Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Volumul II - CAPITOLUL XV

Am stat asa în mașina, privind lung furtuna de afară. Mi-am muscat buza, scoțându-mi telefonul din geanta.
-Mamă... Pot sa trec repede pe acolo..?
Urma o pauza, în care mi-am amintit brusc ca ei nu știau ce vizita mea.
-E un fel de vizita organizata de ei, mama... Va explic totul când ajung acolo.
" Bine." , fusese singurul lucru pe care îl spusese și asta pur și simplu imi ucisese și ultima urma de extaz.
Am băgat mașina în viteza, conducând ca un nebun pana la casa părinților mei. Am parcat, luând-o la fuga pe alee prin ploaie. Am deschis ușa fără sa bat, intrând direct în sufragerie unde mă așteptau amândoi.
-Ne-a sunat mama lui Katelyn sa ne dea vestea deja... Ce ai de gând sa faci..? Nu I-ai spus încă, nu..?
-Nu... Dar am de gând sa-i spun cât de curând.
Mama ofta, luând o înghițitură din paharul cu apa de pe masa.
-Trebuie sa fi conștient de faptul ca asta este singura șansă sa-ti salvezi viața mizera de acum, băiete... Noi te ajutam cum putem, dar va fi un moment când...
-MAMA! Știu... Știu...

O săptămână mai târziu ...

KATELYN

Garsoniera lui Luke era exact așa Cum mi-o aminteam de atunci... Am urcat scara larga, văzându-ma pe mine cea de altădată fugind de Luke și de fata ce acum îmi era cea mai buna prietena. Cred ca așa a început totul. Cred ca atunci a fost cu adevărat momentul în care Luke s-a gândit la mine ca la ceva mai mult. S-a temut ca are sa mă piardă și acest sentiment i-a trezit în sine instinctul de compasiune.

