Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XL. Șoapte

XL. Șoapte
.
.
.
⚜️
.
.
.

    În noaptea din cea de a doua zi a jocurilor, ceva extrem de grav era pe cale să se petreacă.

    Nu era un asasinat, o lovitură de stat sau chiar factorul ce ar fi stârnit un nou război între apus și răsărit, ci mult mai oribil de atât:

    Seth se plictisea.

    După ce se prezentase la jocuri, avusese prânzul și după-amiaza libere. Se plimbase în solidaritate  – asta dacă îl excludea pe Tristan din ecuație – prin grădina palatului, însă, de parcă fusese mirosit, câteva doamne însoțite de fiicele lor debutante îi luaseră urma. Și apoi veniseră și altele. Și apoi altele.

    Fusese depășit numeric, așa că nu putuse decât să se retragă cu mândrie, ascunzându-se în camerele sale.

    Crezuse că dacă se plimba pe arșiță în afara palatului avea să fie lăsat în pace, însă se înșelase amarnic. Nu trebuia să subestimeze determinarea unor mame care se agățau de șansa să-și căsătorească fetele cu un prinț, mai ales că nu se anunțase o logodnă în cadrul celor două familii regale. De fapt, nici nu se adusese în discuție acea confirmare a alianței.

    În seara aceea nu era organizată decât o cină restrânsă, atât de restrânsă încât primise dreptul de a alege dacă dorea să se prezinte sau nu. Sirius decisese să meargă singur – dacă Tristan nu era, din nou, luat în considerare. Seth dorise să o ispitească pe Tamy pentru a petrece timpul ca doi prieteni – că tot îl numise ea așa. Fusese înjunghiat cu un refuz categoric din cauza bârfelor adevărate sau false ce și așa se răspundeau peste tot ca o molimă. Rănit la datorie, suferind din dragoste și de dorul de patrie, Seth rămăsese singur, în camerele sale, încercând să găsească un motiv pentru care să meargă la Tamyana. Putea să îi zică un noapte bună, da... Până la urmă, se cunoșteau de mici. Și tot de mici el se convinsese că avea să o ia de nevastă.

    Era soția fratelui său, își aminti el cu amărăciune.

    De ce nu putuse Sirius să ia doar tronul acela blestemat?

    Avea să transmită un noapte bună cordial, apoi avea să se retragă în camera lui, să se holbeze la tavan în timp ce se juca cu lănțișorul  pe care Tamyana i-l oferise și să se străduiască să adoarmă cu lacrimile în ochi și pieptul greu de tristețe. Măcar visele îi mai alinau suferința.

    Își adună vitejia din toate moleculele ce-i alcătuiau trupul și deschise încet ușa. Nu observă vreuna din gărzi, probabil fie se trecea la rondul de noapte, fie Rysa patrula prin zonă, iar când o făcea, santinelele primeau o pauză bine meritată. Seth era convins că și în caz de război, vrăjitoarea ar fi fost mult mai eficientă ca o armată – și de zeci de ori mai costisitoare.

    — Ai reușit? se auzi glasul șoptit al Tamyanei de undeva de pe culoar, imediat ce vârful pantofului lui Seth atinse covorul din hol.

    Seth era brusc curios. Cât putu de silențios, se strecură pe hol și se mișcă pe lângă perete până pe colț, de unde se auzea sunetul. Imaginea era și mai surprinzătoare: Tamy, ce părea îngrijorată, la ușa Rysei, Rysa, în pragul acesteia, sprijinindu-se cu umărul de cadrul din lemn masiv și privirea fixată undeva în spatele reginei.