Wattpad: Critici & Sfaturi [×]

64 - @magda_ice98 - Aiden

Știu, știu, mă întind cu gluma, postez când îmi aduc aminte, da' ce să fac dacă am prins și eu timp de jucat? Ce să fac?! Nu pot, mă, nu pot să mă desprind de el, simt că mi se desprinde o buca' de inimă când închid pc-ul noaptea.

Da' am mai și citit, don't worry. Am mai și citit și am ajuns la tine, tanti Magda. Hai că le iau pe rând.

Personaje: Am citit cele cinci capitole și... well, îs doar vreo două-trei personaje pe care să zic că ai insistat mai mult și anume:

          Aiden - personajul principal, distrusul și supăratul și lovitul de soartă. Nu am priceput ce vârstă are, iar asta m-a băgat ca lumea în ceață. Ai spus că începe „primul an de liceu", de unde am dedus că ar avea undeva la 14-15 ani. Dar apoi introduci în tablou un pachet de țigări (ok, ok, mai fumează copchiii, nu-i  bai) și... well, o motocicletă (pe care de unde o are, având în vedere că a fost la școala de corecție în ultimii [?] ani? I-a cumpărat-o vreo profă, ceva?). 

Nu prea pot spune că m-a dat prea mult pe spate Aiden; nu m-a impresionat, nu m-a întristat. M-a cam iritat mai mult și plictisit. Plus că se cam contrazice singur - deși aici cred că e mai mult vina ta decât a lui. În primul rând, prea se plânge tot timpul de cât de nenorocită îi e viața, prea se vede neînțeles de cei din jur, prea se vede un caz atââât de difficult to work with pentru un psiholog care, teoretic, are experiență în domeniu. Se vede prea important pentru situațiile prin care se presupune că a trecut.

În al doilea rând - și aici cred că e vina ta - vorbește prea mult pentru cât de neinteresat se vrea a fi și pentru cât de mult nu îi place să dea din gură. Răspunde la toate întrebările lui Emery, întrebări la care i-ar putea trânti un ridicat din umeri, un zâmbet zeflemist sau un staring contest care s-o bage-n pământ. Modul în care vrei tu să caracterizezi personajul ăsta și trăsăturile pe care vrei să i le atribui, se conturează în mod normal prin gesturi, nu cuvinte. Și nici măcar din partea lui/a ta, ca narator subiectiv. Dar despre asta voi vorbi la narațiune.

          Emery - previzibilă, energică, puțin prea prietenoasă cu o persoană atât de neplăcută la prima vedere precum Aiden, dar na, presupun că fiecare cu personalitatea lui. Nu prea am ce zice de ea, nu am citit atât cât să-mi pot forma o părere solidă despre acest personaj

          Psihologul - femeia asta e la fel de enervantă cum e și Aiden. Asta, sau nu-mi plac mie psihologii. Mi se pare că nu are tehnică, prea se bagă în sufletul lui și prea vrea să scoată cuvintele cu cleștele din gura lui. Din câte știu eu, psihologii alocă timp deschiderii de suflete, nu se așteaptă ca totul să se întâmple țaca paca. Iar întrebările ei sunt mult prea directe, nu știu cum să spun. Un psiholog bun nu abordează toate cazurile în același mod, încearcă mai multe modalități până când găsește una care să meargă. Meditatoarea mea de matematică din clasele 7-12 mi-a spus că a fost la psiholog la începutul carierei ei de profesoară, deoarece nu putea face copiii să priceapă materia. Psihologul i-ar fi spus că fiecare copil învață diferit, unii se folosesc de imaginație (imaginează-ți zece ciori cu fundu-n sus, taie picioarele la trei și spune-mi câte picioare-ți rămân), alții de simțul vizual (îi desenează), alții de tactil (se folosesc de degete) și altele, nu le mai știu pe toate. Ideea e că toți vrem să vorbim, chiar și Aiden ăsta al nostru, doar așteptăm acel ac înfipt în dos care să ne facă să deschidem gura. Am avut și eu o poveste în care personaja mea discuta cu psihologul, iar omul a luat-o pe toate părțile. Fata nu voia să vorbească sub nicio formă. Bărbatul stătea la birou și se uita la ea o ora jumate, iar tipa își rodea unghiile sau admira pereții. Până într-o zi, când a început să analizeze biblioteca psihologului, iar acesta a pus-o să-și aleagă de acolo o carte, s-o citească și s-o discute la una din ședințe. Așa măcar o făcea să dea din gură și poate poate mai reușea să scoată ceva de la ea. Altă dată a auzit-o fredonând o melodie și a început s-o întrebe despre ce e vorba, dacă e melodia ei preferată, ce îi place la ea, etc. Cu chiu, cu vai, fata a început să vorbească. Iar atunci când a făcut-o, păi nu s-a mai oprit. 

Hai că mă lungesc și intru-n alte alea. Zic să te mai documentezi puțin despre partea asta de psihologie.

