Iubiri imposibile dar totusi posibile

Capitol 57

  Au inceput sa se certe iar Ryan nu a vazut tirul care venea exact in fata lui. Probabil era un sofer beat. Totusi, cand a vazut, era deja prea tarziu.. A incercat sa intoarca masina, dar fara sperante, caci tirul i-a lovit din plin pe partea unde statea Lunna si i-a aruncat de pe autostrada... Tirul s-a rasturnat si el caci a fost lovit din spate de o alta masina. Un om a sunat ambulanta si politia. Cand a ajuns ambulanta, au mers la Ryan si la Lunna. Erau amandoi inconstienti. Au reusit cu greu sa-i scoata din masina dar intr-un final au reusit si i-au pus in ambulanta si au zburat catre spital. Situatia nu era tocmai roz, cel putin nu pentru Lunna, caci tirul a lovit exact partea unde era ea. Ceilalti implicati in accident au fost si ei salvati, dar cu rani mai putin grave decat cei doi. Cum erau doar la 70 de km de Cluj, i-au dus intr-un spital din Cluj. Ajunsi la spital, Ryan a fost dus la Terapie Intensiva, iar Lunna in sala de operatii. S-au pierdut majoritatea obiectelor sau ma rog, cateva din ele au ars dupa explozia ce a urmat dupa ce paramedicii au reusit intr-un final sa-i scoata pe cei doi, asa ca medicii nu stiau pe cine sa sune caci nu avau nici un numar de telefon a vreunei rude de a lor. Dupa ore intregi, Ryan s-a trezit. Era confuz, bulversat, nu-si prea aducea aminte cum s-a intamplat accidentul. Avea o durere de cap incredibila.
*Ryan* - Ce s-a intamplat? Lunna! Unde este Lunna?
A vrut sa se ridice din pat, dar infirmiera l-a oprit.
*Infirmiera* - Nu va puteti ridica din pat inca. Sunteti foarte slabit.
*Ryan* - Nu-mi pasa. Vreau s-o vad pe Lunna. E doar vina mea. Trebuia s-o ascult. Trebuie s-o vad. Lunna.. Lunnaaaaaaaaaaaaa!!!!!
*Infirmiera* - Nu va puteti ridica din pat. Prietena voastra este si ea intr-o alta sala.
Au operat-o si pe Lunna, caci avea nevoie de niste copci la cap. Pe Ryan l-au sedat caci nu se calma. Cand, dupa cateva ore se trezi, ceru sa o vada pe Lunna. Merse la ea.. o vazu pe pat inconstienta. A luat-o de mana..
*Ryan* - Lunna! Iarta-ma! E doar vina mea! Trebuia sa te ascult! Lunna te rog trezeste-te!!
Plangea , plangea... credea ca era doar vina lui.. se simtea vinovat..
*Ryan* - De ce nu raspunde? De ce nu se trezeste? De ce nu vorbeste cu mine?
*Infirmiera* - Pentru ca ea este in coma.
*Ryan* - Ce? Nu!!! Asa ceva nu poate fii adevarat. Nu! Nu Lunna mea! Nu!! Nu ea...
Era disperat. Nu mai stia ce sa faca. Era pierdut. Vroia sa dea timpul inapoi. O suna pe mama Lunnei, bine ca ii stia numarul pe de rost, altfel nu stia cum ar fii contactat-o.
I-a spus si dumneai ce s-a intamplat. Abia a reusit sa spuna tot. Lunna nu putea fii mutata in alt oras, asa ca parintii ei au decis sa vina la Cluj. Era si ei foarte tulburati , erau foarte disperatii sa ajunga acolo sa o vada pe Lunna. In cateva ore, au ajuns si ei, timp in care Ryan nu s-a despartit nici macar o clipa de Lunna.
*Mama* - Lunna nu!! Lunna nu ne lasa, te rugam!! Lunna!!
Sa-si vada fiica inconstienta pe pat, era o trauma pentru parintii ei. Plangeau toti 3 la patul ei. Asteptau un semn, oricat de mic ar fii fost el... vroiau sa o vada pe Lunna din nou razand. Era ceva incontestabil sa se gandeasca ca ea nu se va mai trezi niciodata. Nu! Asa ceva nu puteau accepta. Treceau zilele, saptamaniile si ea tot nu se trezea. Cei 3 erau mai disperati ca niciodataa . Erau fara vlaga. Ryan si-a revenit de tot, dar tot nu-si putea ierta faptul ca nu a ascultat-o! Cei 3 s-au cazat la un hotel, dar ramaneau mereu la spital la Lunna. De abia puteau dormi. Zilele treceau, iar ei isi pierdeau speranta de a o mai vedea pe Lunna vie. Ryan si-a sunat un prieten, spunandu-i ca nu va mai fii profesor de dans in aceasta vara. Vroia sa fie langa Lunna, atunci cand se va trezi. Veni si  ziua Lunnei. Implinea 17 ani. Ea era inca in coma. Pe mama ei o durea extrem de mult ...nu mai stiau ce sa faca. Incercau sa fie tari pentru ea, dar degeaba.. plangeau in fiecare zi si se rugau pentru ea. In acel moment, nici nu le-a mai pasat ca era ziua ei. Tot ce ei vroiau era ca sa se trezeasca. Doctorii le-au spus ca nu prea mai este speranta... dar ei mai aveau o speranta ca Lunna se va trezi, una mica mica de tot, dar macar era.
*Ryan* - Lunna! Te rog trezeste-te! Stiu ca ma auzi... Stiu ca de acolo de unde esti, ma auzi. Deci te rog eu din suflet sa te trezesti.
Dar fara rost. Ryan mergea de multe ori si se plimba singur pe strazile Clujului in cautarea unui raspuns. Si totusi, nu gasea niciunul. Nu s-a mai simtit niciodata asa de speriat, de trist, de vinovat, de nervos.... Lui Ryan nici nu-i pasa ca din urma accidentului nu le-a mai ramas practic nimic, doar cateva haine si atat. Tot ce el vroia era... Lunna! Vroia sa-i vada din nou ochisorii aia dulci, care il priveau cu atata dragoste, vroia sa o vada din nou zambind.. Era greu, greu pentru toti. Au trecut deja 2 luni si ea era tot in coma. Intr-o zi, Ryan se plimba.. asa macar incerca sa nu se mai gandeasca la Lunna, dar ea era mereu acolo, in mintea lui, cu imaginea ei de pe patul de spital. Parintii ei erau acolo la spital cu ea, asteptand o miune. Cand, minuea s-a intamplat. Ea si-a deschis ochii. Era confuza, nu intelegea nimic.
*Mama* - Lunna in sfarsit te-ai trezit. Nu-mi vine sa cred.
*Lunna* - Cine esti tu??