XI. Jurnalul plin de secrete

78 6 53
                                    

XI

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

XI. Jurnalul plin de secrete
.
.
.

   — Coroana Anehorei ar trebui să îi fie recunoscătoare doamnei Valahiei, mormăi Malvis, un vrăjitor de gradul S al Legiunii Dragonului, autoinvestit cu funcția de bibliotecar, fost redactor al ziarului Le Mot du Soleil, care își dăduse demisia în urma unui incident ce l-ar fi putut trimite la Darwen. Nimeni nu-i menționa vreodată asta, căci ar fi fost în stare să se răzbune folosind magia fără vreo remușcare.

   Zenan și Aramil se aflau în biblioteca Castelului de Piatră, o încăpere pătrățoasă pe două etaje, o replică aproximativă a biroului lui Master din cel de-al doilea turn al clădirii. De data aceasta, imensul geam cu vitralii o înfățișau pe Alastra, zeița secretelor și a înțelepciunii, ieșind din valurile înspumate ale mării în plepumul de culoarea cerului nopții și cu șuvițele negre în vânt.

   — De ce? întrebă Aramil.

   Dacă voiau să găsească răspunsul, acel loc și respectiva persoană aveau să îi aducă pe calea cea bună. După cum se menționase, Malvis era tare rănchiunos în legătură cu distrusa lui carieră în cadrul presei țării. Nu era de mirare că avea o copie de la toate articolele apărute, minuțios analizate și criticate, apoi expuse pe o imensă tablă din plută și marcate cu cerneală roșie pentru a le arăta tuturor incompetența jurnaliștilor.
  
   Totul începuse promițător în acea dimineață. După ce ambii se treziseră mahmuri, merseseră la Malvis cu intenția de a afla despre creaturile teribile ce păreau să aibă o legătură mai mare sau mică cu Valahia. Știau cum să-l abordeze pe vrăjitorul S ce nu se remarca prin putere fizică, ci prin intelect și magia de dianoitis pe care o stăpânea excelent. Nu i se spunea prea des asta, din teamă de a nu-i spori și mai tare ego-ul, însă era contestabil faptul că ar mai fi existat un dianoitis mai puternic ca el prin Anehora.

   Malvis își potrivi ochelarii cu rame rotunde pe nasul ușor cârn, apoi își dădu la o parte o șuviță șatenă din ochi, cocoțat pe o scară pentru a analiza titlurile unor cărți. Să ferească zeii ca cineva să-i atingă volumele cu acele ,, mâini slinoase " fără acordul lui.

   — Îl știți pe Berand de Vericn?

   — Nebunul acela din Vëndr ce tot instiga la abolirea monarhiei prin manifeste și articole în ziare? presupuse Zenan.

   În urmă cu vreo cinci ani, republica fusese instituită în Insulele Vëndr ce funcționau ca o adevărată federație. Cu o mare putere economică din comerț și cu flota imensă, acel mic stat se bucura de un succes pe toate planurile. După ce familia regală începuse să se simtă amenințată de puterea în continuă ascensiune a burghezilor, un adevărat război civil avusese loc. Deznodământul constase în alungarea unicului supraviețuitor al familiei regale. Din câte se zvonea, acesta fusese sortit să se căsătorească cu prințesa Anehorei, Céline Artoaise, copilă pe atunci. Din pricina acelui incident, mariajul nu mai avusese loc.

Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]Where stories live. Discover now