Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Volumul II - CAPITOLUL XIV

                   LUCAS

Cred ca îmi rosesem unghiile pana la carne de nervi și anxietate. Îmi era într-un fel teama, dar într-un fel radiam de fericire. Era un mix bizar de sentimente ce mă făceau sa-mi doresc sa știu cât mai repede ce se întâmplă după acea ușa alba pe care nu aveam voie sa intru.
Mă plimbam de colo pana colo, învârtindu-ma în fata și în spate.
-Prima oară? se auzi vocea unui barbat de pe scaunul de lângă mine.
-D-da...
Vocea mea suna ca un tremurat nesigur, atât de necaracteristica mie. Se pare ca circumstanțele prin care viața te pune sa treci, te schimba în profunzime. Devenisem mai blând,  mai controlat, mai nesigur și mai dedicat unei singure persoane. Ajunsesem sa iubesc viața intr-atat de mult numai din meritul unei anumite persoane pe care nu mai are rost sa o menționez. Pana la urma, numele ei este singurul care rasuna în capul meu de ceva timp încoace.

Barbatul zâmbi, analizându-ma din cap pana în picioare, lucru ce mă scotea din minți. " Vezi-ti de treaba, bătrâne!", as fi vrut sa strig, dar m-am mulțumit sa-mi mușc și mai tare unghiile și sa continui sa mă joc ștafeta cu pereții spitalului.
-Nu ești cam tânăr ca sa fi tata, băiete? Ce neastamparati sunt tinerii azi, mai! Apăi pe vremea mea... Pe vremea mea...
L-am lăsat sa vorbească, deconectandu-mi creierul, așa Cum învățasem sa fac când Katelyn trancanea pe una dintre temele ei aberante și interminabile.
-Spune-mi... e frumoasa?
" Nu... E o sluta. De asta sunt aici, purtându- mă ca o muiere.. ",
-Da... Frumoasa e puțin spus, m-am mulțumit sa spun în schimb.
-Și e buna..? Stii tu, când vine vorba de acțiune...
M-am crispat, Judecând dubios ca un bătrân necunoscut sa mă întrebe de capacitatea iubitei mele.
-O întrebare destul de personală, domnule. Nu mă simt dator sa va răspund.
M-am așezat la vreo zece scaune distanta de el, pe rândul celălalt, privindu-mi tenișii prăfuiti de le drum.
-Copiii... O pacoste!
Mi-am ridicat ochii disperat, dorindu-mi sa dispar cât mai repede de acolo. Sau poate el sa dispară... nu ar fi rău.
-Dar și o binecuvantare! Eu și concubina mea avem 6... Ce-i mai place... Mai ales când...
Mi-am acoperit urechile cu degetele, holbandu-ma acum mai mult ca niciodată la podea. Atât de interesanta, alba și... strălucitoare.
Când m-am uitat din nou, domnul nu mai era, iar eu am putut respira ușurat.
-Știi, băiete, acum ca are copii, te va neglija!
Am sărit ca ars când apăru în spatele meu vorbind. Stătea acum pe scaunul din stânga mea, mangaiandu-si barba. Am oftat prelung.
-Va supărați..? Trec printr-o criza aici...
-Oh, ba deloc... Încă îmi amintesc prima oară când am venit aici...
Mi-am lăsat capul pe spate pana ce m-am lovit de spătarul scaunului. Mă simțeam exasperat...
-Încă îmi amintesc criza prin care am trecut... Am și vomitat fix pe scaunul pe care stai tu acum.
M-am ridicat ca ars, punându-mi ambele mâini în cap.
-Cred ca mă voi odihni puțin aici..., am spus căzând epuizat pe podea.
Eram extenuat de pe drum, iar toată întorsatura asta pe care o luase vizita mea mă dase complet peste cap. Mi-am lăsat capul pe genunchi, închizând ochii. Fix atunci, ieși o asistenta pe ușa, spunându-mi ca pot sa intru. M-am ridicat brusc, crispandu-ma.
-Vrei sa spui ca ea... ca ei...
Femeia zâmbi, aprobând.
Am urmat-o pana într-un salon slab luminat, cu o fereastra, un televizor și un pat în mijloc. Tipicul aranjament al sălilor de spital cu toate cele necesare. Nimic în plus, nimic în minus.
În mijlocul sau, mica și scumpa, stătea Katey, dormind. M-am așezat pe marginea patului, zâmbind emoționat. Părea extenuata, cu jumătate de par acoperindu-i chipul perfect. I l-am îndepărtat ușor, urmarind-o cum deschide încet ochii.
Zâmbi larg la vederea mea, înganand un "hey" abia auzit.
-Hey, mamico... Cum te simți..?
Mi-am așezat capul pe pieptul ei, închizând ochii.
-Am trecut prin momente de disperare, din cauza ta... Mai ales ca mi se făcuse deja dor sa te iau în brațe.
Se întinse sa mă apuce de gat și mă tragă spre ea. Își lipi buzele de ale mele scurt, îndemnându-ma sa-mi las capul pe umărul ei.
-Îmi e dor de dorm lângă tine..., spuse încet.
-Știu... și mie, iubito.

