Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XLII. Gardianul Prințesei

XLII. Gardianul Prințesei
.
.
.
⚜️
.
.
.

    — Am să mor chiar acum de inimă! Chiar acum! Am ajuns la capătul puterilor!

    Ganes se trânti pe un scaun, strângându-și tâmplele între degete și refuzând să mai privească pe cineva, pironindu-și fața către tavan. Cu cealaltă mână își strângea pieptul, atât de tare încât Zelda începu să-i facă vânt cu un evantai, nesigură cât de falsă era acea dramatizare.

    Aramil era așezat pe un scaun înalt de la bar, cu fruntea în pământ, acceptând morala celor doi. Luând loc pe scări și la mesele din jurul acestora, colegii săi de legiune asistau neputincioși la execuția publică a oricărei alte tentative de boacănă din partea oricui altcuiva în următoarea perioadă. După toată isteria creată în arenă, imediat se aflase de numele celor doi suspecți căutați de Saleh, apoi și veștile cum că fuseseră găsiți mahmuri într-un bordel.

    Planul lor fusese unul simplu. Se furișaseră în arenă, apoi dăduseră drumul la artificii. Pe cât de ușor intraseră, pe atât de simplu evadaseră, printr-o ieșire pe care Zenan o cunoștea, undeva într-o încăpere de la demisol. Apoi alergaseră pe străzi lăturalnice, având grijă să nu fie observați – la acea oră majoritatea oamenilor fie erau în arenă, fie se concentrau în piețele publice pentru cumpărături – așa că scăpaseră ușor de orice priviri. Vorbiseră în avans cu lady Valeri, care rugase una din angajatele sale să le indice gărzilor orașului locația celor doi. Intraseră în bordel, își dăduseră bluzele jos – spre delectarea doamnelor prezente –, apoi își vărsaseră singuri alcool pe ei pentru a mirosi de la kilometri depărtare. Pentru a se asigura că erau credibili, dar nu amețiți, își clătiseră și gurile cu vin. Totul mersese conform planului.

    Saleh nu avea dovezi cum că ei cauzaseră vreo stricăciune, dar ceea ce avea cu siguranță erau sprâncenele arse.

    Lui Aramil mai teamă îi fusese de reacția Zeldei și a lui Ganes – mai ales de a lui Master – decât de amenințările fără oprire ale lui Selah. Desigur că Ganes acuza înțepături la inimă și simptomele specifice unui infarct, iar Zelda oscila între ceartă și a avea grijă ca nu cumva Ganes chiar că aibă un infarct.

    Iar momentul era și mai greu de îndurat, fiindcă Zenan se hotărâse, de îndată ce soarele apusese, să se furișeze afară. Era rutina sa de când ajunseseră în Vermely, însă de obicei sosea rapid. Oare ce-i lua atât de mult? Sau o făcuse cu intenție.

    Kaira coborî de la etaj, strecurându-se printre colegii ei ce stăteau pe trepte și admirau spectacolul. Starea lui Master se îmbunătățise, doar că mai avea nevoie de odihnă. Multă odihnă.

    — Mi se pare incorect că Aramil este certat singur pentru că l-a atacat pe Selah, așa cum spun zvonurile, desigur.

    Ce suflet bun avea acea ființă! Ce inimă de aur îi bătea în piept! Kaira, acea zeiță a bunătății, sosise să-l scape de ceartă!