Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XIII

                           KATELYN 

In acest moment, podeaua parea mult mai interesanta decat orice altceva de aici. Gandurile mele ma purtau departe, intr-o lume atat de simpla, de normala. Fara drame adolescentine... fara probleme si cel mai important fara el...  Fredonam in surdina melodia celor de la Metallica, cand am auzit pasii cuiva, apropiindu-se tot mai mult de mine. Fiind prietena cea mai buna a lui Luke, imi oferea cateva avantaje. Ca de exemplu, nimeni nu indraznea sa se apropie de mine. Lucru acesta era în mare parte bun, scutinandu-ma de socializare, dar bănuiesc ca uneori mi-as fi dorit sa îmi pot face și alți prieteni în afară de cei ai lui.

Pasii s-au oprit în dreptul meu și doua mâini m-au tras într-o îmbrățișare atât de strânsă, încât m-am strâmbat în recăpătarea suflulului. Am inspirat adânc, sperând ca am sa reușesc sa-mi  detectez " atacatorul". Am încremenit, imediat ce un parfum suav, atât de familiar îmi invada nările. Luke.
-Da-mi drumul, Luke!
Mi-am pus ambele mâini pe umeri săi,  împingându-ma în ele pentru a mă elibera. Îmi dădu drumul privindu-ma surprins.
-Katey... da-mi cinci minute sa-ti explic.
-Nu am cinci minute de irosit, din păcate!
Am dat sa plec, însă m-am trezit trântita de dulap. L-am privit năucita. Era prima oară când îmi făcea așa ceva...
-Katelyn!
-Nu! Ce nu înțelegi ca te urăsc!?
Toți ochii erau acum ațintiți spre noi. Luke îmi puse mana la gura, înainte sa-si întoarcă privirea nervoasa spre ceilalți.
-Nimic de văzut aici. Circulați!
Elevii s-au risipit intr-o secunda, lăsând în urma lor doar un hol pustiu și gol. Dacă ignorai fata terifiata so băiatul mai înalt cu un cap decât ea, ce o tintuia de perete, puteai crede ca locul ăla era abandonat.
Îmi fixa privirea, încă ținându-mi mana la gura.
-Juri ca nu tipi dacă îți dau drumul?
Am dat afirmativ din cap, așteptând momentul potrivit s-o rup la fuga. De ce doamne trebuia eu sa-i suport ieșirile nervoase? E adevărat ca l-am mai văzut și înainte așa, dar cu mine niciodată.

Își dădu mana la o parte precaut, așteptându-mi reacția. Am rămas pe loc un moment, înainte sa trec pe lângă el și sa o iau la fuga. Ii auzeam pașii în satele meu, apropiindu-se periculos de mult. Știam ca nu aveam nicio sansa sa scap de el, având în vedere condiția mea atletica de-a dreptul deplorabila. M-am oprit când am dat de o fundatura, alergand spre baia fetelor din capătul acesteia. Nici măcar n-am avut timp sa închid ușa,  pentru ca Luke a dat buzna, trantind ușa în urma sa. Roti cheia în broasca, aruncând-o în una dintre cabinele asezate pe partea cealaltă a toaletei.

Am înghițit în sec, ținându-mi respiratia. Se apropia ușor de mine, pe fata sa fiind zugrăvită enervarea. Ochii săi verzi pur și simplu aprinsera aurul din ei, topindu-l la sute de mii de grade. Își puse așeza mâinile de o parte și de alta a capului meu, zâmbind în sfârșit pentru ceea ce părea prima oară în acea zi. Ofta ușurat.
-Nu știam ca poți alerga așa... Din cate îmi aminteam eu, te întreceam mereu la alergările de viteza când eram mici.
I-am aruncat o privire zăpăcita, fixându-l.
-Cum? Am avut un avantaj destul de mare... Altfel ma prindeai. Ce ai de gând sa-mi faci acum?
Păru rănit. Își lasă mâinile sa-i cada pe lângă corp.
-Ce? Nimic... Voiam doar sa vorbim. Credeam ca știi ca nu te-as răni niciodată...
-Ciudat, pentru ca după faza cu dulapul, nimic nu mă mai surprinde, când vine vorba de tine Lucas.
-Nu-mi mai zice așa... nu-mi place.
-E numele tău.
-Nu... Pentru tine e Luke. Așa Cum te-am rugat sa-mi spui de când ne-am cunoscut prima oară.
-Luke Îți spun când meriți! Acum nu-i unul din acele momente, Lucas.
Marai, punându-si mâinile la loc.
-Știi... M-am saturat de jocurile tale, bobocel! Mă scoți din sărite..!
Am zâmbit, punându-mi mâinile pe după gatul sau.
-Atunci fac o treaba destul de buna, nu?

Își incolaci mâinile în jurul meu, trantindu-ma din nou de perete. De data aceasta, distanta dintre noi dispăru ca prin magie.
-Ce te-a apucat, Hateway?! Da-te de pe mine!
-Katey! Asculta-ma..!
-N-am sa te ascult decât când...
-Katelyn! Cinci minute...
-Nici măcar! Cum de poți fi atât de plin de tine? Chiar nu înțelegi ca vreau...
Își dădu ochii peste cap, lipindu-si buzele de ale mele, mai înainte sa-mi dau seama ce avea de gând. Începu ușor, ca și atingerea fina a brizei de vara peste oglinda apei marii, devenind treptat intens, pana la sălbatic. Își zdrobea buzele de ale mele cu așa putere, încât parcă încerca sa-si exprime toate sentimentele nerostite pana atunci prin acest sărut. Toate cuvintele, frustrările, dorințele, totul...

Se desprinse la un moment dat, privindu-ma fix.
-Katelyn, te iubesc... asta încercam sa-ti spun...