Legiunea Decăzuților | Volumul I [În curs de editare]

XVII. Zeița Muzelor

XVII. Zeița Muzelor
.
.
.
~*~
.
.
.

   Templul Soarelui era o veche construcție din lemn, clădită pe o parte abruptă a unui versant, opusă Palatului Verston. Podul care îl lega de civilizație era coborât de maxim două ori: o dată cu ocazia Festivalului Soarelui, prilej cu care eremiții părăseau locul de maximă credință pentru a împărți credincioșilor adunați în Piața Rayon lumina lui Siegen, o flacără etern aprinsă  chiar de zeu. Pentru a i se oferi un omagiu Soarelui, acea lumină era distribuită și apoi sute de lampioane aurii se ridicau înspre cer în noaptea cea întunecată, scăldând în strălucirea însuși Soarelui pământul binecuvântat de el. Al doilea motiv pentru coborârea podului era moartea și încoronarea unui nou rege, care trebuia să țină o lumânare aprinsă cu flacăra eternă când coroana i se punea pe cap. În Darveon exista ceva asemănător, doar că se zvonea că flacăra era de culoarea sângelui.

   Eremiții erau puțini, iar singurul lucru pe care-l făceau era să înalțe rugăciuni, să țină post și eventual să moară convinși că prin izolarea lor aduceau bunăstare celor de afară. Nu afectau cu nimic cursul obișnuit al lucrurilor, așa că adesea erau lăsați în treaba lor. Dar Clerul trebuia să-i fie aproape regelui pentru exploatarea credinței, așa că de câteva decenii, o construcție impunătoare răsărise foarte aproape de Palatul Verston, nu cu atâtea geamuri și decorațiuni din aur, dar acestea nu lipseau. Pe timpul zilei, noul templu era vizitat la slujbele de răsărit de către niște nobile enoriașe ce doreau a fi percepute ca fiind venerabile de ceilalți, uneori acompaniate de soții lor care pariaseră la vreo întrecere cu cai jumătate din avere. În ultima perioadă, nobilii de la Curte copiaseră comportamentul bizar al regelui Cyrus, care răsărit de răsărit sosea la slujbe, târând-o inevitabil după el și pe regina Miria.

   Bârfele răsăriseră și ele, ba că regele o luase razna, ba că era bolnav și moartea pândea după colț. Fiecare presupunere fusese curmată de intervențiile lui Saleh, care povestise cum cuplul regal se roagă ca fiica lor să devină o regină cum nu se mai întâlnise, iar alianța cu Darveonul să fie un mare succes care să aducă pace în lumea azvârlită într-o perioadă tulbură și alte bazaconii a căror menire era să impresioneze auditorul.

   În ultimele zile, tensiunile dintre Saleh, fiica și fiul său crescuseră. Chiar dacă o prevenise pe regină să fie cumpătată cu cheltuielile, asigurând-o că o eventuală încoronare și nuntă regală puteau fi contopite și bugetul să nu fie afectat precum în varianta în care ambele evenimente erau separate. Desigur, aflase cu mare agasare faptul că sfatul lui fusese ignorat întru-totul. Începuseră să ajungă în capitală diverși artiști faimoși de prin Insulele Vëndr, pe cât de apreciați, pe atât de costisitori, apoi bijutieri și negustori de textile părăseau Verstonul cu cufere întregi de aur și promisiunea plății integrale în cel mai scurt timp, căci la câte diamante yeelaneze și mătăsuri shizurene erau  cumpărate, achitarea lor nu putea fi efectuată dintr-o dată. Nu avusese ocazia, însă cu prima ocazie, Saleh, cu furia ce-i clocotea înăuntru-i, era în stare să o arunce de la balcon pe Miria cu tot cu nesăbuința sa.