Umbrele Nopții

Capitolul 36 - Istoria familiei

„There's no way I'm stickin' 'round to find out, I won't lose like that, I won't lose myself" – Sam Smith

          Sorb o gură de cafea, în timp ce citesc zecile de mesaje venite din partea lui Sam. Nu i-am preluat apelurile, deși numărul lor începe să mă îngrijoreze. Știu că nu rezolv nimic dacă îl evit, dar am alternative?

Acum că fratele meu s-a întors, nu ne rămâne nimic altceva de făcut decât să ne întoarcem în New York. Dacă o luăm pe Mirabela cu noi, puteam avea grijă să învețe să-și controleze instinctele fără a sta în acest oraș. Nimic nu o mai leagă de Warrenton, așa că nu cred că va refuza să ni se alăture.

Singura problemă rămâne Kyle.

Nu-i pot spune lui Sam când mă întorc până nu vorbesc cu fratele meu.

Nu am apucat încă să o fac, deoarece nu s-a trezit. Dar este abia zece dimineața, așa că nu am de gând să-l deranjez. Îmi închipui cât este de obosit – probabil dacă își va aminti ce i s-a întâmplat, voi înțelege și de ce.

— Jules!

Vocea lui Nathan mă face să tresalt, abandonându-mi ceașca de cafea pe masă înainte de a mă îndrepta spre living.

Aseară, când m-am pus la somn, Nathan era încă pierdut în traducerea cărții ce, presupunem noi, i-a fost oferită de către Charles Wikley. Azi dimineață, când m-am trezit, era în același loc, ocupat cu aceeași activitate.

Nu l-am întrebat încă ce a aflat, căci oricum nu mi-ar fi răspuns. Abia de l-am făcut să-mi răspundă la salut când am trecut pe lângă el în urmă cu douăzeci de minute. Indiferent ce este scris în cartea aceea, cu siguranță i-a captat total atenția.

— S-a întâmplat ceva? îl întreb de cum pășesc în living, apropiindu-mă de canapea.

Măsuța din fața canapelei este acoperită de foi scrise și notițe mâzgălite – detaliu ce mi-a scăpat când am trecut pe aici mai devreme. Nathan ține în poală cartea, iar deasupra ei o altă coală de hârtie scrisă.

— Nathan, îi pronunț numele, sperând să-i atrag atenția.

— Cartea e de fapt un jurnal, îmi spune, pierdut parcă prin spațiu. Jurnalul lui Charles.

Îmi deschid gura pentru a spune ceva, însă nu apuc, căci Nathan înconjoară cu pixul două cuvinte de pe foaie și își ridică privirea spre mine.

— Lewis Perez? citesc cu voce tare cele două cuvinte, care se dovedesc a fi un nume. Cine e Lewis Perez?

— Fiul lui Charles, îmi răspunde prompt, abandonând cartea pe canapea când se ridică în picioare.

Îl privesc cum începe să se plimbe în stânga și-n dreapta prin încăpere, ținându-și degetele pe bărbie de parcă ar încerca să deslu­șească un mister.

— Conform celor scrise, fiul lui Charles s-a născut în 1817. Viața lui este documentată pe scurt, dar cel mai important aspect este că Lewis nu era vampir.

Mă încrunt, luându-i locul pe canapea.

— Nu era?

— Charles l-a conceput cu un om.

— Deci vampirii pot avea copii? entuziasmul din vocea mea m-a surprins până și pe mine.

— Nu știu, recunoaște el, oftând încet. Știu doar că Charles a avut. Iar deși copilul lui era om, avea sânge de vampir în vene.

— Adică era infectat?

— Din naștere, îmi confirmă, aprobând din cap. La fel precum copilul lui Lewis, apoi copilul copilului lui și tot așa.