Umbrele Nopții

Capitolul 37 - Rămân aici

„We've passed the end, so we chase forever" – All We Know, The Chainsmokers

        Străzile înguste ale Warrenton-ului îmi întorc stomacul pe dos. Poate sunt mai populate și ceva mai sigure, dar amintirea luptele trecute și-a făcut culcuș în mintea mea. Un ghimpe de care nu reușesc să scap nici măcar după atâtea luni.

— Ești sigur de asta? îl întreb pe Kyle, privind nesigură la cartierul spre care conduc.

Îmi displace situația, aș minți dacă aș susține altceva. Îmi doresc din tot sufletul ca fratele meu să se întoarcă în New York cu mine și Nathan, dar nu-l pot obliga s-o facă. Nu când știu cât de îngrozitor este ca cineva să-ți îngrădească dreptul la propria alegere.

— Mama are nevoie de mine.

— Mama are nevoie de tine în viață, subliniez în mod ferm.

Kyle își sprijină capul de geam și oftează încet.

— Nathan a aflat despre ce era vorba în carte? schimbă rapid subiectul, iar deși îmi dau seama de asta, prefer să nu insist. Oricum urma să abordez și subiectul acesta.

— Să zicem, dar oricine ar fi putut s-o scrie, Kyle. N-o vom lua ca atare.

— Dar nu a primit-o de la oricine, subliniază, întorcându-și privirea spre mine. Chiar era Charles Walkley, nu-i așa?

Ezit, dar îmi dau seama că nu are rost să-l mint în acest punct, așa că încuviințez.

Pentru binele lui, poate că ar fi fost mai bine să-l mint, dar în momentul ăsta, nu sunt capabilă să fac distincția între bine și rău.

— Indiferent dacă este adevărat sau nu--

— Nu voi spune nimănui despre carte, anticipează ce aveam să-i cer. Sau de Mirabela.

Numele ei mă face să inspir adânc.

Singura modalitate prin care ar fi putut părăsi subsolul era pe ușă. Dar nu ar fi putut face asta fără ca Nathan s-o audă. Doar a fost în living toată noaptea. Mi-e imposibil să cred că s-a furișat pur și simplu pe lângă el. Dar ce altă explicație avem?

Sunt îngrijorată, dar doar pentru că a plecat înainte de a învăța să-și controleze instinctele cel puțin la un nivel intermediar. Așadar, dacă va răni pe cineva, va fi responsabilitatea noastră...

— În legătură cu Mirabela, spun, întorcând mașina pe străduța îngustă a cartierului nostru, Warren știe că a devenit vampir, așa că dacă te întreabă de ea, nu știi nimic, OK?

— Chiar nu știu nimic, Julie. Cum a devenit vampir?

— E... o poveste lungă.

— Toate sunt.

— Asta în mod special, îl asigur, parcând pe aleea din fața casei.

Nu observ mașina tatei în jur, ceea ce e o adevărată ușurare. După cele întâmplate ieri, nu cred că am putea sta față-n față fără să ne certăm. Dar nu e vina mea că Warren și-a pierdut mințile și a dat foc acelor cărți... cel puțin, nu în totalitate.

Refuzând să piardă vremea, Kyle își desface centura și coboară din mașină.

— Poate că ar fi mai bine să pleci, Julie. Nu vreau să ai probleme...

— Că până acum nu aveam...

Ridică din umeri.

Nici bine nu apuc să cobor, căci deja îl văd luând-o la fugă spre intrarea în casă. Entuziasmul lui este inexplicabil din perspectiva mea, dar asta probabil fiindcă eu nu am fost niciodată la fel de apropiată de părinții noștri precum este el.