Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XL

             Partea a treia

    - Tu și eu, mixați intr-unul -

Când am zărit in sfarsit luminile orașului era deja miezul nopții. Mama și tata mă așteptau în prag, zâmbind emoționați, ca și cum nu m-ar mai fi văzut de mai mult de un secol. Când am coborât din mașina lui Luke, entuziasmul lor se trasforma în anxietate. Îmi făceau cu mana din când în când, în semn sa mă grăbesc. Am oftat vădit obosită, adăugând câteva zâmbete fugare și chinuite.

Era o ușurare sa-mi revăd casa și părinții, dar nu era o ușurare faptul ca momentul în care va trebui sa le dau vestea mă omora cu zile.
Luke îmi strânse mana încurajator, înainte sa ajungem împreună pe veranda familiei mele.
-Bine ai revenit acasă, iubito! spusera în cor, înainte sa mă ia în brațe.
Am stat asa câteva secunde bune, în care starea mea de disperare continua sa crească.
-Mama... Tata... Cum a fost concediul?
-Lasă asta! Cum de ai putut sa fi atât de iresponsabila și sa pleci cu o barca în miez de noapte?
Nervozitatea mamei era pitita bine în spatele unei cortine aparent indestructibile de falsa calmitate.
-Nu te cert... Sunt doar dezamăgită... Și ușurată ca ești bine.
Când am aruncat o privire mai atenta la ochii mamei, am putut sa observ câteva picături cum i se scurg pe obraji, chiar dacă ea zâmbea. Am simțit cum mor pe dinăuntru. Vinovăția și regretul mă rodeau pe interior. M-am lăsat prada lacrimilor ce își prevesteau venirea încă de când Luke a oprit mașina. Băiatul a vrut sa se apropie, dar ceva din ochii mei l-a convins sa-si păstreze locul.
-Intra... Avem multe de discutat, spuse scurt și își șterse lacrimile cu podul palmei.
-Dar... El?  Nu poate rămâne?
Se încrunta spre el și ceva din privirea sa îmi dădu de înțeles că știa mai mult decât as fi vrut eu sa știe la momentul respectiv. Am înghițit în sec. Nu voiam sa plece. Nu voiam sa mă lase singura cu ei... Pana la urma, toată vinovăția cădea pe umerii săi. El imi făcuse asta, din cauza ca s-a comportat ca de obicei ca un obsedat și nu a reușit sa aștepte pana ce ne întoarcem la blestematul ala de hotel.
-Ar fi mai bine sa pleci, Luke. E târziu și cred ca ai tai sunt deja îngrijorați.
Privirea aceea... Privirea pe care i-o aruncase lui Luke fusese cea mai străină și rece privire de care putea fi mama vreodată capabila. Îl privea cu un fel de dispreț... Și sincer nu-mi dădeam seama de ce. Era ca o stanca de neclintit, dura și sinistra.
-Dar, mama...
-Katelyn... Credeam ca m-am făcut înțeleasă când am spus ca nu-l vreau aici acum.
-Mama...
-E-n regula, Katey. Ar cam trebui sa plec oricum.
Se apleca sa mă ia în brațe "prietenește" și îmi șopti ușor la ureche " Sa nu-ti închizi geamul."
Pasii săi se pierdura ușor în întunericul nopții, fiind urmați de sunetul roților.

