Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

Interludiu

Interludiu
.
.
.
⚜️
.
.
.

    Lucrarea intitulată după evenimentul de la care întreaga rânduială a lumii se desprinsese, "Războiul Zeilor", menționa faptul că în primul templu dedicat zeului răsăritului se afla Flacăra Eternă. Lăcașul de cult dobândise numele de Templul Vechi al lui Siegen, fiind umbrit de imaginea impunătoare a noului sanctuar al corupției și hoției ce se intitula Templul Nou, accesul avându-l numai nobilii. Între timp, Templul Vechi era izolat pe piscurile Syrveinilor, în locul unde izvora Lacrivul.

    Accesul către lume era un pod, care era coborât doar în Ziua Eternă sau când un monarh murea și altul era încoronat, uneori chiar și la căsătorii în familia regală. În rest, eremiții își executau devotați datoria față de cultul lor, aceea de a proteja Flacăra Eternă, văpaia ce niciodată nu avea să se stingă.

    Aceasta se afla într-o încăpere circulară, într-o vatră aurită, rotundă, cu un diametru de circa doi metri. În jurul ei se aflau coloane cu diverse scrieri și imagini ce înfățișau lupte neclare și cuvinte într-o limbă necunoscută chiar și eremiților. Acestea erau atent conservate de călugări, chiar dacă majoritatea își pierduseră speranța că aveau să descifreze scrierea vreodată.

    Cel mai vârstnic dintre eremiți purta numele de Sulien. În anticiparea răsăritului, acesta se așezase în genunchi în fața Flăcării Eterne, complet devotat credinței sale. Nu se ruga, dar nici nu stătea indiferent. Simțea liniștea din jur, energia liniștitoare care îi oferea căldura în trup. Se întreba dacă acea meditație îi prelungise viața atât de mult, dacă acea pace era secretul eternității.

    Problematica Flăcării Eterne nu era dacă exista sau nu, ci ceea ce era de fapt. Unii spuneau că ar fi fost o flacără invocată de zeu, alții că însuși focul auriu era Siegen, unii că Flacăra era de fapt o bucată din soare, ruptă și adusă pe pământ.

    Sulien oftă, deschizându-și ochii când simți cum cineva se apropia de altar. Se întoarse, curios care dintre discipolii sau frații săi aveau nevoie de o consolare în tăcere, contemplând înaintea Flăcării.

    Nu era niciuna din fețele pe care le cunoștea prea bine. Era o femeie. Nu orice femeie, o vrăjitoare, demascată de irișii săi violeți.

    — Sper că nu deranjez cumva, spuse aceasta.

    Sulien se ridică sprijinit în bastonul său, aranjându-și poalele robei albastre.

    Chiar dacă o imensă flacără era în apropiere, simți un aer rece care o însoțea pe vrăjitoare.

    — Credința noastră ne învață că Flacăra Eternă își oferă căldura tuturor sufletelor înghețate. Sper că-mi vei ierta nedumerirea, dar ești primul oaspete de ceva vreme... și nu unul oarecare.

    — Nu am găsit nicăieri interzis să se viziteze acest lăcaș.

    — Nu este, într-adevăr. Dar este aproape imposibil de ajuns aici pentru un oarecare.

    — Nu și când ai credință.

    — Ești o devotată a lui Siegen?

    — În niciun caz, își scutură ea capul în semn de negare.

    Sulien se întreba dacă nu cumva halucina. O vrăjitoare apăruse de nicăieri în pragul altarului, afirmând în cel mai sfânt loc că nu credea în zeul căruia i se închina templul în care se afla.

    — Dar, continuă ea apropiindu-se de Flacără, nu pot să nu-i mulțumesc când este cazul.

    Vrăjitoarea scoase de undeva de la spate o coroniță din laur și iriși, pe care o aruncă în văpăile aurii, care o înghițiră de îndată.

    În fiecare templu dedicat unui zeu al soarelui se afla o flacără în care erau aruncate ofrandele, crezând că așa puteau fi primite fie de Siegen, fie de Ageon.

    — Mi-ați spus că sufletele înghețate își găsesc aici liniștea. Mă vait că dacă am să suflu prea tare, am să sting acest simbol al devoțiunii. Mă îndoiesc că Siegen ar fi încântat de asta.

    Sulien rămase cu mâinile împreunate în zona pântecelor.

    — Crezi în zei, dar le negi puterea.

    — Sunteți un om înțelept, îl aprobă vrăjitoarea.

    — Oricine vine în acest sanctuar și caută ajutor îl poate căuta fie le Siegen, fie la un om de rând ca mine. Dar tu pare că vrei să le stârnești furia tuturor zeilor.

    Vrăjitoarea zâmbi.

    — Am făcut-o deja.