Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XX. Coșmarul

XX. Coșmarul
.
.
.
~*~
.
.
.

   Dacă cineva merita un pumn cu vârf și îndesat, acela era Aramil.

   Mylan își plănuia răzbunarea deja de vreo trei zile. Oare ce să-i facă? Să îl pocnească pur și simplu în față sau să apeleze la vreun tertrip? Vremea farselor inocente precum sare în loc de zahăr apusese, renăscând ca pasărea Phoenix, sub o formă nouă, cea a războiului. Era prea prost plătit pentru ceea ce făcea.

   Dar mai întâi de toate, era necesară o mică introducere a sa.

   Mylan era vrăjitor de gradul A în Legiunea Dragonului, de asemenea, considerându-se și cel mai inteligent, chipeș, talentat, sârguincios...

   — Sunt și frumos, dacă eram acum în Districtul Roșu, ieșeau toate damele la geam să mă privească! murmură el în barbă, pregătind tăvile pe care urma să fie servită cina.

   ,, Lucra " la Palatul de Smarald de aproape o lună. De când regele o cam aiurise și Ananya sesizase, Aramil pornise un întreg plan care avea un scop ascuns. Mylan punea rămășag că nici el nu avea habar ce dorea să afle, dar îi aruncase pe toți în vârtejul stârnit de el.

   Și așa, cum urzise Aramil, Mylan - ca de fiecare dată - fu băgat la înaintare.

   Magia era extrem de greu de clasat, imposibil de subjugat, demonstrând mereu că orice studiu asupra ei era neînsemnat. Uneori, nici cei ce o purtau în vene nu aveau habar ce era. Așadar, dacă Ananya se numea metamoarfă, reușind să se preschimbe în orice creatură nu avea glas omenesc, Mylan poseda un fel de mutație ce-i permitea să își modeleze chipul de parcă era din lut. Era un talent destul de rar, dar poate prea avantajos la o primă privire. La o analiză mai stufoasă, orice presupunea statul săptămânilor întregi cu teama înfiptă în dos că deghizarea avea să îi fie descoperită, aceea era misiunea sa.

   Se lăuda cu faptul că nu orice astfel de metamorf reușea să reziste atât. Era posibil ca un comportament neadecvat să stârnească semne de întrebare, așa că pentru o misiunea ca la carte, nu se putea baza doar pe magie.

   Noaptea, măturând pe holurile pustii, își putea permite să redevină Mylan al Legiunii Dragonului, însă nu pentru mult timp. Suficient cât să-l înjure pe Aramil și să contempleze la distracția pierdută.

   Îl chema Louisa de această dată. Un nume comun, o față comună, dar un piept cum nu se mai văzuse. Își alesese povestea, avea doar un tată și o mamă, tatăl negustor de grâne, undeva în provincie. Dar, nenorocire! Afacerea nu mai mergea de la secetă, își pierduseră casa și pământul în urma datoriilor, maică-sa murise de pneumonie, taică-su încercase să se spânzure de un frasin, dar arborele era uscat și creanga se rupsese, așa că își pusese capăt zilelor cu arsenic. Foarte plauzibil și convingător.