Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XXXIV

Zgomotul unui motor îmi inunda urechile. Îmi simțeam ploapele grele, probabil de la lacrimile vărsate cu o noapte în urma. Soarele mi-i rănea destul de rău, la fel și nisipul pe care se pare ca adormisem. Luke stătea încă pe mine, strângându-mi într-o mana bluza. Cred avea un vis urat, având în vedere strambatura ce-i luase în stăpânire chipul. M-am aplecat, sărutându-l ușor pe buze. Se mișcă nemulțumit, întorcandu-se pe partea cealaltă. Băiatul ăsta nu înțelege ca vreau sa mă ridic?
-Luke...
Nu schița nici măcar un gest, așa ca am început sa mă joc în parul sau cârlionțat. Acum era creț, acum drept. Ii iubeam parul... și ochii și... Ugh,  n-ar fi mai ușor sa enumăr ce nu-mi plăcea la el? 
-Iubitule...
Am încercat sa mă mișc puțin, așteptându-i reacția. Doar marai, așezându-se mai bine. Mi-am dat ochii peste cap, zâmbind. Bine, dacă așa vrea sa jucam...
I-am ridicat tricoul, desenând conturul celor șase pachete ce ieșeau în relief. Stramba din nas, îndepărtându-mi mana din reflex. Sa înțeleg ca nici asta n-a mers...

Mi-am amintit de reacția sa când capatase în sfârșit primul sau fir de par pe piept. L-a numit Petru... Da, intr-o zi l-am smuls. De ce? Pentru ca îi dădea mai multa atenție ca mie! Începuse sa vorbească cu el... A fost o perioada ciudata pentru amândoi, dar asta îmi dadea o oarecare idee.
Am apucat unul din "prietenii" lui Luke, trăgând tare de el. Tresari, deschizându-si în sfârșit ochii.
-Buna dimineața, frumoasa adormita!
Își verifica ceasul, realizând mai apoi ca si-l stricase în apa. Ofta, frecându-se la ochi.
-De ce? Atât te întreb. Ce ai tu cu somnul meu?
-Nu știu. Erai doar prea drăguț, așa ca a trebuit sa te trezesc. În plus, e deja prânz cred.
Încerca să privească spre soare, dar apoi își acoperi ochii.
-Arde! La naiba, Katey!
-Ce? E vina mea ca ești un puturos de nedescris? 
-Știi, ar trebui sa...
Făcu o pauza în care paru sa asculte atent ceva. Se ridica în picioare, privind în larg.
-Ce-i..? Ce s-a întâmplat?
-Mi se pare ca aud motoare...
Am tresărit. Și uitasem de zgomotul ce mă trezise. Crezusem inițial ca este numai imaginația mea, dar acum ca și el este capabil sa-l audă...
Îmi întinse mana sa mă ridic și împreună am luat-o de-a lungul plajei.
Avusesem dreptate! Un mini yacht se afla la nu foarte mare depărtare de noi. Doua bărcuțe gonflabile se îndreptau acum spre plaja, iar eu am putut distinge silueta zvelta a unui barbat, o femeie ce purta o rochie lunga și alba si probabil cei doi copii ai lor. Se opriră în dreptul nostru, privindu-ne mirați.
-Vorbiți engleza?
Am aprobat amândoi la unison, holbandu-ne efectiv la barbat. Purta un costum de marinar cu mâneca lunga, chiar dacă afară erau peste 28 de grade, iar sepcuta împodobită cu o ancora aurie mi se părea cireașa de pe tort. Erau cu toții o adevărată apariție. Copiii apărură de undeva din spate, iar eu mi-am putut da seama ca erau de vârsta mea și a lui Luke. Am analizat-o întâi pe fata. Era înaltă, cu parul lung și brunet împodobindu-i umerii. Cat despre băiat... Băiatul era cu adevărat o apariție. Cu parul de aceeași culoare ca cel a surorii lui ,era lăsat lung pana la umeri, încadrându-i acum chipul și ochii albastrii. Îmi zâmbi când îmi întâlni privirea, făcându-i cu ochiul lui Luke. Acesta părea sa arunce fulgere cu privirea, dar nu spuse nimic.

