Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XXI. Spre capitală!

XXI. Spre capitală!
.
.
.
~*~
.
.
.

      Haosul era forma primordiară a tot ce-i înconjura. Din el luaseră naștere zeii, magia, tot ce îi înconjura, tot ce se vedea sau era invizibil, tot ce exista și nu o făcea. Aceea era defniția obscură ce se regăsea în studiile unor persoane care își luaseră ca misiune în viață să studieze și să explice magia și celelalte monstruozități ce sălășuiau prin fisurile pământului sau colindau fie prin pământul însetat de la căldura excesivă, fie se ascundeau în adâncul mărilor și renășteau chemați de Lună. Acea definiție îi fusese recitită de Master, amintită de Aramil și întâlnită în majoritatea cărților de specialitate citite , astfel încât Sato o reținuse.

   Dar voia să contrazică toți acei savanți sau oameni de știință autoproclamați, căci haosul domnea în Castelul de Piatră, amplasat în Keva, regiunea nordică a Anehorei, numită și Regatul de la Răsărit sau Țara lui Siegen – acel zeu ce probabil intenționa să-i omoare pe toți de la căldura din atmosferă.

   Ușile principale de ieșire ale castelului erau larg deschise, astfel, din sala de mese se putea vedea curtea exterioară. Afară, chiar în dreptul scărilor din piatră, un cupeu și o căruță îi aștepta. Cupeul era destinat celor în vârstă, precum Master ce refuzase până la insistențele Zeldei să fie transportat ca un invalid, susținând că era încă tânăr și în forță. 

   Totul fusese oarecum liniștit până Master intrase în mijlocul de transport, ajutat de Ganes ce pălăvrăgea cu proprietarul căruței, același birjar care îl condusese pe Sato prima oară ajuns în Keva. Aparent omul avea o anumită colaborare cu legiunea pentru un bănuț în plus, alături de soția sa care nu era prezentă în acel moment, o femeie durdulie și simpatică care le cosea hainele. La un moment dat, Sato mersese la micul ei atelier, unde fusese servit cu plăcintă și tras drăgăstos de obraji. Aparent Consiliul le trimisese niște fonduri pentru a-și face noi uniforme, potrivite pentru evenimentul de mare temeinicie. Coroana dorea ca fiecare servitor să fie la dungă, iar vrăjitorii ca scoși din cutie. Femeia avea măsurile tuturor membrilor, mai puțin ale lui Sato, așa că, într-o bună zi, Aramil îl luase de mânuță și plecaseră în oraș, ,, că doar nu lăsăm copilul fără haine de ocazie! " citând-o pe Kaira.

   Revenind la momentul de față, afară se lăsa seara. Se luase colectiv decizia ca plecarea să fie pe înserat. Era mai răcoare, iar drumul dura aproape jumătate de zi, fiindcă ruta trenului ocolea pararel cu Drumul Comercial, o cale de ajunge în capitală mai lungă și sigură decât Drumul Forestier ce era plin de zeițe aducătoare de cutremure, shizureni cu arme la brâu și eventual și niște hoți. Trenul era mai sigur, oarecum rapid – chiar dacă ocolea. Aveau să ajungă în Vermely de dimineață, tot pe răcoare, sperau, apoi să se cazeze urmând ca a doua zi dimineață să se prezinte pentru venirea regelui. Aparent, Legiunea Dragonului nu era prea dorită și nici nu dorea să fie.