Wattpad: Critici & Sfaturi [×]

45 - @ just_me30 - Tușe de nebunie

Știi, câteodată mă surprind având o părere destul de bună în legătură cu felul în care scriu. Și despre ce scriu. Vreau să spun, dacă nu sunt sigură că este o idee măcar 50% pornită din creierașul meu, nu mă apuc de ea. Și, totuși, există și momente ca cel de față, în care îmi vine să mă dau cu capul de tastatură și să șterg tot ce am scris până acum. Știi tu, acele momente când citești o operă cu adevărat bună și faci o comparație între gândacii din calculatorul tău și fluturii din calculatorul celeilalte persoane.

Draga mea, nu știu ce să spun. Am citit toate cele 4 capitole postate, dar nu pentru că nu m-aș fi putut opri la primul. Mi-am dat seama din primele rânduri de ce fel de scriitoare ești și de cât de inutilă este opinia mea și, ei bine, „critica" mea în acest moment. Dar am continuat lectura pentru că am fost absorbită de ceea ce am citit. Fato, scrii splendid. Nu prea am ce reproșa. Mi-am notat câte ceva pe hârtia de lângă mine, dar sunt mici greșeli de care sunt convinsă că sunt din simplă neatenție. Nici nu prea am ce spune. De rău, mă refer. Așa că o să fie un capitol scurt.

Deci. Am văzut, prin capitolul trei parcă, un „ca complice" rătăcit p-colo. Înlocuiește „ca"-ul cu „drept". Mai încolo apare un „pierzândui-se" care este de fapt „pierzându-i-se". N-am să stau acum să-ți scriu fiecare propoziție în care lipsește virgula, dar ai câteva; în special înaintea verbelor la gerunziu. Recitește și oprește-te oriunde vezi verb la gerunziu. Analizează puțin contextul și vezi dacă-ți cere virgulă. 

Ochi negri, nu negrii. Negrii e doar când e substantiv la plural sau când e inversiune - negrii ochi.

Tocmai am terminat de citit „Cititorul de cadavre", o carte în care autorul mereu folosește expresia „lujer de jad" atunci când se referă la organele intime masculine. Nu pot să-ți spun de câte ori n-am citit „lujer de jad" în loc de „ochi de jad" și de câte ori m-am uitat confuză la text. Doamne. 

Iar la faza cu bătrânelul a cărui privire rămăsese înghețată pe geam, pot să jur că am crezut că-i mort în autobuz.

În fine. Revenind. Am cam terminat cu gramatica, mai am doar câteva întrebări legate de acțiune.

În primul rând; cum este așezat șevaletul în camera? Nu înțeleg de ce, dacă tot Elijah era atât de prins de pictura lui și nici măcar nu și-a dat seama că Mary Anne ieșise din apartament, de ce nu s-a uitat atunci la pictură? Ar fi avut atât de multe oportunități să o vadă, mi se pare aiurea rău că a ales să arunce un ochi fix în mijlocul nopții, când ea nici să-și găsească geanta nu putea din cauza întunericului. Ah, și nu doar atât, dar mai dăduse și peste vază (pentru care am observat că nu s-a îngrijorat mai deloc). Adică, doamne iartă-mă, intru la cineva în casă în mijlocul nopții, dau peste o vază, se sparge, face gălăgie (care l-ar fi putut trezi pe proprietar), iar eu aleg să zic „Ah, nu-i bai, pămpălăul sigur doarme, ia să arunc eu o privire la tabloul la care mi-a interzis CLAR să mă uit". Cam aiurel. 

Plus că... nu știu, dar nu mă așteptam să o omoare chiar așa repede. De când am început să citesc primul capitol, mi-am imaginat totul ca fiind într-o perioadă și o atmosferă asemănătoare celei din „The Danish Girl", dacă știi despre ce vorbesc. În ciuda diferențelor sufletești dintre Elijah și Einar, mi s-a părut că se și aseamănă. Și na, cu Einar în minte, o crimă a fost ceva ce m-a luat pe nepregătite.

Oricum ar fi, cartea asta este magnifică. Scrii minunat, nu te grăbești, ai un vocabular bogat și știi să învârți cuvintele pe degete. Am simțit că citesc ceva scris de un autor publicat, ceva clasic, nu de un user pe Wattpad. Felicitări, ai tot respectul și admirația mea. Succes în continuare, aștept următorul capitol!