Am luat o gura mare de aer, întorcăndu-ma spre ambii mei părinți.
-Cat știți? au fost singurele cuvinte ce mi-au ieșit pe gura, după o lunga pauza.
Se priviră unul pe altul preț de o clipa, înainte sa-mi facă semn sa-i urmez în bucătărie. Se așezară în liniște la masa, privindu-ma lung. Linistea aceea îmi făcea urechile sa țiuie și inima sa bata nebunește. M-am trezit infigandu-mi unghiile în podul palmei de nerăbdare ca măcar unul din ei sa înceapă sa vorbească.
-Îmi spune și mie cineva ce se întâmplă aici? Va rog... vorbiți!
Oftara la unison și dintr-odata păreau cu mult mai bătrâni. M-am cutremurat.
-Nu vrem sa te mai vezi cu Lucas.
M-am crispat, ridicându-mă revoltata în picioare.
-Ce vreți sa spuneți cu asta?! Nu e Luke băiatul ăla model pe care tu ți l-ai dorit mereu tata și gentelman - ul pe care tu mama mi-l dai exemplu de fiecare data când vezi un adolescent fără maniere?
Oftara.
-Tori a aflat ca Luke consuma droguri. Și mai important de atât, ca s-a încurcat cu niște oameni nu tocmai potriviți. Băiatul are datorii serioase...
Tori era mama lui Luke și poate și cea mai relaxata mama pe care o întâlnisem vreodată. Numai gândul la ce reacție ar fi putut avea mă terifia.
-Dar tu știai asta, nu-i așa?
Mi-am lăsat capul în jos, jucându-ma neliniștită cu degetele.
-Da... Știam doar de droguri, nu și cum făcea rost de ele. Jur c-am făcut tot ce-am putut sa-l opresc, mama! L-am dus chiar și la spital... Trebuia sa va anunț, dar... El m-a rugat sa n-o fac. Mi-a promis c-o sa se lase. N-am știut ce sa fac.
Și uite așa plângeam din nou. Am clipit des în încercarea de a-mi masca durerea.
-Îl iubești, așa-i?
Am privit - o pe sub genele lungi.
-Poate...
-Înțeleg asta, doar ca nu te pot lăsa sa-ti distrugi viața în așa hal, Katelyn. Acel băiat... e piaza rea. E o influenta groaznica, fetito. Revino-ti odată la realitate!
M-am încruntat la ea, întorcandu-i spatele.
-E viața mea! Și ghici ce, îl iubesc! La naiba, chiar îl iubesc! Nu îmi poți cere pur și simplu sa-l părăsesc pentru ca e vicios... Din contra, mă faci sa vreau sa-l ajut și mai mult. Trebuie sa-l ajut...
-Katelyn! Chiar nu înțelegi în ce situație se afla chiar în acest moment?! Oamenii cu care umbla... sunt cutati de politie și mai nou îl vor și pe el pentru a da declarații. E un delicvent... Ar trebui sa fie dus la reeducare!
Am dărâmat scaunul pe care stăteam, înainte s-o iau la fuga pe scări pana în camera mea. Am trântit ușa, închizând-o cu cheia argintie ce acum zăcea aruncata pe jos. M-am descălțat mecanic, sprijinindu-mi capul de perna. O simțeam uda deja de la lacrimile pe care le vărsasem pana atunci.

Și atunci am auzit o bătaie slaba în geam, i-am vazut chipul îngrijorat, ochii cercetători. M-am ridicat cu greu și i-am deschis, înainte sa mă întorc în pat cu o perna în brațe.
-Luke... Vei fi bine?
Mă privi din cap pana în picioare, înainte sa ofteze și sa se așeze lângă mine.
-Da... Normal ca voi fi, spuse, doar ca nesiguranța din vocea sa îmi făcea capul sa se învârta.
-Cat de rău e..?
Urma o pauza lunga, în care doar strânse din dinți.
-Vor sa mă trimită la reeducare...
O alta repriza de lacrimi îmi lua în stăpânire trupul convulsiv.  Mi-am întins brațele spre el, lăsându-l sa mă cuprindă în întregime.
-De ce-ai făcut-o..? De ce... vor sa mi te ia...
Îmi mângâie parul gânditor, încercând sa schițeze un zâmbet.
-Am fost un prost... Sa cred ca asta era singura cale sa devin popular și temut... Sa cred ca așa deveneam mai respectat în rândul elevilor de liceu...
-Da... Ai fost. La naiba cu tine, Hateway! La naiba! De ce îmi faci una ca asta..? De ce îmi dai motive sa te iubesc, dacă nu ești în stare sa ramai cu mine..? De ce mă torturezi în halul ăsta?!
-Katelyn! Nu e nimic stabilit. Acum taci, cred ca aud pași.
Îmi puse o mana la gura și îmi lipi capul de pieptul sau. Mi-am închis ochii, ascultând mai bine. Chiar se auzeau pași... doua perechi.