Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XXXVII

Am făcut ochii mari, simțind cum mi se colorează obrajii. Băiatul doar mă fixa cu privirea, zâmbind cu toți dinții.
-Ce vrei de fapt de la mine, Felix?
Stătu puțin sa își măsoare cuvintele, apoi își ridica privirea mai sigura ca mai devreme.
-Pe tine. Nicio fata, dar absolut niciuna, nu m-a mai refuzat pana acum.
Am ras scurt.
-Exista un început pentru toate, bănuiesc. Asculta, îl iubesc pe Luke... Nu vreau sa-l pierd.
Ofta, punându-si o mana pe obrazul meu. M-am dat un pas înapoi din instinct, iar mana căzu.
-Luke ăla... Nu-ti da deloc libertate. Chiar atât de mult a greșit de te tine din strâns acum?
-Pai... Asta înseamnă ca mă iubește și el.
-Mai, dar iubirea asta e ciudata.
M-am încruntat, ridicându-mă brusc în picioare.
-Cred ca ar trebui sa pleci.
Se ridica si el la rândul sau rânjind.
-Nah... cred ca am sa mai stau.
-Sunt obosita, Felix! Du-te acasă!
-Sunt acasă.
-Ugh! Știi prea bine ce am vrut sa zic!
Ridica din umeri, așezându-se pe patul meu.
-Cine te oprește sa te culci dacă ești obosită?
Mi-am încleștati pumnii, strângând din dinți.
-TU! Tu și fundul tău mare ocupați întreg patul!
Râse zgomotos, întinzându-se pe întreg patul.
-Ești așa de drăguță.
Mi-am dat o palma peste fata, numărând in gând pana la zece. Tipul ăsta mă scoate din sărite!

O alta pereche de pași apăsați se auzi pe hol. M-am panicat. As recunoaște mersul acela degajat oriunde. Luke.
-Știi, eu...
-Taci! am tipat în șoaptă.
Picioarele mi-au luat-o înainte și în doar câteva secunde eram lângă el, acoperindu-i gura.
-Taci, pentru numele lui Dumnezeu!
Își puse mana peste a mea, trăgându-ma peste el. Am făcut ochii mari.
-Ai probleme!?

Pasii se opriră în dreptul ușii mele, iar starea mea era de panica absolută.
-Katey..?
Clanța se roti în gol, înainte sa revină la starea inițială.
-Katelyn!
-A...
I-am aruncat o încruntatura urâtă, trantindu-i perna peste fata.
Băiatul gemu, probabil intenționat. Mi-am pus mâinile în cap. Ce ar fi trebuit sa fac? Dacă mă prinde Luke... Dar nici măcar n-a fost vina mea.
-Sunt bine, iubire. Am avut doar un vis urat.
-Bine, dar de ce e ușa închisă? Și ce se aude? Mai e cineva cu tine acolo?

Pana acum ezitasem întotdeauna sa-l mint pe Luke, pentru ca își dădea seama de fiecare data după expresia fetei mele. Sa speram totuși ca vocea mea este suficient de calma sa nu trezească suspiciuni.
-Nu... nu mai e. Doar eu.
Urma o pauza lunga, în care eu sa-mi mușc buzele pana la sânge.
-Lasa-ma înăuntru.
M-am panicat din nou. Am dat un țipat când mana lui Felix se incolaci în parul meu și mă înghesui sub el.
-Katey!? Ce-i?
Am strâns ochii, adunându-mi forțele sa-mi reglez vocea. Băiatul de pe mine ranjea diavolește, presărand sărutări pe fata mea. I-am dat o palma.
-Gata Katelyn! Dacă nu îmi dai drumul în zece secunde, plec și poți considera ca am terminat - o.
-Ce!?
-Unu...
Am gemut sub greutatea băiatului, luptându-ma sa-mi eliberez mâinile. Acesta doar zâmbea, privindu-ma superior.
-Da-te de pe mine, altfel ai sa regreti, am spus abia auzit.
-Șase... Șapte...
I-am dat un pumn în fata, la care acesta gemu și căzu lângă mine. M-am ridicat rapid, dar am fost trântita la pământ de o alta mana. M-am întors, mușcându-mi atacatorul de mână. El tipa, dându-se în sfârșit înapoi.
-Opt... Noua...
Am apăsat pe clantă, dar aceasta era închisă. Mi-am amintit brusc de cheia pe care băiatul o ținea în buzunar și am căzut privind în gol pe toată înălțimea ușii.
-Zece...
Rosti ultima cifra cu vădită durere în glas.
-Nu! am strigat, dar pașii deja se sfârșira pe gol.
Lacrimi amare îmi curgeau pe chip. M-am ridicat în picioare, băgând mana în buzunar de la pantalonii băiatului. Încuietoarea ceda cu un clinchet, iar eu am luat-o la fuga de-a lungul holului.
-Luke!
M-am oprit la un moment dat, privind înapoi. El stătea încă în dreptul ușii, incruntandu-se la băiatul din interior. Felix ranjea, un rânjet diavolesc, rău, crud, ca și cum ăsta era planul sau de la început.
-Pot sa-ti explic..., m-am auzit rostind gâtuit, însă el plecase deja.
M-am lăsat sa cad în genunchi, privind lung în urma sa. Privirea mea era goala, inumana, ca și cum toată viața fusese scursă din mine. Și chiar așa se și întâmplase, daca stai sa te gândești. El era viața mea... ce devenise de curând singurul motiv pentru care mai respiram. Respiram sa-l revăd a doua zi... Iar acum, acum ca-i purtam copilul... Nu, nu am cum sa-l pierd.

M-am ridicat cu greu în picioare și am început sa alerg pe urmele sale. Felix încerca să mă oprească din goana mea, însă i-am dat mana la o parte brutal, aruncându-i cea mai cruda privire de care dispuneam.
-N-am sa te iert..., au fost ultimele mele cuvinte înainte sa mă pierd pe hol.

L-am găsit afară, privind stelele exact de unde vorbisem noi după amiaza. Doar era cel mai înalt punct al vasului. M-am apropiat de el fără zgomot, mușcându-mi buza sa nu izbucnesc în lacrimi. Când îmi simți în sfârșit prezenta, dădu sa se ridice, dar fu oprit de suspinul meu gâtuit.

-Stai... te rog... Lasa-ma sa-ti explic.
Ochii săi erau ațintiți spre mare și nu spre chipul meu disperat.
-Ce vrei sa-mi explici, Katelyn? Ți se pare ca nu sunt în stare sa înțeleg ce se întâmplă? Îl placi... și el te place pe tine.
-Nu îl plac! am urlat din toți rărunchii. Luke... Îți port copilul. Cum as putea place pe altcineva?
-Nici nu mai știu dacă este copilul meu.
L-am privit rănită, înainte sa mă ridic serioasa.
-Cine ești tu..?
Și așa m-am întors în camera.