Ținându-mi în brațe fetița, am intrat pe ușa, vizualizand prima oară schimbările din acea camera. Camera era într-un fel împărțită în jumătate: o jumătate cu jucării de plus pe care nu am nicio idee de unde le-a luat și una, cea veche de altfel, la fel cum mi-o aminteam. Oricum patul lui Luke era de doua persoane, așa ca acum îl puteam foarte ușor împărți. Chiar dacă reprezenta o soluție provizorie, pot spune ca îmi plăcea câtuși de puțin.
Am zâmbit, așezându-o pe patul mare de lângă perete, urmărindu-l pe Luke cum face același lucru.
-Deci..? Verdictul?
-Îmi place!
Mi-am plus mâinile pe după gatul sau, strângându-l în brațe. El prelua inițiativa, lăsându-si capul peste umărul meu.
-Ti-am spus ca va fi bine, iubito... nu vreau sa te îngrijorezi de nimic... Am sa mă ocup eu de tot.
M-am așezat lângă cei doi, făcându-i semn sa vina și el.
-Știi... Cat timp am stat blocată în camera aia plictisitoare, m-am gândit la nume. Ce spui de Edward pentru băiat și Maya pentru fata..?
Zâmbi, jucându-se cu părul băiatului.
-Pur și simplu le ador.
-Yay!
Se opri din zâmbit, oftând lung.
-Ce-i? De câteva zile te porti dubios, tipule... Știu ca-i o schimbare mare, dar sunt sigura ca ne vom acomoda cu totul și ca...
-Katey...
M-am încruntat, privindu-l pieziș. Era ceva schimbat la el... Puteam uneori sesiza regret în purtarea sa.
-Ce e cu tine, Lucas? Nu mai ești cum ai fost odată... Huh, parcă cei de la acea școală blestemata au scos toată viața din tine. În plus, cât timp ai zis ca mai ai voie sa ramai..?
Ofta și brusc am știut ca îmi ascundea ceva.
-Mama mi-a semnat ordinul de eliberare... Nu trebuie sa mă mai întorc acolo niciodată, Katelyn.
Am zâmbit larg, punându-mi o mana pe umărul sau.
-Pai asta-i minunat, Lukey!
-Asculta-ma pana la capăt... Părinții mei au spus ca ne vor mai ajuta puțin pana îmi găsesc o slujba, dar ideea este ca nicio slujba obișnuită fără facultate nu ne poate aduce viața pe care vreau s-o avem, iubito...
-Facultate..?
-Am terminat liceul anul ăsta și vreau sa merg la facultate... Totul era stabilit dinainte de mama, având în vedere ca dacă îți mai amintești, aveam note bune.
-Unde vrei sa faci facultatea, Luke..?
-Oxford... Ai mei au cunoștințe acolo...
M-am crispat, ridicându-mă ușor de lângă copii. Nu avea rost sa fac o criza chiar în fata lor.
-Marea Britanie, LUKE?! Tu realizezi ca vorbim aici de un cu totul alt continent, nu..? De ce ai vrea așa ceva..? Sunt facultăți foarte bune și aici în America... Și mai important, ce o sa faci cu noi..? Familia ta..?
-M-am gândit la tot, iubito... veți veni cu mine!
I-am făcut semn sa se ridice și sa vina spre mine. Ridică din umeri, apropiindu-se la câțiva pași de mine. L-am pălmuit peste fata, incruntandu-ma.
-Egoist... ești un munte de egoism!
-Egoism? Fac asta pentru familia asta fără viitor!
Mi-am muscat buza sa nu izbucnesc în lacrimi. O dusesem destul de prost cu nervii de când cu sarcina.
-Și eu pot munci, Luke...
-Ești minora, Katelyn. Momentan, tot ce poți face pentru familia asta e munca în folosul comunității.
-Știu ca sunt nefolositoare... nu trebuie sa îmi amintești și tu..!
-N-am vrut sa spun asta... Ei au acum mai mare nevoie de tine decât de mine... Veniți cu mine...
-Nu vin în Marea Britanie cu tine, Luke! Nu am sa imi duc copiii la ploile și vremea de acolo... în plus nu ai logica, Lucas Hateway! Unde vom sta..? Cu ce bani? Ca de obicei ai vise irealizabile...
-Atunci plec numai eu. Eu te-am susținut în visele tale, Kate... De ce nu poți face la fel acum..? Avem nevoie de asta... Cu toții.

Mi-am lăsat capul în jos, sa-mi maschez lacrimile, ce veneau în valuri, zguduindu-mi trupul.
-Chiar nu înțelegi... ca am nevoie de tine..? Știu ca tind sa fiu egoista, dar am nevoie sa am aici...
-Zborul e mâine dimineață... mama mi-a luat bilete de mult timp deja...
-Deci părerea mea nu contează..?
-Ba normal ca da... Dar vreau sa te fac sa îmi înțelegi motivele... sa te fac sa începi sa gândești în ansamblu și nu numai pentru tine pentru un moment!
-Oh, acum eu sunt aia egoista!? Nu mai încerca să mă faci sa par vinovata, Nicolas!
-De ce numele ăla, Katelyn...
-Numele este ultima ta grija, nemernicule! Încerci sa mă abandonezi, nu?! Încerci sa scapi de mine și copii sub un pretext patetic ca ce ai face ar fi spre binele nostru..? Cum îndrăznești!? Cum îndrăznești sa te numești tatăl copiilor mei?
-Copiii tai? Dacă n-as fi fost eu, tu și acum ai fi tipa aia ciudata care umbla după prietenul ei cel mai bun încă de la grădiniță, tipa aia timida, care încearcă prea mult sa devină populara.
-Nu îmi pasa de popularitatea ta, fraiere! Voiam doar sa stau cu tine... Știi ce... pleacă! Dispari! Nu îmi mai pasa de tine !
-Unde sa plec? Afară din casa mea?
M-am înroșit la fata, scoțându-mi telefonul din buzunar.
-Mama... Vino sa mă iei. Ar fi mai bine sa vii cu camionul tatei... Avem de carat. M-am carat de aici. Nici sa nu te mai obosești sa îmi spui la revedere! Du-te și trăiește -ți visul în timp ce mă lași sa ispasesc tot ce ai făcut tu. Tot ce mi-ai făcut tu! Și crede-ma ca și fără tine am sa mă descurc de o mie de ori mai bine... nici nu te mai obosi sa încerci sa mă convingi ca faci ce faci pentru noi... Am știut mereu ca ești un nenorocit de player de o noapte, Luke. Ei ghici ce, playerule, când tu ți-ai terminat jocul și treci la următorul nivel, eu rămân sa strâng după tine! Continua sa fugi de consecințe... Or sa te prindă din urma inte-o zi, te asigur. Ne despărțim!

LUCAS

M-am crispat, prinzând-o de umăr.
-Katey, te rog...
-Nu mă atinge! Cat timp va trebui sa iti mai suport mizeriile!? Chiar nu realizezi ca am zile când regret profund ca m-am îndrăgostit vreodată de un măgar ca tine..!? Aveam vise... Multe... Voiam sa termin liceul, sa merg la facultate... Nu sa rămân însărcinată la 16 ani și sa distrug totul... Dacă nu te iubeam ca o proasta, nici nu te lăsăm să îmi faci ce mi-ai făcut atunci pe plaja. Dar mi-a fost frica ca dacă am sa te refuz te vei despărți de mine... și asta pentru mine părea sfârșitul lumii.
-Katelyn... Și dacă rămân aici, ce facem? Cu ce va fi mai bine?! Vom trai în garsoniera mea milimetrica, incapabili sa ne creștem copiii, dar Oh Hey, avem măcar posibilitatea sa esuam împreună !
-Te urăsc... Pur și simplu... TE URĂSC, pricepi!? Trebuia sa fac avort când aveam ocazia, dar gândul de a-mi ucide proprii copii... Te urăsc pentru ce mi-ai făcut și cu asta încheiem... mama trebuie sa vina din minut în minut.
-Katelyn... Kate, iubito, ce naiba!? Am sa va vizitez... și o sa vorbim...
-Am spus ca am încheiat discuția! Nu mai ai voie sa îi vezi pe acești copii...
Am luat-o de mână, lipind-o de perete.
-Da-mi drumul!
-Încetează odată cu aberațiile astea..! Katelyn, gata!
Se zbătea incontinuu, făcându-ma din ce în ce mai nervos. Plănuiesc călătoria asta de luni de zile... cât timp am fost închis acolo, am reflectat numai asupra familiei asteia, iar ea reacționează așa... Sigur, are un punct de vedere, care bineînțeles nu îl întrece pe al meu. Reacția ei... decizia ei... nu se justifica... Aveam nervii întinși la maxim, așa ca am răbufnit, chiar dacă știam ca am sa regret amarnic...
-Sunt speriat, bine?! Nu sunt pregătit sa fiu tata și totuși am acceptat ideea și acum încerc sa fac tot ce îmi sta în putere și tu...
-Tot o ții cu asta..? Luke, da-mi drumul, altfel jur ca am sa te plesnesc!
-Cum? Ai mâinile blocate, bruneto!
-Sa nu îndrăznești sa îmi vorbești ca uneia din curvele alea ale tale!
-De ce, păpușă? Nu ne despărțisem?!
Ramase așa o secunda, privindu-ma fix.
-Sa te ia dracu'...
Și cu asta mi-a dat una acolo jos, forțându-ma sa-i dau drumul.

Mama ei intra pe ușa chiar atunci, grăbindu-se spre ea la vederea scenei. Cat ai clipi, totul fu carat jos, iar acum priveam nepuncios cum pașii ei se îndepărtează tot mai mult. O dasem în bara rău... nici nu știu dacă o dasem vreodată atât de rău în bara... de data asta... de data asta nu o voi mai putea repara așa ușor...
-Katey..., fura ultimele mele cuvinte, înainte ca ea sa trântească ușa.