Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Volumul II - CAPITOLUL IX

KATELYN

Vedeam crengile copacilor prin fereastra înaltă a camerei mele. Bătute de vânt, păreau niște gheare întinse spre mine. Am oftat. Cer prea mult dacă vreau sa fi aici..?

Doua bătăi scurte, dar puternice în usa mă trezira la realitate. Le-am ignorat inițial, incruntandu-ma de-a binelea la cea de-a șasea insistenta din partea intrusului. Cum știam ca persoana nu putea fi Luke, identitatea acesteia chiar nu mă interesa.
-Mama! Ti-am mai spus ca n-am de gând sa mă mișc de aici pentru următoarele 4 luni! Așa ca, te rog...

Cum răspunsul sau se lasă așteptat, m-am ridicat cu un mormăit ca și cum sa mă mișc durea și târându-mi picioarele am ajuns la ușă. Am deschis ușa cu o sforțare supraomeneasca, întâlnind un zâmbet optimist. M-am strâmbat, strigand efectiv la persoana de după ușa:
-Ce? Ti-am zis sa mă deranjezi doar dacă cineva a murit într-un accident tragic..! E vorba de așa ceva? Nu cred.

Matt se scarpină în cap, zâmbind preocupat.
-Ti-am adus prăjituri.
L-am analizat din cap pana în picioare, pufnind nemulțumită. Îmi aducea atât de mult aminte de Luke...
-Fericirea ta îmi provoacă greata... Cine are nevoie de fericire?! EU NU!

Își dădu ochii peste cap, prinzând cu mana ușa pe care voiam să i-o trântesc în nas. Intra cu forța în casa, în ciuda eforturilor mele de a-l face sa plece.
-Nu e normal ce faci, Kate... Te-ai izolat pur și simplu în casa de o săptămână încoace. Ce-i cu întunericul ăsta..?
Se repezi la draperii, dându-le la o parte dintr-o mișcare.
-Nu! Arde! Pune-le la loc!
-Ce-am sa mă fac cu cu tine și crizele astea..?
M-am lăsat sa cad pe canapea învinsă, prinzându-mi capul în mâini.
-Haide, Căpitan Bosumflici... E așa frumos afară!
Arata spre geam cu ambele mâini. Am aruncat o privire rapida, incruntandu-ma la el.
-Ploua!
Se uita pe geam, ca și cum asta ar fi fost prima oară, apoi ofta și se așeza lângă mine.
-Îmi pare rău că nu pot aduce soare de câte ori vrea Căpitanul Bosumflici.
-Nu îmi mai spune așa... nu sunt un copil...
-Ba da ești. N-ai încă 18 ani, așa ca pot sa te numesc copil cât vreau.
-Sa înțeleg ca după 18 ani mă vei lasa în pace?
Se gândi puțin, înainte sa dea negativ din cap.
-Nup... nu cred c-am sa te las vreodată în pace. În fond, dacă tu crești, de cine îmi voi mai bate eu joc?
Mi-am dat ochii peste cap, împingându-l pe spate. Acesta paru surprins, dar își reveni imediat, contraatacand cu câteva gâdilaturi.
-Gata! Ești enervant, încetează!

Soneria se auzi din nou strident, făcându-ma sa tresar. Eu și Matt ne priveam unul pe altul, ca și cum nu știam pe ce lume suntem.
-Aștepți pe cineva..?
Am dat negativ din cap, aranjandu-mi puțin parul în oglinda.
-Arat eu a persoana care ar aștepta pe cineva?
Inima îmi bătea mai repede decât ar fi normal, împrăștiindu-mi fiori în tot trupul. Exista o mica parte iraționala din mine ce spera sa fie Luke. O mica parte ce ar fi dat orice sa îi audă vocea... Macar pentru o secunda... Macar o clipa.
Am înghițit în sec, apăsând pe clantă cu mana tremurânda. Am deschis încet, iar când am văzut cine e am închis-o la loc cu putere. Aceeași expresie de enervare de mai devreme îmi reveni vie pe chip.
-Cine era?
-Ghici!
-Nu știu, poștașul? Moș Crăciun?
-Pe aproape... e Felix.
-Și n-ai de gând sa-i deschizi?
Am ridicat din umeri, privind pe gaura cheii dacă mai e sau nu pe pragul ușii mele.
-Fix de el aveam chef acum...

