Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

IV. Oaspeții în ceas de noapte

IV. Oaspeții în ceas de noapte

•
•
•

   Aramil obișnuia să își lase geamul crăpat pe timpul nopților răcoroase de iunie. Briza sărată pătrundea la fel de tiptil ca lumina argintie a lunii printre perdelele translucizi ce se unduiau ușor în bătaia sa leneșă, iar cum camera lui se afla la etajul superior din Turnul de Est și era mereu cald, astfel putea menține o temperatură constantă și plăcută.

   Încercase să adoarmă minute în șir, iar după un pahar de lapte cu miere terminat și așezat pe noptiera de la capătul patului său – alături de o carte despre economia țării – reușise. Desigur, oricât de confortabil era în așternuturile din bumbac, ce miroseau a flori parfumate, tot iepurește ațipise. Putea, deci, auzi clar acei pași ușori ce se apropiau de camera lui și își abținu zâmbetul rămânând nemișcat.

   Bătaia în ușă nu aștepta vreo aprobare de a intra, ci era doar un avertisment. Ah, acel parfum dulce de căpșuni! Kaira lăsa o adevărată dâră în spate și în fața ei, ori asta, ori era el prea dat peste cap.

   — Aramil, trezește-te urgent!

   Da, chiar ea era. În mod voit își duse mâinile la ochi și începu să geamă somnoros, acoperindu-și capul cu perna. Kaira pufni pe nări, iar exact cum Aramil anticipase, trase pătura de pe el în speranța de a-l trezi. Păcat că săraca nu știuse că vrăjitorul cu părul ca aurul topit luase decizia de a dormi doar într-o pereche de pantaloni. Doar atât. El nu îi prevestise vizita bruscă în miez de noapte, însă putea să profite puțin și să o mai chinuie.

   — Sfinte Siegen! exclamă ea trecându-și ușor ochii peste acel trup bronzat și călit de ore de antrenament, însă își reveni rapid, cuprinsă de vinovăție și rațiune,apoi se întoarse cu spatele.

   — Vai, dragă Kaira! Să dai buzna așa în odaia mea cât timp sunt cel mai vulnerabil? Dacă ne va vedea cineva și îmi va pune la îndoială virtutea din cauza indiscreției tale? Și în cămașa asta de noapte! Ce tactici păcătoase de seducție sunt astea?

   Bine, era o cămașă lungă de noapte, deloc indecentă, peste care Kaira purta un halat din mătase roz-pal pe care tot Aramil i-l oferise cadou de aniversarea ei. Mătasea shizureană era un lux pe care doar regii și-l permiteau, dar norocul lui fusese că găsise la vamă un negustor ce transporta fără permis mai multe obiecte de valoare și voia să treacă prin Keva fără prea multă bătaie de cap. Când acesta îi oferise în schimbul unui favor o sabie ornamentală decorată cu ametiste și acel halat opulent nu-l putuse refuza. Mai primise și un pupic pe obraz drept răsplată.

   — Cu ce am greșit oare în viață? oftă ea prelung.

   Vindecătorii erau extrem de familiarizați cu trupurile omenești. Cu siguranță mai mult decât medicii care puneau pudicitatea înaintea științei în acele vremuri. Și chiar dacă tânăra se obișnuise cu studiul anatomiei, când venea vorba de anumite cazuri particulare avea o oarecare reținere. Cel din fața ei nu era nici rănit, nici bolnav, doar idiot.