Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XXXII. Planul celor Doi Regi

XXXII. Planul celor Doi Regi
.
.
.
~*~
.
.
.

    Următoarea zi a Festivalului Soarelui debutase cu slujba de la răsărit, ceremonie religioasă la care Cyrus participase cu devotament în ultima vreme. Nu era de mirare că începuse a fi numit Cyrus cel Pios, căci de câteva luni nu fusese predică la care să nu se prezinte, desigur, însoțit de soția sa căreia nu-i plăcea așa tare să asculte discursuri despre câte fapte realizase Siegen - mai bune sau mai rele. Și nobilii luaseră exemplul regelui, așa că Templul se transformase într-unul din locurile în care mamele îngrijorate că fetele lor nu aveau să își găsească soț căutau partide cu o avere bună, iar domnii ațipeau pe scaunele din piatră.

   Pe Marele Preot nu-l deranja forfota, dimpotrivă, influența templului creștea pe această cale. Nobilii puteau veni cu propriile interese, dar n-ar fi fost corespunzător să nu lase o ofrandă zeului ce îi ocrotea, ofrandă valoroasă ce intra în buzunarele însuși Marelui Preot, căci doar el primise har divin. De asemenea, în disperarea succesului cu o partidă bună, familiile credule - și cu multe fete - ofereau oricât pentru o binecuvântarea care să le aducă beneficii materiale odată cu o căsătorie.

    Problema ce nu existase în alți ani era că după moartea atâtor nobili, fii acestora ce moșteniseră titlul, încă tineri, nu se grăbeau așa tare să se căsătorească dacă nu aveau vreo mamă sau mătușe care să îi împingă de la spate. Cea mai cutremurătoare veste era atacul de la conacul ducilor Auclaire din Gaumand, care se sfârșise cu moartea celor doi soți, lăsându-l pe unicul moștenitor – dintr-o căsătorie anterioară a răposatului ducelui – cu întreaga avere.

    Vestea ajunsese și la urechile Cèlinei, care se așezase alături de părinții săi și familia Chabra – incluzându-i pe Evangeline și Dominik – într-o lojă specială pentru a asculta slujba. Era pentru prima oară când Cèline părăsise palatul, chiar dacă nu văzuse mai nimic din trăsura care o cărase cei treizeci de metri până la Templu chiar de la ușile Verstonului.

    Evangeline, păstrând decența față de lăcașul de cult, se aplecă înspre sora ei mai mică și îi șopti la ureche, ascunsă de evantaiul pe care-l deschise:

    — Am auzit că noul duce de Auclaire este tare chipeș.

    Amèlie, în ciuda a entuziasmului ei pentru bărbați chipeși, păru neinteresată. Cèline se îndoia că acest lucru se datora locului în care se aflau. Începu să se blameze în minte, căci nu băgase de seamă o schimbare în comportamentul prietenei sale. Oare ce o apăsa?

    Nu avea cum să o întrebe de față cu atâtea persoane, așa că hotărî să o abordeze imediat ce i se ivea ocazia.

    Ajunse în fața palatului după același drum în liniște în trăsură, Evangeline îndrăzni să îi ceară aprobare reginei pentru ca Cèline să o însoțească pe ea, Amèlie, Dominik și Isra – care stătuse în trăsură în tot acest timp – prin grădină. Era încă dimineață și suficient de plăcut pentru o plimbare la aer curat.