Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XVIII

-Katey..? Ai de gând sa-mi spui?
Mi-am lăsat ochii în pământ, înghițind în sec.
-Pur și simplu nu mă simt atrasa de el. Adică, nu mă înțelege greșit. Matt e un tip de treaba și drăguț și toate cele, doar ca nu simt nimic altceva pentru el decât un simplu sentiment de prietenie.
Aproba, privindu-ma serios.
-La fel cum simțit și pentru mine?
Am făcut ochii mari, fixându-i privirea.
Din câte spuseseră doctorii, el acum nu-si mai amintea nimic din ce se întâmplase după ce luase drogurile, asta fiind în seara aceea după plecarea mea. Deci, totul se întorsese acum la normal pentru el. Nu e ca și cum Ii mai simțisem buzele dulci și înainte... Totusi, poate ca undeva adânc, exista încă un sentiment se daja vu când îmi întalneste privirea. Am zâmbit la acest gând. Eram enigma vieții lui ,atunci.
-Da... la fel cum sunt si pentru tine.
Păru dezamăgit.
-Ce-i? Chiar te aștepți sa iti cad la picioare ca vreuna din acel tip de fete?
-Bineînțeles ca nu... Știi doar cât de speciala ești tu pentru mine, nu?
-Oare?
Își dădu ochii peste cap, luându-mi mâinile într-ale sale.
-Cum poți sa ai îndoieli?
-Simplu... nu îmi mai acorzi la fel de multa atenție.
Îmi dădu drumul, făcând un pas în spate.
-Vezi tu, Katey... atenția mea creează dependenta... și odată ce primești măcar putina, te face sa-ti dorești mai mult și mai mult...
Ochii săi slipeau ciudat când mă privea... Cu siguranță nu așa Îți privești prietena cea mai buna. Avea ochii unui prădător... gata în orice clipa sa-si ia prin surprindere prada. Am înghițit în sec, simțind fiorii reci cum își fac apariția pe șira spinării.
Probabil ca lucrul cel mai interesant la el era neprevăzutul... nu știau niciodată la ce sa te aștepți din partea sa... Ignorând șarmul nemăsurat și aroganta, Luke avea un fel de a fi aparte... Dispunea de mai multe personalități, mixate în una singura, așa ca avea de unde alege.

Rânji, verificându-si telefonul.
-Mi-ar plăcea sa mai stau la taclale cu tine, Kateyşor, dar am treburi de rezolvat.
-Nu pot sa cred... Și tu te duci la una?
-Sunt în sfârșit un om liber! Ce altceva ar fi mai nimerit sa fac, hmm?
-Um, pai nu știu, sa petreci mai mult timp cu prietena ta cea mai buna?
-Am și eu nevoi, bobocel! Ai sa înțelegi când mai crești.
-Am crescut deja!
Uram sa mi se spună ca sunt prea mica sa înțeleg anumite lucruri. El nu realiza ca eu știam și înțelegeam mult mai multe lucruri decât ar fi trebuit.
-Nup... Vei înțelege abia după ce o vei face... Macar o data.
Am oftat, făcându-i semn sa plece cu mana.
-Mă dai afară din casa mea?
-Bine prins, Sharlock! Zât!
-Hey... Nu-s o musca sau o insecta enervantă. Așa ca puțin respect!
-Oh, serios? Pentru ca enervant cu siguranță ești!
-Pa, bobocel!
-Stai! Dobitocule, nu mă lasă singura!
-Cine?
-Luke! Ești..!
M-am abținut sa nu-mi vărs toți nervii pe el chiar în acel moment. Rânji, întorcăndu-se cu fata spre mine. M-am dat instinctiv în spate, împiedicându-ma de canapea.
-Ia spune, cum sunt?
Ochii noștrii erau acum la doi centimetri distanta, respirația sa unindu-se într-un fel cu a mea. M-am auzit înghițind în sec și pe el maraind satisfăcut. Cred ca era foarte clar pentru el ca reușea sa mă domine.
L-am împins puțin înapoi.
-Ești naspa! Rău!
Își puse o mana pe inima, abordând o figura rănită.
-Au! Cred ca ăla a fost ego-ul meu. Mai spune-mi! Cum mai sunt?
-Ești... ești rău și mă enervează când faci chestia aia din ochi și sprâncene... și... de asemenea ești mult prea arogant pentru gusturile mele, iar nuanța parului tău arata de parcă ar fi fost decolorat cu clor și...
M-am oprit puțin sa-i urmăresc reacția. Mă privea atent, rânjind după fiecare afirmație.
-Continua! Devine interesant.
-Nu... ti-a ajuns.
-Am spus... Continua!
-Vezi?! Te crezi atotputernic, când de fapt nu ești. Mă exaspereaza modul tău de a fi, aroganta ta mă scoate din sărite, iar persoana ta mă...
-Te face sa te uzi?
Am făcut ochii mari, plesnindu-l din reflex peste fata.
-Cum îndrăznești?!
-Poate... Pentru ca e adevărat?
Continua sa se lase peste mine ușor, pana ajunse sa se așeze deasupra mea. Am înghițit în sec discret.
-Nu, nu e adevărat.
-Atunci de ce transpiri? De ce îți bate inima atât de tare?
-Oh, pai geniule, asta arata ca sunt vie.
-Nu, Katey... asta arata ca ești atrasa de mine.
-Pff, eu? De tine? E bine sa ai vise, Hateway... visele sunt bune.
-Știi... doctorii spuneau ca nu e normal ca eu sa-mi pot aminti ce s-a întâmplat după ce am consumat drogurile, nu? Ei ghici ce, eu îmi amintesc totul...
Am făcut ochii cât cepele, paralizand efectiv sub greutatea sa.
-Poftim?
Se apropie mai mult, sprijinindu-se în coate deasupra mea.
-Mmhmm... și regret unele lucruri pe care le-am făcut si le-am zis... Eram pe jumătate controlat de ceea ce luasem, dar și pe jumătate conștient ca ceea ce făceam era greșit. Apoi ai început sa-mi vorbești... mi-ai luat mâinile intr-ale tale și m-ai trezit la realitate. Numai vocea ta a fost suficienta sa gonească demonii din mintea mea și s-o limpezească.
Își plimba degetele peste abdomenul meu, de parcă ceea ce făcea el era complet normal. L-am privit crispata.
-Vrei sa încetezi cu aia, te rog?!
-Nup, nu chiar. Reacția ta e interesanta.
Mi-am dat ochii peste cap, indepartandu-i mana.
-Deci acum știi... Știi ca te plac, dar și eu știu ca mă placi.
-Stai ce? Eram beat, Katey... nu știam ce spun.
-Vrei sa spui ca tu nu simți la fel?
-Nu am spus asta.
-Deci mă placi?
-N-am spus nici asta...
-Tipule, mă amețești! Ce Dumnezeu simți pentru mine?
-Nici eu nu știu... Mi-ai sucit rau de tot mințile, Katey, dacă am ajuns sa nu știu ce vreau...
-Tu nu știi ce vrei? Ești pentru prima oară în viața nesigur pe tine? Doamne ajuta!
-Nu sunt chiar nesigur de tot... unele lucruri sunt clar întipărite... Doar ca mai sunt și altele atât de confuze, care pur și simplu se suprapun celorlalte.
-Ca de exemplu?
-Matt. Tu. Prietenia noastră...
-Deci mă placi, dar te temi sa nu strici ce avem noi?
-Se pare ca tu și eu avem aceleași temeri, Kateyşor...