Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XXVI. Prințul de la Apus

XXVI. Prințul de la Apus
.
.
.
⚜️
.
.
.

   Istoria Darveonului fusese sădită cu sânge și lacrimi.

   De la preconcepția unui popor războinic, asociat inevitabil cu barbarismul primitiv, darveonenii nu se puteau mândri nici cu o familie regală respectabilă din toate punctele de vedere. Într-adevăr, precum mai toate familiile regale, dinastia Strahonilor își consolidase puterea și dreptul la tron printr-o origine divină, dar alegerea lor nu fusese așa inspirată. Și ce zeu ar fi fost mai bun ca cel al războiului, apusului, focului și războiul, preamăritul și sângerosul Ageon? De-a lungul anilor se reușise totuși să îl mai romantizeze pe zeul aducător de conflicte armate, poeții – mama lor de poeți – începând să-l asocieze cu dragostea. Dragostea era un gând încântător la o primă vedere, dar poate mai distrugătoare ca un război.

   Seth Strahon nu știa cât își moștenise presupusul strămoș divin ce stăpânea soarele după ce acesta traversa jumătate din bolta cerească. În primul rând, nu avusese ocazia să participe la niciun război în afară de cel civil, încheiat în urmă cu aproape șase ani, în cadrul căruia nici nu scosese sabia din teacă. Îl al doilea rând, nu putea face soarele să apună oricât l-ar fi deranjat arșița și nu în cele din urmă, nici succes în dragoste nu prea avea.

   Sărind peste povestea lui de viață, de felul în care fusese educat de tatăl său, ignorat de mamă și crescut să își deteste fratele, ca în cele din urmă să îl omoare pentru a-și asigura poziția drept viitor rege, Seth putea spune că era mulțumit de viața sa din ultimii ani. Fratele său, Sirius, actuala rege, își ținuse promisiunea de a încheia tradiția fratricidului ce blestemase zeci de generații dinastia Strahon. Și mai mult de atât, îi promisese că aveau să conducă împreună Darveonul.

   Seth își păstrase rolul de prinț moștenitor, căci nu avea încă un nepot. Se și obișnuise să vadă inelul cu sigiliul regal pe degetul fratelui său, același lucru aplicându-se și in cazul coroanei ce fusese modificată cu o săptămână înainte de moartea tatălui lor, pentru a i se potrivi lui pe tâmple – deși îi venise la fel de bine și lui Sirius, căci erau gemeni până la urmă.

   Acceptase în cele din urmă că tot ce-i fusese promis, ce i se spusese că-i era urzit de Sorți, fuseseră câștigate de către Sirius. Parcă fratelui său chiar i se potrivea mai bine coroana și sigiliul și titulatura. În plus, ședințele și toată birocrația îl zăpăceau de tot pe prinț, așa că Sirius își putea vedea de hârtii liniștit.

   Mai ales că după moartea tatălui lor, acesta luase în mormânt toată stabilitatea și pacea Darveonului. Deși se evita subiectul, Regatul de la Apus trecuse cu bine printr-o criză pe care Seth nu știa dacă ar fi putut să o gestioneze și pe care Sirius o rezolvase prin numeroase reforme, demisii, tratate... Unele mult prea ingenioase, care nu puteau decât să-l facă respectat în ochii multora.

   Și mereu Seth fusese adus lângă el, fiindu-i cerută opinia, respectându-i-se dorințele și obiecțiile.

   Și dușmanul său alături de care venise pe lume, cel despre care toți apropiații îl preveniseră că îi era cea mai mare amenințare de când începuse să meargă, acel om cu care împărțea aceiași părinți, aceeași dată de naștere, același nume și aproape și același chip devenise, în ciuda a tot, ceea ce era de fapt, fratele său.