Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

III. Dragonul

III. Dragonul

•
•
•

   Marinarii, ajunși de pe valurile învolburate ale apelor sărate pe mal, nu se sfiau din a împărtăși prin porturi tot felul de povești cu zei puternici și serafini de o frumusețe rară, cu sirene ispititoare și nyveri cu colții ascuțiți și lungi cât brațul unui copil. Fiecare corabie aducea cu ea mărfuri și pasageri, dar și zvonurile despre activitatea zeilor. Toți cei ce lucrau pe nave sau doar curățau peștii de solzi le cunoșteau pe zeițele Hydranna, regina tuturor apelor și Ielena, o zeiță asociată cu furtunile, ceața și iarna.

   Despre Ielena se povestea că fusese o fiică de-a zeului Erevas, un zeu al morții căruia nu i se pronunța niciodată numele. Chiar dacă în Anehora doar Siegen era venerat, nici măcar regele nu putea să le interzică marinarilor să nu se roage celor două zeițe pentru călătorii liniștite. Degeaba era Siegen strălucitor și aducea lumină dacă flote comerciale se scufundau în lacrimile sărate ale Lunii, dacă legenda cum că astrul considerat zeitate plânsese așa tare până se formaseră oceanele pe pământ era adevărată.

   Sato simțea parcă răsuflarea de gheață e Ielenei asupra sa, sângele orpindu-i-se, la fel și inima. Era o liniște atât de profundă de parcă și timpul se încetinise pentru câteva secunde sau secole. Dar vrăjitorul misterios nu arătă vreun semn de teamă, căci, ridicându-și capul și cu trupul tremurând, Sato realiză că nimic nu apăruse printre gratiile de trunchiuri drepte și uscățive.

   Deodată, însă, străinul își duse rapid mâna prin deschizătura pelerinei la mânerul toporului prins la șold. Sunetul a două palme ce aplaudau sarcastic, încet și apăsat, îl făcură pe băiat să privească în spate, de unde figura unei alte persoane răsări din umbre.

   Era un bărbat înalt și cu părul nefiresc de roșu chiar și în acel întuneric, îmbrăcat în ceea ce părea să fie o uniformă albastru închis, brăzdată lateralele brațelor de fășii verzi.

   — Măi să fie, dar ce avem noi aici în această seară? zise roșcovanul oprindu-se din a aplauda.

   — Asta ar trebui să întreb și eu, spuse celălalt vrăjitor ce-l fixase pe vizitatorul neașteptat dorind parcă să nu-i rateze nici măcar o respirație.

   — Nu dorești să ne prezentăm civilizat, căci, din câte observ, s-ar putea să fim colegi? Încep eu, Lyam Monet din Legiunea Coroanei.

   După câteva secunde de gândire, celălalt vrăjitor scuipă niște cuvinte tărăgănat:

   — Zenan Euclife din Legiunea Dragonului.

   — Din Legiunea Dragonului? Vai, dar câtă distanță este de aici până în Keva la voi! Oare ce te-a făcut să îți părăsești casa pentru o asemenea călătorie?