Iubiri imposibile dar totusi posibile

Capitol 32

  Ajunse la Rianna, suna la usa. Nimeni nu raspunse. Mai suna inca o data cand ii deschise usa..... ASH!!! La care, o auzi pe Rianna care striga de sus din camera ei :
*Rianna* - Iubitule, cine e???
*Ash* - Lunna ce faci aici?
Cred ca intr-o secunda ar fii facut o balta de lacrimi dar s-a abtinut. Nu mai putea sa-l priveasca nici macar on ochi.
*Lunna* - Am venit sa vorbesc ceva cu Rianna dar daca e ocupata o sun mai tarziu. Pa.
Si a plecat. Daca ar mai fii stat inca o secunda in plus, nu stiu ce ar fii facut! Nu mai putea. Nu mai putea sa suporte o astfel de durere. Ii venea sa se arunce de pe un pod, sa se omoare. Stia ca nu merita, nu merita nimic. Dar nu mai putea suporta. Nu-l mai vazuse de ceva timp si nu se mai gandea asa de mult la el dar acum cand l-a vazut in aceste ''circumstante'' a durut-o mai mult decat orice pe lumea asta. Totusi nu intelegea de unde naiba atata ghinion pe ea. Ar fii vrut din tot sufletul sa-l sune pe Nat sa-l vada si sa-l imbratiseze. Langa el se simtea asa de protejata mereu. Dar nu, nu putea. Ce explicatie i-ar fii dat? De ce plangea cu o asa disperare incat vroia chiar sa se sinucida? Iar pe Carolyne, nu vroia s-o intristeze. Sincer, ii era mai bine singura. Asa putea plange in voie. Se plimba pe strazi pana pe la 10 seara, plangand pana cand nu mai avea lacrimi cantand mereu ''Nu e nimeni pe drum, nu e nimeni acum. Nu e nimeni pe strada sa vada ce simt acum... si mi-e teama, stiu ca nu voi putea uita cat de mult te iubesc! '' ... La un moment dat se puse in ghenunchi si printre lacrimi urla : ''De ce? De ce Doamne? De ce trebuie sa sufar atat? Ce-am facut sa merit asta?'' Nu mai putea nici macar sa se ridice de acolo. Oamnenii se uitau la ea ca la o nebuna. Cum spuneam,nu poti judeca o persoana fara sa-i cunostii sentimentele. Vezi ce face aceea persoana, dar nu stii ce e in sufletul ei. Deodata isi aminti ca trebuia sa vorbeasca neaparat cu Rianna asa ca nu avea de ales decat sa o sune.
*Lunna* - Alo, Rianna? Mi-a spus proful sa te intreb daca vei veni la showul de dinainte de Craciun.
Sincer n-avea chef de discutii si mai ales cu ea, asa ca ii spuse scurt si la obiect ce avea de zis.
*Rianna* - Da o sa vin. O sa fiu bine pana atunci. Dar tu ce-ai patit? Mi-a spus Ash ca ai venit si ai plecat.
*Lunna* - Am avut ceva urgent de facut.
*Rianna* - Ok. Si cu vocea ta ce se intampla?
*Lunna* - Rianna imi pare rau, trebuie sa plec acum.
Nici nu apucase Rianna sa mai spna ceva ca Lunna inchise telefonul. Dupa ce se mai linisti putin, merse acasa. Mama ei a sunat-o de vreo 5 ori , iar Lunna nu i-a raspuns la nici un apel. Cand intra in casa, o vazu pe mama ei care o astepta in bucatarie, doar ca a atipit. Dar s-a trezit cand a auzit usa de la intrare. Lunna nu s-a putut abtine si incepu sa planga din nou. Mama ei a inteles ca s-a intamplat ceva legat de Ash, asa ca mersera amandoua in camera lu' mami iar Lunna dormi in aceea seara acolo. Ii prinsese atat de bine imbratisarile si mangaierile mamei sale, care nu a intrebat-o nimic, doar a stat langa ea, nu a lasat-o singura nici o secunda. Lunna se simtea din nou ca la 5 ani cand te lovesti si incepi sa plangi strigand : ''Mami, mami!'' . Singura diferenta ea ca atunci cand erai copil, te durea doar piciorul sau cotul ( ma rog, acolo unde te loveai ), in schimb acum te durea sufletul, care durea cel mai tare dintre toate. Adora la mama ei faptul ca a inteles-o mereu si chiar daca de multe ori ea nu-i zicea ceea ce s-a intamplat, mama ei n-o intreba nimic. Lunna avea nevoie doar de imbratisarile mamei, nu ca s-o asalteze cu intrebari despre ce s-a intamplat. In fond, ea zicea mereu : ''Cand te vei simti pregatita, vei veni tu singura sa-mi povestesti.'' Si chiar avea dreptate. Era norocoasa sa o aiba langa ea. Macar stia ca era o persoana care nu ar fii dezamagit-o niciodata.
Lunna se trezi dimineata cu un nod in gat amintindu-si de evenimentele petrecute in seara precedenta. O pupa pe mama ei pe frunte si merse sa se pregateasca pentru scoala. Nu avea chef chiar de nimic. Era o buna actrita si zambea si radea cu toata lumea, dar in sufletul ei ''ploua''. Jenny a observat ca ceva era in neregula cu ea, dar Lunna ii spuse direct ca nu are nimic . Veni si ziua urmatoare, vineri. Era ziua spectacolului. Bineinteles, Rianna era prezenta si parea mai fericita ca niciodata. ''Scorpia naibii '' , isi spuse Lunna. Stia ca era incorect sa o judece asa dar pur si simplu asa simtea. Inainte de specatcol, trebuiau sa faca cateva repetitii. Exact cand toti trebuiau sa fie cu energie maxima, Lunna era fara vlaga. Diaz observa lucrul acesta si merse sa vorbeasca cu ea.
*Diaz* - Lunna ce se intampla cu tine? Ma omori cand te vad asa.
''Bine, multumesc. Fa-ma sa ma intristez si mai mult decat sunt! ''
*Diaz* - Unde iti este zambetul frumos, unde este Lunna ceea pe care am cunoscut-o eu, cea entuziasmata de a fii cea mai buna in dans?
*Lunna* - Pe fata mea este zambetul.

Si facu un zambet mare mare de tot, dar fortat.
*Diaz* - Pe mine nu ma pot pacali. Acela nu este zambetul tau...