Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XXXVIII

Am trântit ușa în urma mea, mutând o masa în dreptul ferestrei. Acum luna era încadrata perfect de mica ferestra rotunda din camera mea. Mi-am închis ochii. Ce ar fi fost sa "împrumut " o barca și sa mă întorc singura acasă..? Pentru ca sincer, camarazii mei de călătorie pur și simplu mă copleșeau din toate punctele de vedere.
Am oftat, vădit frustrată de " talentul" meu nemărginit într-ale orientării. Dacă îmi puneam planul în aplicare, acesta putea fi interpretat și ca si curata sinucidere.

M-am ridicat brusc, alegând din nou pe holurile vasului, oprindu-ma numai în dreptul camereicăpitanului. După ochii închiși și sunetele pe care le scoatea, se putea spune ca era intru totul prizonierul somnului. Lângă el, pe perete se afla o harta a întregii zone, cu câteva marcaje făcute alandala.
Am auzit pași în urma mea și uși trântite.
-Tu! Ce faci aici, fetito?
Domnul Dumort apăruse de nicăieri în usa, aruncându-mi priviri nu tocmai încântate. Ofta prelung, înainte sa-l lovească peste fata pe căpitan. Acesta se ridica brusc, privind buimăcit în ambele părți.
-Pentru asta te plătește eu!? tuna salvatorul nostru, înainte sa se întoarcă spre mine. Cat despre tine... Ce încercai sa faci aici? Nu știi oare ca accesul în acesta zona este interzis?
Am înghițit în sec, lăsându-mi capul în jos.
-Eu... Voiam sa văd cât de departe suntem de țintă. Nu mai suport sa stau pe vasul ăsta! Îmi e dor de ai mei și... Și de restul. Îmi e dor de casa! M-am saturat sa văd pretutindeni apa! Vreau sa văd pământ și oameni și... viața.

Respiram sacadat. Avusesem un scurt moment de clacare și asta numai din cauza blestematei asteia de bărci. M-am trezit lovind cu picioarele în peretele în fata mea.
-M-am saturat. De. Barca. Asta! 
Simt nebunia cum îmi curge prin vene... Spațiul ăsta limitat... Îmi hrănește căderea nervoasa atât de bine. Mă simt de parcă pot face orice.
-Lasa-ma sa ies de aici!
Căpitanul mă prinse de picioare, iar domnul Dumort de mâini. Am început sa mă zbat ca o apucata în strânsoarea celor doi, pana ce am simțit cum slăbește treptat. Un mic rânjet mi-a încolțit pe chip.
-Am sa scap de aici, chiar și dacă va trebui sa înot pana acasă! 

O alta pereche de pași se izbi de urechea mea... Acei pași... Acea voce... Le-as recunoaște oriunde.
-Luke...
Băiatul arată îngrozit când ochii mei îi fixara pe a lui.
-Iarta-ma, Luke... Te-am dezamăgit.
-Are un moment de nebunie! l-am auzit pe căpitan strigand.
Dumort ofta.
-Du-o în camera ta și ai grija sa-i stabilizezi actuala stare. Dacă se va mai abate o singura data de acum încolo, mă tem ca va trebui sa va rog sa plecați. Ia-o!
Și cu asta mă pasa în brațele puternice și protectoare a lui Luke. Acesta mă strânse tare, înainte sa mă sărute pe frunte. M-am calmat. Nu puteam risca sa-l rănesc... Nu pe el.

M-am trezit dusă de-a lungul holului de mai devreme pana intr-o camera aflata în capătul coridorului. Lumina palpaietoare imi îngreuna vederea, la fel și mișcarea constanta în care mă aflam. Ușa se deschise, iar eu m-am trezit aruncata în întunericul unei camere de aceeași dimensiune ca a mea.
Mă întinse pe pat grijuliu, privindu-ma din nou ca pe cel mai fragil lucru din lume. Se încrunta, lăsându-si capul pe pieptul meu.
-Mai rezista puțin, pui mic... Mai avem puțin...
Îmi săruta abdomenul, așezându-si capul la același nivel cu al meu. Am simțit o lacrima cum îmi părăsește globul ocular.
-Nu a fost ceea ce crezi...
Zâmbi.
-Știu. Sunt camere de supraveghere peste tot... Am văzut totul pe înregistrare.
Am făcut ochii mari.
-De ce nu mi-ai spus înainte sa mă pierd cu firea..? A fost totul din vina ta, știi..? A fost prea mult pentru mine. Insula, sarcina, barca asta și apoi tu... n-am putut indura gândul c-am sa te pierd.
Îmi lua palmele într-ale lui.
-Hey... N-ai sa scapi de mine prea curând, bine..? În plus, vesti bune! Căpitanul a spus ca pana mâine în zori ajungem! Nu va trebui sa mai suporți locul ăsta decât o ultima noapte.
Am oftat ușurată, lăsându-mi capul pe umărul sau.
-Ce bine...

----------------------------------------

Știu ca e scurt, dar m-am apucat prea târziu de el. Totusi, n-am vrut sa ca las fără capitol.

Suntem numărul trei în ficțiune adolescenți, mai ales ca azi notificările mele pur și simplu au explodat :) 😂 Sunteți minunați, sincer! Mersi pentru fiecare vot și comentariu încurajator! ♡