Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XXII

Zumzetele produse de vocile elevilor și privirile lor mă copleșeau.
Am putut surprinde câteva frânturi din discutiile lor, ca si numele meu rostit în sila, sau motivul prezentei mele acolo. Mi-am dat ochii peste cap teatral.
-Hey, Luke frate! Vii sa stai cu noi?
Am privit lung băiatul înalt și brunet. Acesta nu paru sa mă observe decât după ce Luke îi refuza oferta.
-Nah... Nu pot. Lui Katey îi e rău de masina, așa ca noi stăm în față.
Se încrunta în direcția mea, întorcăndu-se sa plece. Privirea sa îmi străpunse străfundurile firii ca un pumnal, ajungând direct la inima. Dacă nu plecam mai repede de acolo, jur ca va trece direct prin acesta.

Luke își incolaci degetele cu ale mele încurajator, zâmbindu-mi. Degetele sale parcă aveau terminații electrice, ce-mi furnicau fiecare particica din corp si-mi făceau inima sa tresalte. I-am răspuns cu un zâmbet nesigur, strângându-i mai tare mana.
-Nu-mi da drumul, bine? Oamenii de aici nu par prea prietenoși.
Afirmația mea paru sa-l amuze peste măsură. Ii făcu cu mana unei fete ce stătea cu spatele, trăgându-ma spre ea.
-Hey, brunetico!
Fata se întoarse surprinsa, zâmbindu-i frumos lui Luke. Își muta ochii pe mine cu vădită curiozitate.
-Ea e fata despre care îmi spuneai?
-Ce? Da. Katey, Carmen. Carmen, Katey.
-Eu sunt fata care-i aduce marfa.
M-am încruntat la ea întâi și apoi la el.
-Ce vrea sa spună prin "marfa", Lucas?
-De câte ori ti-am spus sa nu-mi mai zici așa?
-Îți zic așa cât vreau și am chef. Despre ce vorbește bruneta?
-Hey, știi ca am și eu un nume, nu?
Am vrut sa mă răstesc la ea sa-si tina gura, dar m-am mulțumit doar s-o privesc cu nervozitate.
-Nu are importanta...
-Ba normal ca are! Mai știi ce mi-ai promis când te-am adus la spital în acea zi? Ia spune, mai știi?
-Katey...
-Ai promis ca n-ai sa te mai atingi de droguri în intreaga ta viața mizerabila! Mi-ai promis... dar se pare ca o promisiune făcută mie nu înseamnă nimic pentru tine.
-Eu va las sa vorbiți.
Am privit - o plictisita cum se ridica. Nu se putea numi atrăgătoare... Era mult prea slaba, cu fără colțuroasa și palida din cauza drogurilor. Avea privirea unei dependente. Un suflet pierdut de mult de acesta lume.

Luke mă privea pierdut, regretul reflectându-se în ochii săi ca și lumina într-o suprafață neteda. Mi s-a rupt sufletul, dar nu mi-am îmblânzit tonul.
-Te văd murind în fiecare zi câte puțin, știind ca as putea sa te opresc, dacă m-ai lăsa. De ce nu mă lași sa te ajut..? Tu chiar nu înțelegi ca dacă ție ți s-ar întâmplă ceva, eu as înnebuni?

Pe obraji mi se scurgeau lacrimi încărcate de sentimente. Niște picături fierbinți de regrete și ura.
-Sunt droguri ușoare, Katey...
-Care te ucid mai încet! M-am saturat de încăpățânarea ta de bad ass! Sa știi ca nu mă impresionezi cu ceva dacă ori droguri sau bei! Din contra, mă faci sa vreau sa fug chiar acum la Matt în celălalt autocar. Sa fug de tine și de felul tău de a fi când ești beat. Ai încercat sa mă violezi, Luke... Voiai s-o faci, puteai și ai fi făcut-o...
-Katey gata...
-NU! Ori scapi de pachetul ăla, ori jur ca n-ai sa mai auzi de mine.
-Poftim?
-Exact ce-ai auzit! Și începem de acum.
L-am dat la o parte cu mana, ieșind pe culoarul dintre scaune. Îmi simțeam capul cum se învârte. Mi-am așezat mana pe spătarul unui scaun sa nu mă dezechilibrez și sa cad fix acolo.
-Katelyn... nu arăți prea bine. Vino încoace!
Mâna sa mă trase înapoi în poala sa. M-am zbătut sa scap din strânsoarea, aruncându-i priviri dezgustate.
-Cine ești tu..? Pentru ca mai mult ca sigur nu ești Luke pe care îl știam...

Păru rănit și enervat. Mă așeza pe scaun, blocându-ma cu trupul sau.
-Katey... Am sa încetez. Promit, doar... nu mă părăsi.
Sinceritatea din vocea sa sparse barajul pe care îl clădisem din propria putere și încăpățânare. Mi-am lăsat capul pe umărul sau.
-Nu vreau sa te pierd, Luke...
-Hey... sunt aici, bine? Nu am de gând sa plec.
-Promiți?
-Doar dacă îmi promiți același lucru. Doar dacă îmi promiți ca n-ai sa mă pășești pentru Matt.
Am stat un minut sa reflectez, înainte sa rostesc cu jumătate de gura:
-Nu vreau sa-l rănesc... n-am vrut niciodată. Urăsc sa rănesc oameni.
-Știu... și iubesc asta la tine.
Nu mi-am putut stăpâni un zâmbet stingherit.
-Sa înțeleg ca ai ales?
-Nu știu. Vedem dacă meriți.
Își dădu ochii peste cap, apropiindu-se mai mult de mine. Acum trupurile noastre erau lipite unul de celălalt, căutând sprijin unul de la celălalt.
-Luke...
-Da?
-Te iubesc... Gata. Trebuia s-o spun.
-Ciudat lucru. Eu te iubesc încă de când ai intrat pe ușile grădiniței. Nu ca pe o simpla iubita... Nah,  îmi ești în primul rand cea mai buna prietena, sora și apoi, dacă mă vei alege pe mine, cea mai tare iubita.
Am zâmbit, închizându-mi ochii.
-Eu te iubesc de când am văzut prima oară Alba ca Zăpada. De atunci mi-am dorit sa te întâlnesc... Prințul meu blond, pe cal alb. Totusi, unde e calul?
-Se rezolva și asta, bobocel...
Mă săruta pe creștet, iar autocarul porni.