-Mai sunt și alții ca voi pe insula? întrebă tatăl copiilor, într-un târziu.
-Suntem cinci in total, domnule. Ceilalți trebuie sa fie pe undeva prin partea cealaltă a plajei.
-Cinci? Oh, dar e numai bine! Am fi bucuroși sa va primim pe umila noastră nava.
Umila? Am privit spre minunăția ce se ridica impunătoare în spatele acestuia. Era pur și simplu superba, din cap pana în picioare vopsita în alb, culoarea strălucea puternic în razele soarelui, datorita lacului cu care fusese data.
-Și va mulțumim enorm pentru bunătate! Stăm de câteva zile bune aici... Mi-ar fi totuși cu neputință sa va spun cu exactitate câte.
Luke mă privi buimăcit, rânjind cu jumătate de gura. "Da, Luke! Pot vorbi și formal dacă vreau." , am vrut sa-i spun, dar am decis ca nu-si avea rostul.
-Știi ce, Katey iubito, tu ramai aici, iar eu mă duc sa-i caut pe ceilalți. Bine?
Am aprobat neîncrezător, întorcăndu-mi atenția spre cei patru. Luke accentuase cuvântul "iubito", iar când o făcu, avu grija sa se uite fix la băiat. Am zâmbit ușor la acest gând.

-Deci... Yacht - ul este închiriat?
Barbatul rase scurt, acompaniat de chicotul cristalin al soției acestuia.
-Nu fi prostuță, draga mea! Ne aparține intru totul! De fapt, dacă îmi permiți, insula pe care sunteți voi acum va fi de mâine proprietatea familiei Dumort. Sunteți norocoși ca v-am găsit la timp totuși. Cu aproximație, de cate zile credeți dumneavoastră ca sunteți aici?
Am înghițit în sec. Apelativul " dumneavoastră " era atât de rar folosit când cineva mi se adresa, încât am tresarit ușor la auzirea sa.
-Patru, domnule... Cam așa.
Aproba gânditor, șoptindu-i ceva la ureche soției. Acesta îi șopti la rândul sau ceva, iar eu mă simțeam atât de în plus când au început sa șoptească și cu copii, încât îmi făceam deja planuri cum îl voi strânge pe Luke de gat, dacă nu vine mai repede.
Și, de parcă rugile îndelungate mi-au fost ascultate, uite-i pe toți cum aleargă acum ca maimuțele scăpate de la zoo spre mine. Crezusem ca Shane s-a maturizat, dar când ești ruda cu Luke, însuși cuvântul "a se maturiza" este o enigma completa.
Anabelle fu prima care ajunse la noi și sincer arata mai rău decât mi-o amintisem vreodată. Și culmea, pe vremea aceea era cu Luke, așa ca mi-o imaginam în cele mai urâte moduri posibile. Dar acum... acum imaginația mea vulgara era cu totul nefolositoare. Am ranjit. "Vrăjitoarea!", as fi vrut sa strig, dar după fetele pe care le-au făcut salvatorii noștrii când au văzut-o, îmi imaginez ca ar fugi cât colo dacă le-as fi confirmat bănuielile.
-Bine, suntem cu toții? Va trebui sa îmi duc mai întâi copiii și nevasta la barca și apoi mă voi întoarce sa va iau pe fiecare.
-Tata! l-am auzit pe băiat spunând și aceea fu prima oară când vorbi. Vreau sa te ajut și eu.
Tatăl sau zâmbi plin de subînțelesuri, făcându-i semn spre noi.
-Bine, fiule... Ia barca și du fetele. Mă descurc eu cu ceilalți.
-Plăcerea mea.
Anabelle părea topita deja, Luke și Matt musteau de furie, iar eu îi priveam pe toți neutru. Bănuiesc ca e din cauza copilului pe care îl port, dar băiatul din fata mea nu-mi trezea absolut niciun interes. Era frumos, n-ai ce zice, doar ca și eu aveam propriul meu zeu blond, pe care îl iubeam la nebunie, cu bune și cu rele.
Se oferi sa mă ajute sa mă urc, însă l-am refuzat cu un gest scurt.
-E-n regula... mă descurc.
-Oh...
Încerca sa-si ascundă dezamăgirea în spatele unui zâmbet de milioane, care îi dădu lui Anabelle palpitații. Am chicotit ușor. E chiar o tarfa mai mare decât îmi imaginam...