Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XXXV. Definiția Iubirii

XXXV. Definiția Iubirii
.
.
.
⚜️
.
.
.

    Cèline se prezentase, la invitația lui Rysagi, într-un salon aflat la etajul unde întreaga suită a regatului Darveonului avea să stea pe parcursul șederii. Era o sufragerie neatinsă de încărcătura de decorațiuni aurite cu care Miria împopoțonase  întreg Verstonul, slab luminată, căci perdelele groase din catifea crem erau trase pentru a se apăra de căldura de afară.

    Rysagi o aștepta acolo, așezată picior peste picior pe canapeaua poziționată cu spatele înspre geam. O asemenea poziție era nedemnă pentru o domnișoară – așa fusese prințesa învățată – însă Rysagi parcă se înverșunase să dezică orice regulă de etichetă, reușind să arate elegant și plină de finețe sfidând protocolul. Imediat ce Cèline păși înăuntru, aceasta se ridică de la locul ei pentru o plecăciune. Un lucru remarcase prințesa, acela că Rysagi nu-și îndoia niciodată genunchii. De fapt, n-o făcuse nici când mama ei o chemase în camerele sale. Până și plecăciunea  executată înaintea a două familii regale fusese mai mult una de spectacol, ascunsă de felul în care reușea să-și îndoaie ușor mijlocul în lateral, în loc să se aplece perpendicular în față.

    Și încă un lucru mai era cert despre ea, acela că nici ochii nu îi cobora, preferând să mențină contactul vizual cu persoana dinaintea ei. Parcă bănuia cât de intimidantă este. Cèline înghiți în sec la cât de intens o priveau irișii aceia violet, reci, lipsiți de vreo sclipire, părând că îi descoseau fiecare indiciu despre ea care era vizibil. Prințesa nu o blama, exact asta făcea și ea. Doar că lui Rysagi nu-i era frică să întoarcă o insultă reginei, în timp ce Cèline se temea să-i ceară servitoarei sale să îi mai pună un cubuleț de zahăr în ceaiul servit în loc de cină.

    De când se anunțase sosirea regelui Darveonului, Cèline fusese silită să respecte cura impusă de regină. Tot ce avea voie să mestece erau două căpșuni dimineața, la prânz i se oferea un pahar cu lapte și jumătate de fursec, iar seara, ceai. Isra reușise să îi strecoare în cameră aperitive, sendvișuri sau prăjituri care puteau fi ascunse într-o batistă. Inițial, Cèline refuzase, crezând că Miria își va da seama de înșelăciune fiindcă prințesa nu slăbea, dar după ce căzuse din picioare și aprope se lovise de colțul unei mese...

   Nu voia să pară fragilă când și așa nobililor de la Curte adorau să-i ia în derâdere statutul de moștenitor doar fiindcă era femeie. Femeile! Ființe așa plăpânde, bolnăvicioase, demne de închis undeva și protejate, în niciun caz lăsate să aibă o funcție de conducere, mai ales de regină! Doar nu se dorea să-i vină amețeală și să cadă de pe tron în timpul unei întâlniri importante.

    Cèlinei îi venea să ofteze doar când se gândea la acele bârfe ce se concentrau și apoi răspândeau în saloanele caselor pline ale înaltei societăți anehoriene, mai stimulate ca niciodată de prezența familiei Strahon și de o posibilă urcare pe tron a prințesei datorită condiției precare de sănătate a regelui.