Restul personajelor au fost doar puțin prezentate până acum, nu am citit mai mult, nu-și pot spune mare lucru despre ele.

Fir narativ: Nu prea... ai. Adică din ce am citit eu, povestea ta nu prea pare să ducă undeva. Știu că e terminată, deci probabil că undeva a ajuns ea, dar în cinci capitole nu prea mi-ai prezentat mare lucru, în afară de un Aiden care se plânge constant. Aici încadrez și acțiunea, care nici ea nu e cine știe ce. Adică mare parte din capitol îl reprezintă, once again, Aiden și interminabilul lui monolog, iar cealaltă parte o reprezintă niște schimburi de replici cam seci și fără noimă. Partea cu prezentarea propriu-zisă a școlii de exemplu, inutilă, în plus. Eu înțeleg că tu ai vrut să scoți în evidență cât de mult dă Emery din gură și cât de diferit e Aiden de ea, dar nu ai făcut altceva decât să spui, prin intermediul fetei: „Aici e asta, dincolo e aia.". Și atât. Adică nici măcar nu ai descris puțin împrejurimile, nu ai introdus părerea lui Aiden nicăieri. Despre el nu spui decât „am privit-o indiferent", „m-am uitat foarte plictisit la ea", „vai de mult vorbește, oare a fost scăpată-n cap când era mică?", „oftez indiferent". Am găsit cuvintele astea de atâtea ori că săream peste ele când le vedeam, zău. Nu mai spune că era indiferent, arat-o! Arată, descrie cum ea dădea din gură, iar el se uita în jur, ignorând-o. Nu doar spune „mă auzi măcar?!" - „da, sigur, mint eu cu nerușinare.". Își lipsește descrierea. Ai monolog căcălău (ex-squeeze my frenchy french) însă îți lipsește descrierea! Nu am un cadru în care are loc acțiunea, nu descrii îndeajuns împrejurimile. Ai dialog, ai verbe, da' cam atât, iar chestia asta cam lasă un gol în povestea ta.

Logică: În afară de partea cu vârsta lui... nimic prea important. Ce am observat eu a fost așa:

-vrea să lase impresia că nu-i vorbăreț, dar răspunde mereu întrebărilor folosind cuvinte

-e puțin cam prea politicos (acel „mulțumesc" pe care i-a spus lui Emery la sfârșitul turului a fost tare în plus, având în vedere caracterul pe care i l-ai atribuit și gândurile pe care le descrii)

-„gândurile încep jucăuș să-mi hoinărească prin minte, din nou [...]. Sentimentul de singurătate își face simțită prezența [...]." - cadrul pe care-l expui este unul trist, melancolic, Aiden e supărat, deci gândurile care țopăie jucăușe prin capul lui cam strică atmosfera pe care vrei s-o creezi

-raze de soare prea insistente și puternice înainte de ora 5:30 a dimineții? Dragă Magda, minunatul meu joc m-a ținut de multe ori trează până pe la 5-5:30-6 dimineața și, crede-mă, nu era nicio urmă de soare afară. Iar asta acum, de curând, în perioada în care începe școala, deci tot cam în perioada în care soarele insistent al lui Aiden îi tulbură somnul

Gramatică și exprimare: Nu duci lipsă nici de greșeli gramaticale/de tastare. Aici nu prea pot să-mi dau seama, uneori scrii corect unele cuvinte, alteori o zbârcești: „defapt", „negrii", „să fii luat". De altfel, te repeți foarte mult! În partea a treia, la paragraful cu „Țigări nu mai am [...]" ai folosit de vreo trei ori cuvântul „aer/aerul" într-o singură propoziție. Citește ceea ce scrii cu voce tare înainte a posta, eventual chiar în timp ce scrii, ca să-ți dai seama unde folosești același cuvânt de prea multe ori.

Ce am apreciat a fost faptul că ai capitole scurte. Având în vedere că stai cam slăbuț la capitolul acțiune, iar monologul tronează, 3000 de cuvinte în care să-l ai numai pe Aiden uitându-se pe pereți și vorbind cu sine ar fi fost tare greu de parcurs.

Ce pot să spun, ideea în sine mi se pare interesantă; băiatul scăpat din școala de corecție, loc în care a fost aruncat pentru ceva ce nu a făcut. Bun, interesant, ai pornit ok. Dar trebuie să lucrezi la modul în care îți expui ideea. Mie, una, mi-ar fi plăcut mai mult să văd acțiunile unei persoane care ar vrea să se bucure de libertate, decât pe cineva care e pus pe urât lumea din jurul lui, de parcă asta i-ar aduce anii petrecuți acolo înapoi, dar na, asta e doar plăcerea mea, tu poți scrie despre ce dorești.

Sper că ți-a fost de ajutor ce am scris eu aici și, încă o dată, pare rău de întârziere. Sper să pot trece și pe la restul cât de curând, să nu mai las omu' să aștepte așa ^.^