Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XXV. În întâmpinarea regelui

XXV. În întâmpinarea regelui

.
.
.
⚜️
.
.
.

   Flăcările de aur nu mai apăruseră din acea noapte.

   Nici fâlfâitul aripilor a acelei păsări, acelei fantasme plăsmuite de propria imaginație mai bine zis, căci rațiunea o făcea pe prințesa Cèline să conteste tot ceea ce pățise precum ateii refuzau să creadă în existența zeilor.

   Cum de Isra, guvernanta cea vigilentă, nu se trezise când Cèline se ridicase din pat, ba mai mult, ieșise din cameră în toiul nopții? Amèlie dormea buștean, însă mereu simțea cum Cèline părăsea patul, căci adesea picioarele sale erau peste prințesă din cauza somnului ei haotic. Unde fusese servitoarea de la ușă care schimba oala de noapte? Unde fuseseră și gărzile ce staționau constant la intrare? Cele ce patrulau holul? Cum de nimeni nu văzuse acea lumină într-un imens palat, mai mult din sticlă decât din piatră?

   Iar din acea noapte, Cèline era mai mereu surprinsă într-o stare ce denota îngrijorare, îngândurare, înghițind în sec sau oftând. Desigur, cum nimănui zdravăn la cap nu i-ar fi trecut prin minte evenimentul petrecut, atât Isra cât și Amèlie puneau toate aceste vădite frământări pe seama sosirii zilei celei mari, cea în care prințul Seth Strahon – presupusul ei viitor soț – avea să ajungă în Vermely și să se cazeze la palat până la finalul Festivalului Soarelui. Apoi avea să locuiască acolo dacă urma să aibă loc căsătoria pe care aproape toată lumea o dorea, mai puțin ea. Nu ajuta nici faptul că toate zvonurile despre el erau pe cât se poate de încurcate: ba era chipeș, viteaz și totodată blând, ba era copia fidelă a teribilului său tată, un om căruia îi curgea venin în loc de sânge prin vene de la atâta răutate.

    Și ziua venise.

    Cèline nu fusese deranjată de alaiul de servitoare care dăduseră buzna în camera ei înainte de ivirea zorilor, era învățată să se trezească devreme, însă lucrurile se desfășurau mereu mult mai diferit. În primul rând, nu era nevoie să îi fie smulsă pătura din pat pentru a se trezi, nici să nu i se arunce apă rece pe față ( deși ar fi fost revigorant pe la ora prânzului), nici să fie pur și simplu învârtită de colo-colo ca o păpușă, o putea face singură. Isra încercase să își impună un punct de vedere împotriva acelor măsuri extreme, însă la conducerea armatei de femei așa acre că și chipul lor era zbârcit se afla chiar servitoarea șefă preferată de către regina Miria și care primise autoritate supremă de la Majestatea Sa.

   Dacă Cèline era obișnuită ca Isra să îi împletească părul în diverse coafuri cu tandrețe și să o pieptene asigurându-se că nu o trăgea prea tare când îi descurca șuvițele ușor crețe, mâinile reci și ferme ale acelor servitoare păreau că îi smulgeau scalpul cu totul. Când coafura odios de încărcată fusese gata, Cèline mai avea un pic și plângea de la cât de tare o ustura pielea capului. Și de la imaginea din oglindă.