Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Volumul II - CAPITOLUL XIII

Vederea sa pur și simplu mă zguduise. Ce căuta el aici și mai important cum era posibil ca după ce mă înșelase cu o curva sa mai îndrăznească sa se poarte așa. M-am încruntat, sărindu-i în spate.
-La naiba cu tine! Ti-am spus sa stai!
Se dezechilibra și căzu cu mine peste el în mijlocul holului. Am scrâșnit din dinți în urma impactului, sprijinindu-ma de el. Se întoarse automat, privindu-ma îngrijorat.
-Ești bine..?
Mă cuprinse în brațe, ajutându-ma sa mă ridic.
-D-da... Felix, lasa-ne sa vorbim, te rog!
-Nu, Felix, poți rămâne. Eu n-am vrut sa va întrerup!
-Lucas Nicolas Hateway!
-Serios, Katelyn? Chiar și numele meu mijlociu.
-Meriți din plin, nemernicule!
Se încrunta, pornind iar cu pași mari spre ușa. M-am crispat, strecurându-ma pe lângă el și lipindu-mi trupul de ușa.
-Am zis sa stai... Felix, pleacă! Acum!
Băiatul ofta, părând deranjat ca era prins la mijlocul incaierarii noastre.
-Nu, ramai. Distrați-va!  Dați nume copiilor!
M-am încruntat mai tare, apropiindu-ma încet de el. Mă privi serios de sus, ca pe un copil enervant ce îi bloca calea. Am mârâit, palmuindu-l peste fata.
-Morții și răniții tai, Luke! Cum ai putut sa mă înșeli cu cineva ca ea!?
-Ce vrei sa spui cu "cineva ca ea"? E sora mea sa știi.
M-am întors fierband de nervi, fulgerandu-l din priviri.
-Felix... Dacă nu vrei sa te gâtui aici și acum, dispari!
Ridică din umeri, deschizând și închizând ușa. Tot ce mai rămase era încordarea din aer și privirea surprinsa a lui Luke. Nu... când m-am întors zâmbea.
-Ce-i atât de amuzant?!
-Tu... Unii oameni nu se schimba niciodată... Încă îmi e frica sa rămân singur în aceeași camera cu tine.
Mi-am mai relaxat expresia, încercând sa-mi opresc tremurul întregului trup.
-Nu încerca să mă faci sa rad! Cum ai putut... Cum!? Ce a fost în mintea aia a ta, copile!?
Ofta, așezându-se pe bagaj.
-Am vrut sa mă răzbun. Pe Felix.
-Ai vrut sa te... stai ce? Ce treaba ai tu cu Felix?
-Tatăl lui Felix deține școala la care am fost trimis... El a aranjat totul.
-Greșit atât de rău aici... Prietenul nostru drag, Matt, a aranjat totul.
Păru surprins pentru un moment, înainte sa ofteze.
-Știam eu ca se va ajunge la ceva de genul ăsta.
Se opri din vorbit la un moment dat, privindu-ma ca și cum atunci era prima oară când mă vede.
-Ce? De ce mă privești așa..? Am ceva pe față?
Își lasă capul intr-o parte, zâmbind și pot sa jur ca am văzut o lacrima.
-Acum mi-am dat seama... Cat de dor mi-a fost de tine.
Își întinse mâinile, ca un bebeluș ce vrea sa fie luat în brațe, făcându-mi semn sa vin la el.
-Cu brațele alea ai ținut acea curva nespalata.
-Oh haide, Kateyşor... Nu fi așa. În plus, suntem chit. Se pare ca nici tu n-ai fost tocmai un înger.
-Voiam sa ti-o plătesc, nătărăule! Chiar acum mi-as dori din topul sufletul sa te urăsc, ca sa fiu în stare sa iti dau o mama de bătaie... în schimb... Mă simt atât de bine ca ești aici încât sa te rănesc e imposibil...

Râdeam și vorbeam printre lacrimi, cu vocea frântă. Era așa o încurcătură de sentimente, încât mă amețea chiar și pe mine. Fără voia mea, picioarele mi s-au mișcat și nu știu cum am ajuns sa-l strâng atât de tare în brațe, încât cred ca îi luasem suflul.
-Din partea mea sa te ia dracu', Luke, ca ai îndrăznit sa mă înșeli chiar și pentru răzbunare. Totusi știu ca dacă ai fi iubit-o vreun pic pe acea fata, acum nu te-ai mai afla aici... Cum asta nu s-a întâmplat... Ugh, la naiba, te iubesc!
Râse, infundandu-si capul în umărul meu.
-Deci sunt iertat?
-Nup. Încă ești pedepsit.
-Asta... înseamnă ca nu primesc niciun sărut..?
-N-am zis ca mă pedepsesc și pe mine...
Mi-am lipit buzele de ale sale, resimțind fiorii primului nostru sărut. Dragostea mea pentru el nu scăzuse niciun pic de atunci, ci ardea vie în mine și va arde pentru totdeauna.
-Mi-ai lipsit atât de mult..., spuse, zâmbind. Mai, dar mare te-ai mai făcut.
M-am încruntat. Bineînțeles ca se referea ca mă făcusem mare în lățime.
-Ha.ha.ha... Foarte frumos, domnule Hateway. Știți, femeile adora sa li se spună discret ca sunt cât malul stâng al Dunării! Apreciez discreția...
Își dădu ohii peste cap, trecându-si degetele peste abdomenul meu.
-Abia aștept sa-i văd...
-Pot veni din moment în moment acum... știi, mă apropii de terminarea celei de-a noua luna... Mă simt ca un balon uman momentan...
Își lasă capul pe mine, închizând ochii.
-Parcă îi pot auzi... Fata, fata sigur va trancani la fel de mult ca și tine, iar băiatul. Va fi la fel frumos ca și tatăl sau, bineînțeles!
Am oftat.
-O sa lucrez eu la capitolul aroganta... Tu ești o speranță pierduta, dar poate el nu va fi.
Râse, mangaiandu-mi parul.
-Te-ai gândit la vreun nume..?
-Voiam sa le alegem împreună atunci când te vei întoarce... Știi, la un moment dat îmi era teama ca n-ai sa fi aici la naștere.
Se întunecă la fata, oftând.
-Nu ai de ce sa iti faci griji, iubito... As face imposibilul doar ca sa îi țin în brațe...
Am zâmbit, întunecandu-ma la fata la un moment dat. Mi-am spus ambele mâini pe burta, strambandu-ma îndurerată.
-Ce e? Iubito, mă sperii! Vorbește cu mine!
-Vin gemenii, Luke..., fura destul sa îl facă pe Luke sa înnebunească efectiv.
-Ce?! NU te juca cu mine, femeie!
-LUKE! Du-ma la spital... nătărăule..!
Se ridica repede, luându-ma în brațe și alergand mă duse la mașină. Mă așeza cu grija pe bancheta din spate, vrând sa îmi pună centura.
-Copile, gravidele nu poarta centura!
-Ai dreptate... burta mare egal nu centura. Înțeles!
As fi vrut sa rad, dar momentan mă aflam în multa durere.
-Suna-mi părinții... Luke, sunt speriata...
Își întoarse capul, ieșind din nou din mașină.
-Ce tot faci..? VREI SA ÎȚI NASC ÎN MAȘINA!?
-Nu mai tipa la mine! Te mut în fata... vreau sa am lângă mine.
-Neandertalule, sunt la 1 m distanta!
-Neandertal? Tocmai ți-ai întrecut recordul personal de insulte...
-Nu mă mai face sa rad ca doare, cretine!

Baga mașina în viteza, conducând ca un nebun spre spital, ținându-mi mereu mana în a lui. Nici nu știu ce era mai înfricoșător, faptul ca voi da naștere unor bebeluși, sau felul cum conducea Luke. Bănuiesc ca amândouă în aceeași măsură...

Mă lua din nou în brațe, alergand cu mine pana la ușa spitalului. Dădu buzna ca un scăpat de la ospiciu și se repezi la recepționera.
-Buna seara, aveți o programare?
-Lasă programarea! Iubita mea naște!

-------     -----    ----    ---   ----   ----

-Aveți fata și băiat, rasuna vocea asistentei în capul meu gol.
Zăceam epuizata pe un pat de spital, fiind capabila sa îmi misc numai ochii. Asistenta mi-i întinse pe amândoi, așezându-i unul lângă altul lângă mine. Am zâmbit extenuata, strangandu-i în brațe, înainte sa adorm.