabil e din cauza faptului că e unsprezece dimineața, iar de cele mai multe ori, eu și Warren venim aici doar noaptea. Mirosul tipic de fum de țigară și alcool sunt de nelipsit, dar cel puțin barul e populat doar de tineri de vârsta noastră și nu de bărbați plus patruzeci.

În ciuda faptului că am avut oportunitatea de a mă întoarce la antrenamente fără consecințe, am refuzat s-o fac. Tocmai de aceea sunt aici, când în mod normal eram la antrenamente.

David a nu a vrut să-mi permită să le întrerup, asemenea părinților mei, dar Warren i-a asigurat că se va ocupa el de antrenamentele mele pe cât posibil. Nu-mi displace ideea, dar sper că a spus-o doar pentru a mi lua de pe cap, căci nu consider că mai am nevoie de lecții.

— Și mama ta nu a dorit să-ți spună nimic? mă întrebă Warren, care stă în fața mea, pe partea opusă a mesei.

— Mi-a zis doar că nu e nimic care ar trebui să mă îngrijoreze pe mine, îi răspund, oftând încet. Dar din moment ce tata a luat plicul de sub perna mea, sunt sigură că e ceva de rău.

Își învârte paharul de apă în palme, meditând câteva clipe înainte de a-mi răspunde.

— Ești sigură că el l-a luat?

— Cine altcineva?

Ridică din umeri.

— Poate ai dreptate, cedează, scoțându-și pachetul de țigări din buzunarul jachetei. Dar cred că ar trebui să-l întrebi înainte de a-l acuza.

Își aprinde o țigară și trage un fum, în ciuda privirii pe care i-o arunc.

— Nu ai voie să fumezi în spații închise, îi reproșez, întinzându-mă peste masă pentru a i-o smulge, însă își trage mâna în spate.

— Regulile din New York nu se aplică și aici, Julie. Oamenii au preocupări mai importante decât cine și unde fumează. Plus de asta, uite-te în jur, nu e ca și cum aș fi singurul.

Și are dreptate.

Mai sunt tineri care fumează înăuntru, iar barmanul nu pare să fie deranjat. Locul ăsta are atât de multe nereguli, încât l-aș închide chiar eu dacă aș avea puterea.

Oftând, îmi reiau locul pe scaun și îl las să tragă un alt fum de țigară. Nu-mi place să-l văd fumând. Își distruge organismul pentru o plăcere de moment, dar e mult prea încăpățânat pentru a înțelege asta.

— Dacă umbrele nopții nu te vor omorî, o vor face țigările.

Auzindu-mi comentariul, Warren se întinde peste masă și îmi prinde bărbia între degete, presându-și buzele de ale mele. Sunt luată prin surprindere, iar înainte de a-mi da seama ce fac, îmi deschid buzele și îi permit să-și strecoare limba între ele. Gustul neplăcut al tutunului îmi invadează imediat gura. Gândul de a-l respinge îmi traversează mintea, dar nu o fac, căci, la naiba, sărută incredibil!

După câteva clipe, își reia locul.

— Prințesă, în ziua de azi, nu există nimic care să nu te poată ucide, așa că nu mai gândi atât de mult. Profită de moment, îmi face cu ochiul, trăgând un alt fum de țigară.

— Nu încerca să--

Sunt întreruptă când Jordan și Lena apar în dreptul mesei noastre, aruncându-se pe locurile libere de lângă noi fără ca măcar să ne salute.

Umbrele NopțiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum