Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XV

Mintea mea alerga după idei. Îmi trecu o amintire fugara cu mine și Luke la casa de vacanta a alor mei. Îmi aduceam aminte totul de parcă ar fi fost ieri. Alunecase de pe ponton, eu fiind nevoită sa sar după el. L-am ajutat atunci, pentru ca asta e ceea ce fac prietenii. Prietenii se ajuta intre ei. Și același lucru aveam de gând sa fac și acum.

Am luat o gura zdravănă de aer, deschizând ușa. Luke nu mă va răni... Luke tine la mine.
Zâmbi psihotic la vederea mea, vrând sa se apropie. Are nevoie doar de ajutor... N-am sa-l las. Nu acum când avea cea mai mare nevoie de mine. Am rămas pe loc, lăsându-l sa se apropie. I-am luat mâinile intr-ale mele, oprindu-l din a mă trânti din nou de perete.
-Luke... Asculta-ma...
-Ce-i cu privirea aia, Katelyn? Crezi ca ești chiar atât de speciala pentru mine?
Mi-am lăsat capul intr-o parte. Vorbeau drogurile și alcool-ul din el.
-Dacă nu as fi fost, nu mi-ai fi spus ca mă iubești. Și eu te iubesc... Te rog, nu-mi face asta... nu vrei sa-mi faci asta.
Mâinile sale nu mai opuneau rezistenta. Se încrunta.
-De unde știi ce vreau eu?
-Te cunosc, Luke... Te cunosc mai bine decât mă cunosc pe mine însămi.
-Atunci... De ce ai rămas la el..?
Am înghițit în sec. Știam ca îi puteam spune orice acum. Oricum avea sa uite tot când se trezește.
-Am fost geloasă... Pe ea.
-Ea nu înseamnă nimic. Am nevoie de ea... sa uit de tine...
Am rămas uimita.
-Mine?
-Mmhmm...
-Amuzant, pentru ca și eu am nevoie de Matt ca sa uit de tine.
-Nu înțeleg... Atunci de ce nu-i lăsăm pe ei și...
-Pentru ca țin prea mult la prietenia asta, doar ca sa las alte sentimente sa o distrugă. Așa ca tac... tac și îndur. Și crede-ma... tac de ceva vreme.
-Dar nu trebuie sa mai taci!
-Ba da... trebuie, Lukey... Nu vreau sa te pierd, amice. Nu cred ca as putea suporta.

Își lasă mâinile sa-i cada pe lângă corp. Am deschis ușa cabanei cu pricina, ridicând cheile de jos.
-Da-mi telefonul tău...
-Ce? De ce?
Era oare indicat sa-i spun unui drogat ca se duce la dezintoxicare? Probabil ca nu... Așa ca am fost nevoită sa apelez la sfanta arata a minciunii.
-Vreau sa sun câțiva prieteni de-ai tai.
-De ce? N-au ore?
-E pauza...
Am format numărul lui Matt.

   " Am nevoie de ajutor cu Luke... Baia fetelor. Adu ajutoare. Se prea poate sa fi consumat droguri... doar ca nu știu ce fel de droguri..."

Am șters mesajul după trimitere, dându-i înapoi telefonul. L-am analizat din cap pana-n picioare. Era alb la fata, un alb bolnăvicios, anormal. Se sprijini de perete, ducându-si o mana la cap. Părea pe punctul de a cădea. M-am grăbit spre el, incolacindu-mi brațele în jurul sau pentru sprijin. Mi se rupea inima sa-l văd așa... atât de neajutorat, atât de slab... L-am ajutat sa se așeze pe podea, sprijinit de perete. Își închide ochii, strângând din dinți.
-De ce ai face așa ceva..? De ce, Luke..? Tu nu ești așa...
-Din cauza ta... Am crezut ca te-am pierdut.
L-am cuprins în brațe.
-N-ai cum sa mă pierzi... credeam ca am fost amândoi de acord cu asta acum mult timp. Hei, uite-te la mine, bine?
Ochii săi verzui își pierdura strălucirea de odinioară. Aurul din ei dispăru, lăsând în urma doar un soi de metal ruginit.
-Bine...
Și cu asta își lasa capul sa cada pe mine, acoperindu-si chipul cu parul sau blond. Și eu care credeam ca obsesia mea pentru el scăzuse... Cat am putut sa mă înșel... totuși, ceva s-a schimbat. Pur și simplu îl iubesc... nu îl plac, nici simpatizez... simt ca as putea sa-mi dau viața în schimbul vieții sale, dacă ar fi cu adevărat necesar.

                  LUCAS

Ochii mă dureau, la fel ca și capul și întreg corpul. Eram cuprins de un frig greu de descris, ca și cum fiecare particica a corpului meu ar fi fost înghețată. Am încercat sa clipesc, însă lumina puternica ce parcă venea de la un reflector m-a lovit direct în fata. I-am închis la loc. Auzeam murmure cum se înalta inegal ca intensitate.
-Katey... mergi acasă, stau eu cu el.
-Nu... vreau sa fiu aici când se trezește.
Vocea ei îmi perfora sufletul. Îmi era atât de dor de zâmbetul ei... Mă simțeam de parcă nu o mai vazusem de mai mult de o veșnicie. Ultima mea amintire cu ea era cea de acasă, când a plecat plângând. Trebuia s-o urmăresc atunci... Trebuia s-o aduc înapoi. Am fost un prost și... încă regret și am sa regret toată viața mea acea clipa.

Vocea de mai devreme se pierdu ușor, urmata de sunete de pași. În încăpere se instala o liniște mormântala, ce îmi zgâria timpanele. Am stat așa așteptând... așteptând poate sa-i mai aud vocea, pana ce am simțit o pereche de degete cum îmi ating chipul. Erau calde și fine, ca de bebeluș. M-am cutremurat. Parfumul ei îmi invada nările... nu știu cum, dar Katey mirosea mereu a căpșuni și ovăz. Probabil pentru ca era și gelul sau de dus favorit. Câteodată mă întreb dacă nu cumva știu mai multe lucruri despre ea, decât despre propria mea persoana.

Degetele ei coborâră pe abdomen, oprindu-se deasupra buricului. I-am simțit capul cum se așează pe mine, conectandu-i bătăile inimii cu ale mele. Nu mai puteam rezista impulsului de a o strânge în brațe. Mi-am deschis larg ochii.