Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XVI. Musafirii

XVI. Musafirii
.
.
.
~*~
.
.
.

   Selah privi câteva minute bune cum trăsura se pierdea în întuneric până să revină în Palatul de Smarald. Câțiva vrăjitori de rang superior, îmbrăcați în uniformele cu aplicații discrete, verzi și albastre, specifice Legiunii Coroanei, patrulau pe holuri, neîndrăznind să zbuciume liniștea care îi oferea liderului lor o stare liniștită și a cărei tumult putea să le ofere pedepse aspre. Trebuiau să învețe cumva să-i fie obedienți, iar cea mai de îndemână unealtă era mereu teama.

   Norocul fiind de partea sa, o fătucă cu statură mijlocie, în floarea tinereții, cu părul prins șaten înspre roșcat, îi apăru înainte. Făcu o plecăciune adâncă, rămânând în genunchi înaintea-i.

   — Master, zise ea cu servitute, plecându-și fruntea.

   — Ah, Cora, ce bine că te-am găsit! Vino cu mine, haide, zise îl făcându-i semn tinerei să îl urmeze în biroul său.

   Cora, asemenea surorii sale mai mari, Ivet Baines, era o plăcere să o aibă drept companie. Dacă dragostea pentru Ivet răsărise de când cu treaba ei bine realizată în Darveon, Cora era asigurarea lui că nu aceasta își va menține fidelitatea față de cauza sa.

   Selah se așeză iar la birou, ridicând scrisoarea sigilată în lumina lumânării. Cora se fâstâcea ușor de pe un picior pe altul, neștiind care era motivul pentru care fusese chemată acolo. Cunoștea faptul că sora ei o proteja de la depărtare, însă trecuseră aproape cinci ani de când nu se mai văzuseră, timp în care liderul legiunii îi reamintea de fiecare dată că viața ei depindea de cât de bine se descurca Ivet. Spera astfel ca zecile de epistole pe care surorile și le trimiteau să îi mențină autoritatea. Desigur, Ivet se descurcase de minune dacă îl zăpăcise pe regele Sirius așa tare, în pararel cu soră-sa care tremura când cineva ridica tonul în preajma ei.

   — Știi ce este asta?

   — Nu, milord.

   — Este un act de achitare pe numele tău.

   Tânăra își ridică ochii plini de sclipiri, în ciuda semiîntunericului din încăpere.

   — Este foarte aproape de a fi aprobat de Consiliu, doar că sora ta trebuie să se asigure de o logodnă, înțelegi tu? Transmite-i tu asta, să fie pregătită pentru când ajunge înapoi în Vermely.

   O bătaie în ușă îl întrerupse, în cameră intrând un alt vrăjitor de rang înalt, al cărui nume îl uita mai mereu. Cu aceeași plecăciune adâncă, tânărul i se adresă scurt și formal, așa cum toți din legiune erau învățați.

   — Milord, este una din scrisori...

   — Las-o aici și afară amândoi! se răsti el, iar cei doi ieșiră în grabă pentru a nu-l mânia.