Pe ușa intră asistenta precedenta și o alta, ducând în brațe doua mingioare de pătura. Am uitat sa respir pentru un moment. Ii puseră lângă ea, apoi plecară.
-Doamne... sunt atât de mici.
-Hai... I-ai în brațe.
M-am apropiat încet, analizându-i pe rand pe fiecare.
-Ești singura de asta..?
-Luke... Fa-mi o favoare și nu mai fi așa de nătărău uneori...
L-am luat în brațe pe primul, cu atât de multă grijă încât m-am uimit și pe mine.
-E normal sa nu aibă par, Katey..?
Ea doar râse, strângându-l pe celălalt în brațe.
-E o ea și te asigur ca nici tu nu ai avut când te-ai născut, geniule.
Am înghițit în sec, privindu-mi fiica mai bine. Nici nu știu cum sa îmi descriu starea de atunci... Eram parcă într-un vis... Tot ce mi se întâmpla părea atât de ireal.
Am lăsat-o jos încet, luându-mi fiul în brațe și privindu-l. Spre deosebire de fata, el era mai greu. Am zâmbit matern.
-Vei fi unul pe cinste, amice.
L-am pus înapoi și pe el, așezându-ma lângă pat.
-Abia aștept sa îi știu acasă...
-Ca veni vorba de asta... Va trebui sa ne hotărâm ce facem cu casa. Dacă ne vom muta împreună... părinții mei au spus de la început ca nu mă vor sprijini cu nimic.
Am oftat, mangaiandu-i parul.
-Ne descurcam noi... Îți promit.

O asistenta intra pe ușa, privindu-ma plictisita.
-O sa va rog sa plecați... Domnișoara este destul de obosită și trebuie sa alăpteze.
Am aprobat, sărutând-o din nou scurt pe buze. Asistenta își dădu ochii peste cap, apucându-ma de mână.
-Afară.  Mulțumesc de înțelegere!
M-am încruntat, privind ușa închisă lung. Mi-am lăsat capul în jos, ieșind cu mâinile în buzunar din holul ce unea camera de așteptare cu secția "Maternitate". M-am așezat pe un scaun, lăsându-mi capul pe spate.
Ușa se deschise iar, din ea ieșind aceeași femeie uracioasa, cu lehamite de viață și mă privi pieziș.
-Iubita dumnevoastră m-a rugat sa va transmit sa statul aici peste noapte este ultimul lucru pe care aceasta îl vrea.
Am oftat, ridicandu-ma amețit de jos. Mă simțeam atât de singur acum ca tot ce aveam mai scump pe lume se afla de partea cealaltă a ușii. As fi vrut sa pot sa îi iau cu mine acasă pe toți, de la primul pana la ultimul.

Ploua torențial, făcându-ma sa mă bosumflu și mai tare. Am urcat în mașina, dând drumul la căldură sa îmi usuce poate hainele ude. Eram un tata îngrozitor... Nu aveam nicio idee cu ce bani îmi voi întreține copiii, acum ca speranța mea inofensiva ca părinții ei ar contribui măcar puțin se evaporase. Puteam sa locuim cu toții în garsoniera mea și aveam încă câțiva bani strânși, dar și economiile mele s-ar fi terminat odată și odată. Am inchis ochii, dorindu-mi pentru un moment sa nu ma fi pripit atunci pe plaja...