XXX. Planul lui Seth

44 6 38
                                    

XXX

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


XXX. Planul lui Seth
.
.
.
~*~
.
.
.

   Cèline reuși să se ferească întreaga zi de mama ei, preferând să se încuie în cameră decât să profite de toată libertatea din care putea să guste ca din fructul interzis. Sigur regina era furioasă, poate – sigur – avea să urle sau să spargă lucruri de prin încăpere datorită schimbării ținutei sale în întâmpinarea regelui Darveonui.

   Nu regreta, totuși. Măcar dacă fusese cu totul și cu totul copleșită de atâta lume și de oaspeții de mare importanță, măcar nu se simțise ridicol. Primise și complimente de la regina Tamyana, iar zâmbetul pe care i-l oferise fusese unul dintre cele mai pline de simpatie pe care le văzuse.

   — Dacă nu-l iei tu pe prinț, draga mea prietenă, cu toată afecțiunea pe care ți-o port, am să-l fur eu, spuse Amèlie care-și făcea vânt cu evantaiul pentru a-și spori dramatismul discursului.

   Imediat ce reușise, aceasta și sora ei, Evangeline – căsătorită, dar cu o inimă la fel de nebunatică ca mezina familiei Chabra –  o urmaseră la ea în cameră. Le povestise printre lacrimi ceea ce făcuse și de ce dorea să rămână pe veci între acei pereți, iar ele preferaseră să rămână alături de ea. Și Isra se afla acolo, care nici nu se mai dezlipise de prințesă.

   — Aș putea spune că prințul Seth este ispititor de chipeș, dar din păcate sunt căsătorită, oftă Evangeline, clar glumind, căci nu exista persoană care să nu știe despre căsătoria ei plină de dragoste și bucurie.

   — Chiar este, surioară. Sunt sigură că Dominik te va înțelege.

   Dacă se gândea mai bine... pe Cèline n-ar fi deranjat-o neapărat să se căsătorească cu el... Cele două aveau dreptate în privința aspectului său. Măcar nu era un bătrân ce-i putea fi tată, cu burta lăsată, chelie și transpirat.

   — Ați vorbit? o întrebă Amèlie.

   — Indirect, recunoscu ea. Dar m-a complimentat.

   — Ar fi fost lipsă totală de respect să nu o facă, zise Evangeline. Și nici n-ar fi avut cum să nu o facă, Alteță. Poate Majestatea Sa să nu fie în totalitate de acord, însă ați arătat impecabil. Să nu credeți că vă lingușesc din interes, ferească Siegen!

   Cele două surori nu se asemănau deloc din punct de vedere fizic, dar personalitatea părea aceeași. Desigur, contesa Figerten era mai înțeleaptă și puțin mai stăpâna pe sine, abilitate pe care i-o adusese maturitatea, căsnicia și rolul de mamă.

   — Nici prin gând nu-mi trece asta, doar că aș fi tare ipocrită să afirm că sunt ca soarele de pe cer de frumoasă.

   Amèlie și sora ei erau mai slăbuțe ca ea, iar datorită minții lor ascuțite erau și mult mai elegante în gesturi și mers și aveau și o dicție plină de încredere. Regina Tamyana avea forme pronunțate, dar care i se potriveau de minune cu tipul de rochie pe care o purta, astfel încât să arate pe cât de modest, pe atât de senzual simultan. Și să nici nu mai aducă în discuție vrăjitoarea aceea.

Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum