Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XXXIII

    
             KATELYN

Întotdeauna am fost de părere ca bolta cereasca este creația unui pictor abstract, ce n-a avut altceva mai bun de făcut decât sa arunce pulbere de cristale și culori alandala. Puțin roșu și galben și uite... Avem un apus si-un răsărit perfect. Câteva fire fine de lumina și uite și stelele, la care mă uitam eu acum fără sa mă pot măcar satura. Macar eram înconjurată de suficienta liniște încât sa-mi pun gândurile în ordine. Am simțit o lacrima cum se prelinge leneșă pe obraz, apoi cade pe nisip.
Mereu m-am considerat o persoana responsabila, atenta și cumpatata, totuși acum, acum îmi venea sa-mi dau pumni în cap.
Mi-am poziționat mana pe burta, simțind cum voi avea iarasi un acces de greata ca azi dimineață. Lumea părea sa se învârta cu mine, iar eu sincer în acest moment preferam ca eu sa fiu trasa intr-o gaura neagra, decât sa mai dau vreodată ochii cu realitatea.

Pasii săi chiar si prin nisip erau inconfundabili. Mi-am șters lacrimile cu dosul palmei.
-Aici erai! Jur ca dacă am sa-i mai aud vaicarelile despre creme și loțiuni lui Anabelle am sa... Iubito, plângi?
Mi-am lăsat capul în piept, acoperindu-ma cu cămașa lui Luke. Nu voiam sa dau ochii cu el... nu acum... nu prea curând. De fapt, niciodată ar suna cel mai bine pentru mine...
-Katey... Vorbește cu mine...
Îmi ridica bărbia ușor, forțându-ma sa-l privesc în ochi. Contactul cu privirea sa fu ca o palma dureroasa peste fata. Am izbucnit în plâns, lăsându-mi capul pe umărul sau. El mă cuprinse în brațe, sărutându-ma ușor pe creștet.
-Hey... Va fi bine. Oricare ar fi problema, o vom scoate la capăt.
Mi-am ridicat capul nesigura, fixându-l.
-Cred ca sunt însărcinată, Luke.
Mă privi confuz, scarpinandu-se în cap.
-Ce? Nu poți fi... Am... ce?
-Mi-a fost rău azi dimineață... când încă tu dormeai. N-am vrut sa-ti spun pentru ca... eu... n-am știu cum.
-Dar n-ai cum sa fi însărcinată. Ai 16 ani, iubito.
-Luke... Putem avea copii de la prim...
-Știu, dar...
Urma o pauza:
-Ce ti-am făcut..?
Privirea sa părea pierduta, ca și cum îi fusese scursă toată viața din corp intr-o fracțiune de secunda.
-La naiba!
Se ridica în picioare, plimbându-se dintr-o parte în alta.
-Iubire... N-ai sa rezolvi nimic dacă lovești copaci. Vino aici... nu e vina ta.
-Ba normal ca e vina mea, Katelyn! Pentru tot... Pentru ca suntem blocați, pentru ca am mers în excursia asta și pentru ca am devenit vreodată prieteni. Mi-am spus sa te las în pace pentru ca ești prea buna pentru mine, dar n-am putut! Mi-am spus c-am sa te rănesc, dar nu m-am putut abține! Pentru ca tot ce ating distrug... și doar ce am distrus tot ce aveam...

Mi-am lăsat capul intr-o parte, privindu-l cu regret.
-Nu regret nimic...
-Poftim?
Se așeza lângă mine.
-Da... Mama m-a avut accidental din cauza c-a fost prea curioasa prin liceu, deci bănuiesc ca e o chestie din familie.
Zâmbi, trecându-si degetele peste chipul meu.
-Ești minunata, știai asta..?
-Mi s-a mai spus. Haide aici...
Își așeza capul în poala mea, iar eu am putut sa mă joc cu parul sau cârlionțat.
-Nu e vina ta... e vina amandurora și vom vedea cum trecem peste. Doar... promite-mi ca n-ai sa mă părăsești niciodată. Îmi promiți?
-Îți promit.
Își ridica mana și o puse pe abdomenul meu.
-Vrei sa spui ca un omuleț care seamănă pe jumătate cu mine și pe jumătate cu tine e acolo?
-Mmhmm...
Mi-am așezat mana peste a lui.
-Pai el sau ea chiar va fi un specimen...
-Sa știi... poate ca nu suntem maturi în totalitate, dar știu ca de când am văzut primul bebeluș mi-am dorit sa am unul al meu. Și acum... Voi fi destul de buna ca mama?
-Bună? Ce spui de grozavă? Ești uimitoare, Katey... Din toate punctele de vedere. De la stil, atitudine, frumusețe, maturitate când trebuie, ești încă un copil, însă n-am mai văzut un copil atât de matur. Încă ești copilaroasa, dar an fost acolo când viața te-a pus în fata unor situații și te-am văzut în acțiune. Te ador Katelyn Brown... În toate fazele tale de lunatica, pentru ca frate... ești dusă cu pluta.
I-am luat fata între palme, jucându-ma cu buzele sale. El suporta fiecare "chin,  fiecare ciupitura, sau mușcătura prea grava fără sa spună nimic. Știam ca-l torturez,  dar trebuia sa-l fac cumva sa plătească. Am ales totuși cel mai ușor mod.

Se lasă o liniște confortabila, conturata numai și numai de sunetului marii. Noaptea ne învălui pe amândoi, apropiindu-ne și mai mult unul de celălalt. De când eram mic copil mi-am dorit sa cresc, sa văd viața prin ochii unui adult, sa am familia mea, un soț, o casa mare și probabil și o piscina. Doar ca acum ca am pășit doar cu un pas în ea, îmi dau seama cât de devreme m-am decis sa las balta adolescenta... știu ca fost un accident și ca n-am plănuit niciodată așa ceva, dar oamenii judeca, așa ca nu le pasa decât de faptul în sine. Și faptul în sine era acela ca eram însărcinată la frumoasa vârstă de numai 16 ani. Ce concluzii ar fi trase pe urma incidentului? Majoritatea vor spune ca sunt o curva... altora le va părea doar rău pentru mine, dar putini vor fi aceia care vor dori sa audă și povestea din spatele aparentelor... Putini vor fi aceia care vor avea bunăvoința sa înțeleagă înainte sa judece.
Suntem tineri... tinerii își trăiesc viața ca si cum fiecare zi ar fi ultima clipa... Și poate chiar așa este. Pentru ca poți fi lovit în orice moment de neprevăzut.

--------------------------------------

Știu ca e scurt, dar voiam un capitol numai pentru ei doi și vestea cea mare. Nu protestați, mă revanșez mâine cu unul mai lung. :)