Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XXIX. Ședință de urgență

XXIX. Ședință de urgență
.
.
.
~*~
.
.
.

   Zeii adunaseră tot norocul, agilitatea, rapiditatea și puterea existentă și i-o oferiseră lui Aramil, căci altfel acesta nu-și putea explica cum de izbutise să-l scoată pe Zenan din Verston fără vreun incident neplăcut. Îl târâse aproape prin toată grădina, căci rămăsese cu capul îndreptată înapoi, pietrificat, de parcă întâlnise privirea unei gorgone. Providența îl binecuvântase cu stăpânire de sine, căci altfel ar fi fost la fel ca și amicul lui, inert, pierdut în propria-i minte.

   Rysagi trăia și trăia chiar foarte bine.

   În gând îi apărură toate întrebările care-l măcinaseră de când zvonurile cu planul lui Saleh îi ajunseseră la urechi: cum de Ivet, o vindecătoare, o omorâse pe Rysagi, care pe lângă magie învățase și a se lupta chiar și cu mâinile goale? Era atât de ușor! Atât de clar! Răspunsul era că nu putea.

   De ce oare nu le oferise vreun semn? Să nu i se fi permis de către rege sau ar fi fost prea riscant? Prima variantă nu i se părea verosimilă, căci observase un limbaj tare natural între cei doi și Rysa știa să se facă plăcută indiferent de situație. Fie uneltea ceva, fie...

   Aramil înghiți în sec.

   Oare Rysa și regele Darveonului chiar...?

   Dacă avea să se gândească la asta, probabil l-ar fi lăsat pe Zenan, ar fi bătut cale întoarsă la Verston și le-ar fi curmat viețile pe rând tuturor, de la regele Sirius, la Miria, la Cyrus, iar pe Saleh i l-ar fi dat pe tavă lui Zenan, să-și mai verse din frustrările acumulate.

   Trebuia să facă ceva! Trebuia! Dar ce? Era confuz, Zenan era prea șocat pentru a gândi rațional... el de ce nu putea avea pe cineva acolo care să-l calmeze? De ce doar vocea judecății interioare îi potolea impulsurile colerice? Ah! A naiba și ea de căldură! Verstonul era răcorit de invocatori, iar odată ieșiți afară, era mai rău ca într-un cuptor. Prea multe se întâmplau, prea multe pentru a le putea face față, pentru a le rumega și a ajunge la o decizie corectă.

   Din fericire nimeni nu era prin zonă fiindcă se lăsase toropeala, iar ceremoniile pentru nobili începuseră. Majoritatea vrăjitorilor probabil se retrăseseră la hanuri, inclusiv legiunea lor, dar era o chestiune de timp până când șușotelile aveau să acapareze întreaga capitală. Nu de alta, însă pe lângă faptul că Rysagi era înconjurată deja de toate bârfele posibile – fiindu-i atribuite faptele acelei Ivet –, mai era și a naibilui de frumoasă și în grațiile unui rege, iar asta stârnea forfoteală de la sine.

   Să fi pus nemernicul de rege ochii pe ea? Să fi amăgit-o și s-o lege de el? Să o facă să uite de familia pe care o avea, căminul pe care-l construise în Keva? Nu, Rysagi era prea inteligentă pentru a pica în astfel de plase. Atunci? Plănuia ceva, da... Estarivii erau șterși imediat după moarte din oricare registru. Era o modalitate ca orice vrăjitor condamnat să nu mai existe și să păteze istoria țării cu o poveste zguduitoare despre nedreptatea care-i curmase viața. Avansul Rysei fusese eliberarea lui Zenan, iar moartea ei fusese eliberarea sa, totul avea logică! Zenan îi confesase că prețul era un estarive. Numele ei nu mai exista niciunde altundeva în afară de câteva documente din Keva și pe mormântul ei gol.