Soneria continua sa sune mereu și mereu, întinzându-mi nervii ca și guma de mestecat. La a doisprezecea insistenta, am deschis ușa repede, aruncând lasere cu privirea.
-Ce naiba vrei, copile, de-mi violezi soneria în așa hal?!
Păru surprins și se dădu un pas înapoi, apoi zâmbi.
-Asta îmi place la tine... Ești...
-Înfricoșătoare?
-Da... Mai ceva ca mama. Asta e ceva.
Mi-am pus mâinile în sold, numărând secundele în gând. Vorbeam doar de 20 de secunde și eu deja nu îl mai suportam.
-Da... poți pleca acum? Sunt răcită și tare îmi e frica ca am sa te îmbolnăvesc și pe tine.
Păru mișcat și zâmbi.
-Aww... Știam eu ca Îți pasa de mine!
-Extraordinar de mult... Acum, fa-i plăcerea prietenei tale bolnave și pleacă. Am nevoie de odihna.
-Ești singura?
M-am uitat la Matt cu coada ochiului, socotind ca nu era nevoie ca el sa știe de prezenta lui.
-Da.
-Oh, dar cum poti sa îmi ceri sa te abandonez când ești atât de răcită? Trebuie sa ai pe cineva care sa aibă grija de tine în astfel de împrejurări.
I-am aruncat o privire puțin spus plictisita, închizând ușa.
-Pa, Felix!
-Stai! Ti-am adus ceva!
-Dacă nu e ceva cu care sa mă sinucid, nu mă interesează!
-Ce?
Ajunsesem deja sa mă dau cu capul de ușa.
-Nimic... doar pleacă.
-Da-mi o șansă, Katelyn!

Matt îmi făcu semn cu mana sa vin, iar eu am lăsat clanța din mana o secunda.
-Ce-i?
-Venisem de fapt sa-ti spun ce am vorbit cu Luke. Despre el.
-Stai... Ai vorbit cu Luke?! A ales sa vorbească cu tine și nu cu mine?!
-Calm... Nu a avut cum sa te sune și pe tine. În plus, mai vorbise cu tine o data! Nu mai fi egoismul în persoana, femeie!
-Lasă - ți frustrările la o parte și Zi-mi odată ce a spus!
-Nu mai tipa la mine..!
-Matt!
-Bine, bine, îți zic... Luke îl bănuiește pe Felix ca l-ar fi trimis aici.
Am rămas perplexa.
-Poftim..?
-Da... Toate dovezile adunate de el duc spre băiat.
-Matt! Ești sigur de ce spui?
-Da... În fine, se poate înșela cred. Sunt numai bănuieli.
-Matt! Pleacă, te rog! Ieși prin spate.
-Ce? De ce?
-Am nevoie de ceva timp cu pampalaul ăla de Felix!
-Uuu... Știu privirea aia. Ce ai de gând sa faci?
-Am de gând sa-l scot de acolo!
Matt îmi zâmbi, ridicându-se în picioare.
-Dar dacă îți face ceva? Nu vrei sa rămân și eu?
-Nu... e timpul ca voi doi sa încetați a mă mai subestima!
Rânji, ciufulindu-mi parul.
-Bobocelul nostru de rata a crescut...
Se prefăcu ca își șterge o lacrima imaginara din coltul ochiului.
-Ugh, mai pleacă! Pentru numele lui Dumnezeu, Matt, trebuie sa te dau afară cu forța!?
Îmi făcu semn de rămas bun cu mana, îndreptându-se spre ieșirea din spate.
M-am grăbit sa îmi aranjez parul și ținuta, înainte sa-i deschid ușa. Era încă acolo, deja plouat și abătut. Când mă văzu însă, chipul I se lumina, ca un curcubeu după o ploaie de vara.
-Știi ceva, intra!
Am sa te scot de acolo... doar așteaptă, iubire...